miercuri, 20 iunie 2012

repere in viata - recunostinta

Era o mana de om, la 10 ani o ajunsesem deja in inaltime.
Avea 5 clase, citea tot ce prindea in mana si inca mai tinea minte formula prin care se calcula aria unui cerc. 
Pentru vremea si locul in care traia, as putea spune ca era un spirit rebel. Si-a iubit mult copiii, a incercat sa le asigure ceea ce ea si-a dorit cel mai mult - educatie. Desi niste "copii de taran", copiii ei - 2 baieti si o fata, au avut sansa sa mearga la liceu si facultate. Una din cele mai mari amaraciuni din sufletul ei (dupa casatoria aranjata) a fost ca fiica ei s-a casatorit prea tanara si nu si-a continuat studiile dupa liceu.

Stia multe povesti si mi le spunea in timp ce mergeam cu limba scoasa de un cot incercand sa ma tin dupa ea atunci cand iesea cu caprele la pascut. La 78 de ani inca alerga dupa capre, asculta radio si se minuna de cele ce cantau "suna periculos, trage fusta mai jos!".

Pastele il petreceam cu ea. Dimineata, ma trezeam si ma astepta un lighean cu apa in care erau puse cu grija - un ou, banuti - " sa dea Dumnezeu fetelor sanatate si minte!".

A tesut la razboi tuturor nepoatelor cate 3-4 covoare de lana - "sa aiba fetele zestre de la mamaia!"

M-a invatat sa imi doresc de la viata mai mult decat ceea ce se asteapta de la mine si zestrea lasata e mai mare - e dorinta de a cunoaste mai mult si dorinta de a fi mai mult.

Nu am apucat sa imi iau ramas bun de la ea si nu am mai fost in sat de cand s-a stins. Pentru mine, ea inca ne asteapta in casa de langa fosta moara...
asa ca ma intorc si o caut in gand si ii multumesc: "Mi-au zis ca seman cu tine, mamaie!"

miercuri, 11 aprilie 2012

oh, demon, alcool! - necunoscute sunt caile medicinei(II)


Sunt multe povesti anecdotice in medicina, ieri mi s-a intamplat sa se verifice una dintre ele. Am intrebat un pacient daca este consumator de alcool, raspunsul l-am primit foarte firesc, s-a uitat in ochii mei si mi-a spus foarte serios: "Ca omul.". Dupa o clipa de reculegere, timp in care neuronii mei dadeau eroare de cod, ii cer sa imi estimeze cantitatea - se pare ca in jur de 1, 5 L de vin pe zi. Dependenta de alcool o vad zilnic, toti stim efectele nocive pe termen lung, dar asta nu sperie prea multa lume- oamenii au mereu senzatia ca vor ramane mereu tineri si in forta. Nu vreau sa judec, s-a demonstrat o predispozitie genetica la dependenta de alcool si sunt multi factori care merita luati in calcul inainte de a pune o eticheta. 
Sunt niste riscuri pe care unii si le asuma, dar sunt sigura ca sunt lucruri pe care nu le stiu ