pentru un profesor

Mor oameni.
Uneori mor oameni dragi noua. Si uneori chiar pe neasteptate, lasand in urma o senzatie de descumpanire, de neputinta in fata vietii, de neputinta in fata bolii. Ramanem inmarmuriti si nu stim daca ceea ce se intampla e aievea.
Si lasa gol in urma, o fereastra deschisa in sufletul nostru, pe unde ne ninge si ne inzapezeste pana nu mai simtim decat frigul.
Dispar oamenii de pe pamant, dar lasa in urma atatea ate impletite in fapturile noastre, ca nu avem cum sa le dezlegam din noi. Ne purtam pe umeri parintii, prietenii, profesorii, oameni dragi, oameni ce apar si dispar din viata noastra ca o ploaie de vara.
Moartea lor nu o vom vindeca cu medicamente, nu se gaseste leac pentru ea in farmacie. Suferim de o boala fara nume.
Murim incet in noi de moartea lor.

Si totusi, suntem vii... prea vii sa nu ne bucuram ca afara e zapada.

Discutii

- Sa nu ma urmaresti. Tu..sa ma lasi in pace. Stii totul despre mine, ai fost cu mine peste tot, ma privesti mereu, doar cand dorm am o pauza de la tine. Ma judeci, stiu ca ma judeci! Esti mereu aici, in spate, ba in fata, in dreapta, stanga..nici nu stiu unde sa te caut... Mai bine pleci. Ce? ce te uiti asa?nu vrei? bine, voi pleca eu. Uite, o sa merg incolo dupa cladirea aia, si apoi o sa fac la dreapta pe prima straduta, stii straduta aia pe care mergeam noi cand ma intorceam de la scoala, si o sa merg singura, fara tine, pana acasa. Nu sta rezemat de gard cand iti vorbesc. Ca si cum nu ti-ar pasa... uite o sa plec acum, o sa plec singura!crezi ca nu pot? ooo...dar te inseli... tu mereu te inseli, eu..eu plec acum..singura...sau cred ca mai stau putin cu tine, poate ti-e frica, se lasa intunericul...

Si umbra o privea nepasatoare in continuare.

schimbari

Ti-ai ales singur calea, asa cum am facut si eu. Am avut contractul in fata, l-am privit lung si l-am semnat cu lacrimi.
Degeaba din piept te striga voci pentru ca azi nu le voi recunoaste ca fiind ale mele.
Degeaba acum cand te privesc vad doar ce a fost, daca nu vad si ce o sa fie.
Degeaba imi esti aproape daca te striveste realitatea.
Intre timp mi-am sters urmele si mi-am schimbat numele. Sa nu ma chemi de nu stii cum ma cheama cu adevarat.
Voi ajunge acasa fara tine. Ai fost acasa fara mine.

...sa nu ma privesti in ochi cand iti spun toate astea.

secunde pentru secunde

tic-tac-tic-tac..
Suntem ceasuri si fiecare bate dupa propriul ritm in propriul timp. Faptul ca ne intalnim e doar o coincidenta a suprapunerii secundarelor noastre. Totul tine de sincronizare, o sincronizare perfecta.

Uneori furi secunde de la altii si le simti prin piele, se zbat sa iasa, iar timpul tau se scurge in alta parte, in alte maini.... Si trece.

Cateodata dai drumul secundei cand se credea instalata mai bine in buzunarul tau, iar golul ramas nu mai poate fi umplut de nici o alta si regreti, dar a trecut deja, vine alta.

Alteori alergi mai multe secunde si pana sa iti dai seama care e a ta, nu ai nici un ritm, plutesti undeva intre azi si ieri, intre ceea ce esti, ceea ce ai vrea sa devii si ceea ce ai fost candva. Si incerci sa le prinzi si nu te hotarasti si timpul trece si iti dai seama ca nu ai avut nici una cu adevarat.

Simti cum pulseaza in spatele coastelor?atunci e a ta, doar a ta si doar pentru tine. Tine-te bine de ea si nu te indoi.

1096

Timpul trece iremediabil peste noi.
De multe ori mergem in cerc si nu ne dam seama, ne intoarcem de unde am plecat, sperand sa regasim persoanele lasate in urma in acelasi loc, dar uitam ca si ele ca si noi, sunt in miscare.

Uneori uitam sa ne oprim din alergatura aceasta infernala si sa privim in jur. Sa stai sub un copac si sa numeri frunzele care cad mereu peste tine, in ciuda ta sau sa numeri bataile inimii persoanei de langa tine sau poate doar sa te uiti la un copil jucandu-se.

De multe ori nu numaram clipele care trec peste noi. Si poate asa e cel mai bine. Ce conteaza ca a trecut o clipa, o ora, o zi, o luna de cand....?

Dar uneori conteaza. Si de aceea azi am oftat in tine si stiu ca ai simtit asta. De aceea azi scriu si tu oftezi. Sper....

azi nu

Afara nu ploua si nu e cald. Nu e o zi frumoasa, urata sau extenuanta.
Nici frunze uscate in toate culorile nu au cazut azi pe jos, doar o mazga groasa pe toate drumurile.
Azi nu e luni sa astept cu nerabdare sa vad ce ma asteapta saptamana asta, saptamana este si astept cu nerabdare o zi de luni.
Nici doamna pe care o intalneam mereu in bloc nu am vazut-o.
Nici tu nu mi-ai iesit in cale, desi azi nu am urmat nici un drum.
Nici eu nu am mai iesit sa te astept acolo unde ne-am intalnit prima data. Erai copil... sau eu eram? Si m-ai tinut de mana sau doar in capul meu s-au petrecut aievea?... eram..batea... soare... frig... un zambet?
Nu esti nici tu, nu sunt nici eu.

poteci

Stia ca ziua asta trebuia sa vina. Dar traia cu gandul asta la fel cum traim cu gandul ca o sa murim candva, intr-un timp indefinit, oricum, prea departe sa poata lasa umbre pe chipul tanar. Si iata, a fost luata prin surprindere. A lasat sa fie luata prin surprindere. Nici macar nu s-a luptat, pentru ca nu vedea pentru ce sa lupte.
A plans in sinea ei, a zambit trist celor din jur si apoi a plans iar. Si apoi si-a ridicat privirea si a zambit soarelui, si s-a uitat in urma la drumul pe langa care mergea inca. Vedea clar acum ca drumul se ingusta, numai era loc pentru mai multe persoane: colo perete inalt de stanca, dincolo pierzania unei rape. Era timpul sa mearga singura inainte sau sa se intoarca. Dar povara de pe umeri era grea, prea grea pentru umerii ei. Asa ca a lasat-o jos...a aruncat-o jos!nici nu a asteptat sa auda cum atingea pamantul, ca a plecat iar la drum tot inainte, singura, asteptand totusi vremea cand o sa fie ajunsa din urma sau macar cand o rascruce ii va aduce in cale alte si alte povesti.
Si totusi e o calatorie frumoasa. Ar trebui sa stii ca atunci cand apari in calea ei ar trebui sa o tii de mana.

gelozii

Voi imblanzi toate frunzele toamnei si le voi face sa cada sub forma numelui tau, sa stii atunci cand mergi singur pe strazi ca cineva se gandeste la tine. Sunt geloasa pe blocurile astea care te pot vedea, pe trotuarul care simte piciorul tau, pe toti ochii care te urmaresc trecand, caci eu am numai amintiri...
Priveste norii, sunt toti pentru tine, i-am strans pe toti in lipsa ta!

corect

Imi trec degetele prin nisipul din inima ta. Voi face ceea ce e corect si il voi lasa vantului cum era menit de la inceput.
Ma adancesc in mine si vad rani care inca mai dor. Voi face ceea ce e corect si voi lasa timpul sa vindece, asternand cu blandete uitarea peste ele.
Imi privesti linia corpului in umbra de pe perete. Vei face ceea ce e corect si o vei lasa sa piara sub alte atingeri.
Vom face ceea ce e corect si vom privi spre alte apusuri, fiecare imaginandu-si un alt soare.

amintiri

Dimineata cand razele soarelui se joaca la fereastra, copiii care merg la scoala din sat isi iau prima masa din zi.
La fel era si acum 11 ani. Dimineata, soare, sandvisuri facute de mama mea care robotea prin bucatarie. In prag, tatal meu cu mana pe abdomenul generos ca si cum l-ar apasa ceva, astepta in usa: "Anisoara..." spuse sfarsit de ceva care plutea in aerul din casa. "Ce-i, John, te strange cureaua?" se ingrijora mama mea. "Tata... a venit Vasile..si ...tata... a murit azi-noapte!..." Nu stiu sigur daca a tipat sau a oftat... sau amandoua. Am aruncat felia pe care tocmai ma pregateam sa o musc. Am plecat in camera mea. Pe hol mama mea calca un batic negru si plangea incet("Ce conteaza daca e calcat, tatal tau a murit!" am gandit eu).
Nu stiam ce inseamna sa mori. Nu stiam ce se intampla. Am incercat sa plang, as fi vrut sa plang, dar lipsa unui om pe care nu il prea cunosteam nu ma tulbura prea tare. Copilul din mine se revolta ca nu avea pareri de rau. Totusi, amintirile cu el nu trezeau in mine prea multe: o plimbare cu magarul si un bici impletit din franghie taia aerul si ii lovea spatele impovarat cutremurandu-mi tot corpul mic, nu vedeam nici o remuscare in ochii lui, dar pe mine fiecare lovitura ma sfasia; o injuratura pe care nu o intelegeam, dar ma amuza: "tu-ti vangheaua ta dara!"; un paharel de tuica ce se oprea in fata mea plin cu vin si vocea mamei mele dojenitoare:"le inveti la prostii!". Nu multe, si acelea estompate....
Dimineata aceea ramane totusi cea mai puternica amintire despre el( in absenta sa), despre mine. Printre primele mele dezamagiri: doi ochi care nu puteau sa planga.

Sta sa ploua

Sta sa ploua.

Linistea a incetinit pulsul. Muschii, incet, se relaxeaza unul cate unul. Mana cade si ea neputincioasa de pe stiloul care pe hartie a prins curaj. Mintea mea vie te alunga din fiecare colt. Te urmareste, te vaneaza, te goneste. Coboara si vindeca ochii care au privit pielea ta, si care acum scalda marea. Inaintand spre nas, da uitarii mirosul tau de pamant si azi parfumul sarat imi umple plamanii. Mintea mea stie ca gura mea inca te simte, dar o insala cu briza care ma astepta. Ma astepta si plaja pustie pe care pasii mei lasa urme spre nicaieri.
Nu voi imbratisa marea. Dar ma voi intinde pe nisip si poate ma va acoperi si imi va curata pielea de tine.

Sta sa ploua.

Nu te voi alunga din inima, ti-ai castigat cu greu locul si eu stiu ca nu poti smulge un copac cu tot cu radacina fara sa iei si o parte din pamantul din care se inalta. Il voi lasa sa faca umbra amintirii tale si cand imi va fi greu ma voi intoarce la el, caci suntem in siguranta aici, amandoi, la mine in suflet, asteptand stropii mari sa ne spele pacatele.

Sta sa ploua.

vacanta...vacanta

M-am intors intr-un Bucuresti la fel. Cu aceleasi blocuri gri, aceleasi trotuare, aceiasi oameni prea grabiti ca sa zambeasca. Doar ca eu m-am intors altfel.
Mi se invarte capul de atatea idei, ochiul mi se zbate la fiecare pata de culoare din ceilalti. Prea mult timp au trait oamenii de aici vazand soarele direct la amiaza, unii crezand chiar ca el rasare din blocul de vizavi. Ma despart de ceilalti atatea rasarituri vazute din spatele ohilor mei caprui, atata iarba care a ajuns sa creasca in mine, atatea stele care nu cad, ci doar au pornit intr-o calatorie.
Azi privesc dintr-o lume paralela. Nu stiu de ce, dar azi e o altfel de zi.

...
Cred ca s-a produs o eroare undeva acum o luna. Pentru ca atunci cand m-am dus sa imi iau vacanta la pachet am cerut una lunga, departe de Bucuresti. Trebuia sa aiba munte si leneveli la Sfantu Gheorghe, portii mari de prieteni vechi, multe lecturi... O vacanta rotunda, cu nuante de portocaliu si verde. As fi luat-o la pachet cu mine toata vara. Dar uite, deja e pe duca si ma vad constransa sa stau in Bucuresti. Sfantu Gheorghe a fost inlocuit cu Vama, dar nu am mai avut parte de lenevelile din program(aici nu prea ma pot plange). Muntele cu dealul din spatele casei. Prietenii vechi au fost doar in portii mici, prea mici pentru gustul meu. Lecturile raman- nu sunt influentate de exterior. Nu este rotunda vacanta mea, poate un pic ovala, iar nuantele sunt de galben cu albastru-nu cea mai reusita combinatie. Sa nu mai spun ca in meniu intra sa ma si indragostesc. In schimb am vazut o privire care pot sa spun ca m-a fascinat. De fapt un fel de a privi. Si un zambet... dar zambetul e posibil ca doar eu sa il fi vazut.
Oricum, vacanta nu s-a terminat si chiar daca o sa se termine maine, vacanta asta ramane cu o privire.

folk si soare

Faptul ca schimbarea nu e intotdeauna buna se poate vedea foarte bine contempland un pic vama- ce a fost si spre ce se indreapta. Nu m-as intoarce in vama decat daca as avea o motivatie destul de puternica. Si aceasta a fost- acum fix o saptamana cand a inceput Folk You. Prea multa lume pentru gustul meu, prea multa lume care venise doar sa faca galagie , probabil asa ar arata si Bucurestiul daca ar avea nisip si mare. Totusi marea a ramas la fel.
Concertele au fost multe si bune. S -au ridicat la masura asteptarilor -Dinu Olarasu, Eugen Avram, Nicu Alifantis, Tatiana Stepa, Andries, Mircea Baniciu, Tudor Gheorghe si cu siguranta am uitat multi care mi-au ramas in suflet. Dar unii s-au ridicat peste asteptari- Emeric Set, de exemplu sau Alina Manole, desi stiam cum si ce fel canta si nu am avut niciodata ce sa reprosez, valurile marii au sporit farmecul cantecelor ei. Stefan Hrusca a cantat colinde- macar acum nu mi se mai pare ciudat ca am oferit o felicitare de Craciun(cu oameni de zapada pe ea si cu urari de sarbatori) vara.
S-au intamplat multe in Vama si faptul ca am avut prieteni atat de buni alaturi de mine a facut ca totul sa capete o aura speciala. O fost frumos si atat.

departe de Bucuresti

Azi ma rup de Bucuresti.... imi trebuie o vacanta mai lunga, sa pot sa imi umplu plamanii de aer, sa plec departe de zgomotul asta continuu care nu ma lasa sa imi mai aud gandurile, de toti oamenii astia care nu iti zambesc cand te vad pe strada, de culorile astea sterse.... Bucurestiul canta disonant, iar eu am nevoie de muzica vantului prin iarba, greieri, linistea noptii.
In cateva ore o sa fiu departe de larma orasului, dar aproape de multe lucruri dragi, atat de dragi ca imi umplu sufletul numai cand ma gandesc la ele.
Totusi imi las cateva pene din aripi aici...atat cat sa stiu unde sa ma intorc. Pentru ca ma voi intoarce...

Dinu Olarasu - Bucuresti
Asculta mai multe audio Divertisment

aproape

Nu te asteptam. Dar totusi esti. Te vad, te simt, te aud. Esti aici, cu gust de munte si parfum de iarna cu viscol, in care vrei sa te adapostesti inauntru. Esti aici fara sa imi promiti primaveri nesfarsite, dar rupand bucati de soare si daruindu-mi-le fara sa le cer. Esti aici, infipt in pamantul din care m-am rupt, ancora care ma tine de lume. Esti aici cu totul: suflet si trup, fara sa stiu unde e limita dintre ele. Esti aici si e bine.
Poate daca nu ai fi atat de tangibil as crede ca esti aievea...simturile se insala. Poate doar visez intinsa pe o pajiste in varf de munte.

mai tii minte?

"Numai viata mea va muri pentru mine intr-adevar, candva.
Numai iarba stie gustul pamantului.
Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar de inima mea, cand o paraseste......."

Nicu Alifantis - Scrisoare
Asculta mai multe audio Muzica

drumuri

Voi pleca acum. Voi pleca spre alte zari, oameni, dureri si bucurii, spre un cer mai senin si mai aproape, spre un verde care iti umple plamanii. Ti-ar placea, dar stiu ca nu ma poti urma. Este drumul meu, drumul pe care il voi face singura.
Mainile mele au lasat urme adanci pe pieptul tau, asa voi stii sa te gasesc. Privirea ta m-a scaldat iar a mia oara, iar acum se va scurge incet pe departarea ce se va lasa, atat cat sa stiu unde sa ma intorc. Ma voi intoarce negresit. Poate ti se va parea ca ma zaresti pe strada, nu voi fi eu! Eu voi fi cand voi ajunge langa tine.

salt peste baltoaca din fata ta

Privesc fotografia alb-negru de pe perete: un om care sare peste o baltoaca mare si ma intreb daca a reusit. Oare de ce nu a ocolit-o, i-ar fi fost mai usor. Totusi, daca ar fi ocolit-o nu ar mai fi fost aceasta fotografie, iar peretele meu ar fi fost gol.
Ma intreb cum as fi putut sa imi fac si eu viata mai usoara... sa nu mai fac medicina, sa nu ma inscriu in activitati extra-curriculare, sa nu spun "da" provocarilor, sa nu ma atasez de persoanele din jurul meu, sa nu mai despic firul in patru si sa incerc sa imi dau seama ce sens au toate cele ce mi se intampla, sa nu imi mai pese de ignoranta, incultura, prostie, sa nu mai incerc sa fac sa le fie bine si persoanelor din jurul meu, nu doar mie, sa spun intocmai ce gandesc fara sa imi fie teama ca voi rani.... Nu, nu vad o solutie in a renunta la nici unul din "obiceiurile" mele. Asa ca voi continua sa fiu eu cu mine, chiar daca imi voi complica existenta, pentru ca asa imi umplu viata si pentru ca noaptea dorm linistita.
................................................................................................................
2 examene..si apoi acasa, cealalta casa..undeva in fundal se vede si celalalt "acasa". inca 2... doar 2.

cu degeaba inainte

M-am chinuit jumatate de ora sa montez o rezerva la stilou(da, inca scriu cu stiloul, e un moft de-al meu la care nu vreau sa renunt), deoarece majoritatea erau facute gresit - o punga cu 100 de rezerve, 90% facute gresit . Oare cati oameni au muncit la punga aia de rezerve? o munca, din punctul meu de vedere- degeaba, asemanator cu a pune 5 oameni sa faca un sant de care nu ai nevoie-si asta, slava domnului, se intampla des la noi in Romania. Bineinteles, nimanui nu ii pasa atat timp cat fiecare isi ia banii! si, avand in vedere caracterul si ignoranta lor, de ce le-ar pasa?!
Dar acest "degeaba" nu se opreste la nivelul rezervei si a santului, a cuprins parca toate activitatile din jurul nostru din ultima vreme, peste care s-a asezat frumos cuvantul "criza economica", care l-a noi a inceput cu "criza psihologica"- de aceea, refuz sa mai citesc ziare care au noutati, sa ma uit la stiri sau orice alt mijloc de informare care m-ar tine la curent cu ceea ce se intampla in politica sau economie. Stiu, poate nu este cea mai buna solutie, dar intotdeauna daca a fost ceva important, am fost anuntata, persoanele din jurul meu inca mai sunt conectate la evenimentele din a noastra frumoasa tara.
Ma informez- caut mereu pe diverse site-uri evenimente culturale, concerte sau orice altceva interactiv... Si cam atat. Traiesc asa de ceva vreme si imi e bine, nu imi e dor nici de politica, nici de economie- ii las pe prietenii mei sa le faca, doar sunt pe profil.

Acestea fiind spuse... ma voi intoarce la examenul meu, asta nu inainte de a sta un pic ... DEGEABA.

azi

Azi am chef sa vorbesc.... mi-ar placea sa ma "povestesc" cuiva necunoscut!
Azi am mers prin ploaie si mi-am adus aminte cum plecam mereu de-acasa cand eram mica atunci cand vedeam ca se innoreaza, poate poate voi prinde ploaia.
Azi m-am entuziasmat atat de tare, incat am invatat un cantec la chitara!
Azi m-am gandit la munte si mi-am simtit sufletul liber. Azi m-am gandit la mare si am zambit.
Azi am invatat cu drag, cum nu mai facusem demult.
Azi am redeschis aceasta pagina...nu stiu inca pentru cat timp.

sfarsit

Tot timpul am visat la sfarsituri frumoase: cei 2 plecati in apus de soare, zambind, impacati fiind cu ceea ce se intampla.
M-am despartit cu lacrimi de gradinita, cu umbre in suflet de liceu, cu lacrimi pe obrazii nostri, imbartisari si cu intrebari nepuse de tine... dar te-am regasit altfel, prietene drag. M-am despartit de cainile meu cu scancetele lui in urma pasilor mei prea grabiti, de copilarie cu amintiri multe si frumoase pe care stiam ca o sa le pierd incet, incet, de mare ma despart mereu cu aceleasi valuri in mintea mea, de munte cu miros de brad in par, de Bucuresti cu usurare.
Am pornit pe un drum care nu stiu si nici nu vreau sa stiu unde ma duce. E drumul meu pe care il accept asa cum am acceptat toate departarile care s-au lasat de-a lungul timpului. Acum trec mai departe, asa cum am facut mereu. Ma asteapta multe.. astept multe...

Cu un zambet senin ca in ziua aceea de aprilie, plec mai departe, blogule!
Cu bine.

zi speciala

Azi e o zi speciala, pentru ca azi e o dimineata. Si nu orice dimineata, e dimineata aceea... Cea in care lumina a sporit alta lumina, pe care doar tu ai vazut-o. M-ai privit si m-am simtit un inger... singurul inger. M-am simtit atat de mica incat credeam ca as fi putut sa incap toata in causul palmei tale. Si atunci am vazut ca eram deja acolo... si din palma ta, m-am scurs ca nisipul dintr-o clepsidra. Si cu fiecare picatura ajugeam din palma, pe umar, pe frunte, pe buze, pe piept. Si atunci, surprins de ce ni se intampla, m-ai primit sub piele. Si ai mangaiat toate departarile si le-ai imblanzit si mi le-ai daruit, sa stiu ca doar apropierile iti raman. Ai prins chiar si un petec de cer si mi l-ai atarnat in par. Te-ai afundat pana in mijlocul pamantului sa iei lut neatins si sa imi faci inel... si ti-am fost sotie. Sufletele noastre stiau ca nu vor mai fi niciodata atat de libere decat impreuna.

Dar acum sunt si fara sa fie aproape... desi eu stiu ca umbrele lor au ramas prinse si danseaza inca melodia pe care mi-ai cantat-o intr-o noapte de mai, cum doar tu ai fi putut sa o faci... pur si simplu.
Dar azi..azi e o zi speciala, poti sa imi zici "la multi ani" fara sa ma intristez.

povestea unui suflet

Unii spun ca inima e un organ in forma de para. Am vazut-o...dar in mintea mea nu am putut sa vad decat ca nu mai batea. Dar sufletul ce forma are?Si cum sta el atarnat de noi?e prins sau e doar ca o umbra care ne urmareste? are aripi? este patrat, rotund, sferic?

Am iubit candva, acum o viata sau doua de om, un suflet in forma de aripa, care stie sa zboare doar cand iubeste... este uimitor sa il vezi zburand, ai putea zice ca face dragoste cu cerul! si acolo, liber de orice constrangere, danseaza cu norii, si , din cand in cand, coboara si fura pene din aripile albatrosilor care au uitat cum sa zboare.
S-a oprit pret de o clipa si pe fruntea mea..a luat cu sine un gand, doua si a zburat mai departe... A vrut sa il gaseasca pe Dumnezeu sa ii ceara socoteala pentru durerea din jurul sau. Si a zburat tot mai sus, lasand in urma sa visele ce le prinsese in albul luminii sale. Ajuns in fata Domnului a strigat cu furie: "DE CE?" Raspunsul l-a simtit in vant, in bataia genelor: "Pentru ca tu sa inveti sa pretuiesti ce ai!... deschide ochii!". Si a privit in jur si s-a mirat mult de drumurile pe care le facuse pana atunci. Dar s-a simtit obosit, iar iluziile spulberate s-au prins de el ca un plumb si l-au doborat din inalt.
Atingerea pamantului l-a frant, penele sale s-au infiorat de griul realitatii. A crezut ca e departe de tot si toate, dar, undeva, a vazut Speranta... ca fata Morgana, i se arata spre zari. Si s-a tarat spre ea... Cat de mult o dorea! Si a crezut ca a ajuns-o si ca o atinge, dar nu a vazut ca Speranta il prinsese intr-o colivie de iluzii.
Acum, se hraneste cu lumina ce intra printre zabrele, convins fiind ca a ajuns la capat de drum. Multe carari are cerul, el le stiuse pe toate... dar batran, a uitat toate drumurile, toate razboaiele si toata dragostea. Durerea s-a incolacit atat de strans de biata sa faptura, incat e prins pe veci in colivia sa. Dar ce frumoasa colivie!...

marea din noi

Lumina portocalie ce patrunde in camera ce brusc a devenit goala nu ne opreste sa simtim cum se lasa noaptea peste trupurile noastre.
Asa cum nici soarele si zambetul tau nu opreste ceata sa se lase in sufletul meu.
Sunt aici, asa cum am fost mereu, doar ca azi poti vedea atarnand de par nelinistile ce nu mai incapeau in mine. O sa le scutur si pentru tine le voi ineca in marea ce dainuie aievea in mintea mea. Ea scalda insule la care nu voi ajunge poate niciodata. Dar acolo, tu ti-ai creat propriul tau petec de pamant, propriul tau paradis. Ai lasat marile indepartate din tine si traim impreuna pe o insula pustie, unde nu ne stie nimeni.
Doar eu mai colind uneori marile... dar intotdeauna ma intorc, acolo unde soarele e mereu in ochii pe care ii privesc, unde norii raman doar pe cer, unde e foc in degetele care stiu sa iubeasca la fel de bine ca mine, unde am lasat si vise, dar si amintiri, unde sufletul meu iubeste la fel de mult ca si mintea mea.
Ma intorc de fiecare data acasa... hai sa ne intoarcem amandoi acasa.

cuvinte despre cuvinte

O mana de prieteni, o chitara si un perete de camin. Nu e nevoie de vorbe goale, cantecele spun totul: daca suntem fericiti, daca ne temem, daca iubim sau suntem iubiti.

Folosim prea multe cuvinte. Raman in spatele lor prea multe emotii, imagini, nelinisti decat ar putea ele cuprinde acum. Ar trebui sa existe o poarta la iesirea din suflet, ca doar emotiile pure sa prinda forma unui cuvant. Sa nu spunem ceea ce nu simtim, sa nu spunem ceea ce nu putem sau nu vrem sa facem. Fiecare cuvant ar trebui sa fie o promisiune, iar fiecare promisiune netinuta ar trebui sa atarne greu in sufletul tau pana l-ar smulge din tine.
Dar asta nu se intampla. Asa ca ne ascundem in spatele lor, fara zicem nimic de fapt.
Suntem imbracati in cuvinte. Unii si-au tesut haine de gala din ele, altii doar niste straie ponosite. In spatele lor, ramanem invariabil noi. Noaptea, singuri sau nu, ne descoperim la fel de goi ca in prima zi de viata cand nu puteam sa rostim. Trebuie sa putem sa ne descotorosim de ele cand vrem sa ne iubim atat de strans incat nici pielea sa nu ne fie scut.

In seara asta sa lasam cuvintele doar pentru poezie!

liniste de primavara

Si ce daca ma intorc acasa si patul e prea mare si prea gol?Si ce daca ma doare?Durerea e parte din mine, asa cum e si iubirea si fericirea, dar mai ales linistea.
Si ce daca nu te gasesc? Da, o sa te caut in continuare. Dar te caut in liniste, chiar daca nu vei veni eu voi fi aici, tot eu, cufundata in linistea mea.
Si ce daca uneori simt ca nu mai pot si ca maine e prea departe? Ma voi ridica si cu acelasi zambet, te voi ridica si pe tine.

Sunt aici. Astept.

gari si alte clipe

Am uitat unde ne-am intalnit prima oara. Imi aduc aminte parul, ochii, gura ta si clipele care veneau si treceau ca niste trenuri, fara sa le pese cine este prins de ele.
Trebuie sa fi fost o gara.
Mi-ai intins sufletul spre mine, altii zic ca era mana, dar eu stiu ce am simtit. Am batut impreuna pe ritmul inimii tale o clipa, apoi cu urmatoarea clipa ai plecat... un tren in care eu nu eram.
Trebuie sa fi fost o gara.

Atatea trenuri vin si pleaca... acum privesc in urma si tot ce a mai ramas este fumul de tigara purtat de orice vant.

gand fugar

"Crezi in salvarea unei persoane de sine insasi?"(Passion of mind)
Cred in salvarea proprie!Atat timp cat creierul este inca ancorat in realitate si inima inca imi pulseaza a viu, da. Atat timp cat discern si stiu diferenta intre da si nu, da. Si mai ales cand creierul stie mai bine decat inima, da. Nu imi e frica sa spun inimii ca nu are dreptate, cum nu imi e frica sa ma las dusa de val uneori. Nu imi e frica de nimeni si nimic, decat de ce as putea face eu. As putea sa ranesc, sa iubesc mai putin, sa uit ce nu ar trebui sa uit, sa fac aceleasi greseli, sa fac greselile lor, sa ma las prada trecutului. Imi voi impiedica inima cand ceea ce simte imi face rau. O voi face fara sa regret...am facut asta fara sa regret. A fost greu, poate cel mai greu. As mai face la fel daca as sti? nu stiu...poate...
Inima mea e prinsa intre mine si ratiune si, totusi, uneori este singura care stie adevarul.
In aceasta cursa cu mine insami eu trebuie sa ies invingatoare, desi nu se intampla mereu asta, desi eu nu sunt aceeasi de fiecare data.

soul hunting

Daca ai putea vedea in sufletul meu, ce ai zice? Ai avea curajul sa pasesti in lumea care ti se deschide?
In spatele acestor ziduri, in spatele portilor inchise ferecate cu nelinisti si dezamagiri, sunt munti, sunt mari, sunt paduri intunecate si poieni cu susur de izvoare, iar iarba are toate nuantele zambetului meu. Copacii isi intind crengile spre infinit. Nu exista cer, doar un val tesut din vechile sperante ce acopera totul de priviri nedorite. Aici sunt inchisi Feti-Frumosi, Ilene Cosanzene, dar si zmei. Aici un copil poate sa cuprinda in mana sa tot universul, iar un bolnav sa se joace sotron. Muzica viselor te poate prinde intr-un ritm ametitor, iar culorile singuratatii stau de straja. Tot aici te vei gasi si pe tine, in nenumarate forme: ca un fluture, ca un copac ori ca o aripa, esti aici.
Copilul, femeia, mama si iubita din mine se ascund in adancul noptii, soarele alungandu-le in desisul umbrelor. Sunt acolo si o stii prea bine.
Da-mi la o parte radicinile astea ce imi acopera inima si priveste-ma.
Indrazneste.

...

Mi-am tesut in jurul meu o panza... Am prins in ea toate sperantele, visele, asteptarile, bataile de inima, zambetele, ochii, mirosul, gustul tau si m-am infasurat in ea... ca intr-un cocon.
Acum astept prima raza de lumina sa pot iesi, sa pot vedea, sa pot simti.

Chopin- Nocturna in Si minor

Prima data cand ni s-au amestecat gusturile...gustul nostru intai pe buze, apoi in vene, in inima , in pori, in unghii, in toata fiinta mea... de-atunci am stiut.
Pe acorduri de Chopin toate imi sunt mai clare acum si stiu ca totul e asa cum trebuie sa fie: toate aici inauntrul meu.
Poate e doar vina acordurilor de pian din Si minor, dar ele stiu: orice cuvant are azi mai multa tacere in miezul sau decat va avea vreodata.
Poate ca e de vina primavara, dar ea nu stie ca o sa plece si ea in curand.
Sau poate e ploaia, fiindca mi-a zambit dupa mult timp. Da..ploaia e.. ploaia asta care imi spala gandurile, care ne stie pe-amandoi, care ne urmareste toti pasii, care ma mangaie, care ma picura pe case, pe blocuri, pe copaci... care ma picura in toate zarile, in toti indragostitii, pe toate bancile, pe toate ferestrele, pe toate visele, pe toate singuratatile.
Poate mi-ai simtit caderea pe piele..azi.

nuanta lor

Privind spre fereastra, lumina portocalie e singurul mod prin care lumea ajunge la mine. Un fir atat de mic incat as putea sa il cuprind intr-o singura mana. Il privesc cu curiozitate, cu blandete. E atat de fragil, nu ar putea sa treaca de zidul din jurul meu. Si totusi cu perseverenta, el incearca.

Ma ascund in spatele unei coli goale si incerc sa citesc in ea povestea... povestea ta, a mea, a noastra. Gandurile mele cos in jurul ei tot ceea ce a fost, tot ceea ce ar trebuie sa fie, tot ceea ce este. O pata portocalie pe hartie ma aduce inapoi. A ajuns la mine...
Acum nu pot decat sa o primesc.

1 aprilie-pacaleli

Azi e ziua pacalelii. Nu ma pricep la pacaleli, dar voi incerca, cu curaj, o pacaleala mare....voi incerca sa-mi pacalesc inima. Voi reface drumuri, le voi inlocui pe cele vechi cu cele noi: zambetele vor fi copaci infloriti, mainile noastre unite niste porumbei, imbratisarile- vant, iar tacerea o voi preschimba in tril de vrabiute. Acum ar trebui sa fie bine, sa imi fie bine. ar trebui..

e atata lumina

Azi am aflat prietenia intr-o tigara primita. "Pot sa iau o tigara?", "Te rog, pentru asta le-am adus, pareai ca ai nevoie!" am ras, dar stiam ca asa e. Si ea stia. Sa imparti, sa primesti cu zambetul pe buze, sa te daruiesti pe tine fara frica- asta este prietenie. Si am prieteni. Nu stiu daca timpul imi va demonstra acest lucru, dar am renuntat candva sa privesc intr-acolo.

In intunericul din jurul meu, sunt cateva lumini. Lumini pentru care merita sa lupt. Lumini care fac in mine lumina. Lumini care se pot transforma in orice: intr-un suras, intr-un cal zburator, in covorul fermecat, intr-un bob de fasole vrajita sau in lampa lui Aladin. Lumina e in prietenii mei, in fetita de pe strada care isi trage bunicul de maneca sa ii dea bomboane, in copacul care imi zambeste, in cerul cu nori, in vantul care a stiut sa imi usuce ochii azi sa nu plang, in porumbelul care se infoia dupa o coaja de paine. Luminile astea pot sa imi dea aripi cand am nevoie! una din luminile acelea, poate chiar cea mai luminoasa, esti tu.
Azi am simtit din nou: nu am nevoie de nimeni ca sa merg mai departe, dar viata mea ar fi mult mai trista si saraca daca nu as vedea din cand in cand o lumina. Vreau lumina.
" E atata lumina!.."

Icecream for my soul

Uneori, zambetul unei persoane dragi, o plimbare in parc si o inghetata la sfarsit de martie pot face cat o mie de imbratisari si o mie de cuvinte. Pot aduce iar surasul pe buze si ochii care stiu sa zambeasca. Uneori doar de atat e nevoie.
Inca rezoneaza toate acestea in mine, asta inseamna ca inca sunt eu, iar tristetea nu m-a coplesit. Si in fond, de ce as lasa-o sa ma prinda in mrejele ei?
E primavara afara si vreau sa o primesc si in suflet. Am primit-o azi, cu toate ca stiu ca nu cu toata inima mea. Dar incet, incet o sa ma cuprinda toata si o sa fie bine, pentru ca tot timpul este bine.

PS:incercati inghetata cu caramel de la Mega Image!

Printi si Feti-Frumosi

De cand eram mica am visat la o iubire ca in povesti. Da, si acum visez, chiar daca imi spun si iti spun ca nu exista El si Ea sau ca acea persoana va veni, dar trebuie sa faci multe compromisuri si chiar si atunci cand rad in sinea mea de visele adolescentine ale unora din prietenele mele. Uneori imi pierd speranta, imi pierd rabdarea, uit sa visez. Am uitat sa visez, sa ma imbujorez, sa ma pierd intr-o privire, sa cred cu naivitate.. asta..asta cred ca s-a intamplat intre timp! Si nu in ultimul rand, am uitat sa plang. Am uitat cum sa plang. Cateodata, din ochi imi curg picaturi amare, rar, periodic ca minutarul unui ceas care iti face in ciuda ca trece timpul... si totusi sufletul nu imi plange. El se tanguie, ii e dor, se zbuciuma dar nu lasa sa treaca nimic catre exterior.
Tu ar fi trebuit sa fii cavalerul meu pe un cal alb. Dar si tu uiti. Uiti ca noi presupune doua persoane, presupune sa impartim si zambete si liniste, dar si dor, tristete, suferinta. Ai uitat ca atunci cand tu te zbati si te tulburi si nu ma lasi sa-ti fiu aproape sa iti potolesc setea si sa iti racoresc fruntea de ganduri negre, pe mine ma frange in bucati si ma duce acolo unde nu e nimeni si nu poate ajunge nimeni, nici macar tu, nici macar surasul tau. Nici macar eu.
As vrea sa te pot sa te fac sa vezi prin ochii mei, sa simti cum primavara infloreste in mine de fiecare data cand imi zambesti, as vrea sa imi stii toate zambetele si in special cel care il am doar pentru tine, as vrea sa stii cum soarele poate sa rasara din mana ta si cum ochii tai pot alunga norii, la fel cum respiratia ta poate sa fie cel mai frumos cant. As vrea..
Dar tu nu stii si poate nu vei stii niciodata. Visez sa adormim zambind cu inima cat noi. noi...

studenta in sesiune...

Da, sunt studenta la medicina..si sunt aproape in sesiune!
Ca tot studentul in sesiune teoretic ar trebui sa stau in casa, sa dorm destul cat sa am un tonus psihic bun, sa invat, sa fac pauze scurte si , eventual, sa consum diverse energizante.
Bineinteles, stau acasa(uneori chiar la mine acasa), dorm cand apuc, invat cand am chef si fac pauze mai mult sau mai putin scurte si beau cafea ca pe apa..are gust mai bun!Pe langa aceste indeletniciri tipice mai am si altele...Ma uit la filme, dar ca sa nu ma simt vinovata ma uit la seriale, episoadele dureaza mai putin decat un film, dar eu ma uit la cate 2 episoade..dar ma pierd in detalii! Continuand, ies in oras si ca sa nu cred ca fac un lucru rau spun ca este pauza de la invatat; vorbesc la telefon, bineinteles doar in scopul de a ma destresa; injur materiile si profesorii care o predau si stau la barfa cu colegii despre asta; fac planuri pentru ce o sa fac dupa sesiune; citesc reviste cu evenimente la care nu o sa am timp sa ajung..probabil mai sunt si altele dar nu are sens sa ma lungesc prea mult cu ceea ce vreau sa spun, doar sunt in sesiune!:-p
Am uitat sa spun ca..e PRIMA mea sesiune!nu stiu ce relevanta are asta, recunosc ca am oaresce emotii dar asta nu ma impiedica sa rad in sinea mea de colegii mei care se poarta de parca vine sfarsitul pamantului si tremura inainte de examene, de parca au vazut-o pe bunica iesita din mormant!Probabil si eu o sa tremur un pic, doar sunt om, la examenul la anatomie!Fac cu mon senior Lupu, un profesor foarte respectat, dar care te face sa te simti ca un miel in fata..lupului!!!
Nu stiu ce fac altii in sesiune si cum se simt, dar mie nu imi place!Stiu ca nu e mare lucru, dar nu gasesc o motivatie prea buna sa invat!Si tot caut motivatia aia, ba pe mess, ba la un film, la un pahar de vorba si nu o gasesc!!
Well..ma duc sa contemplez biofizica si poate cu putin noroc sa si invat ceva!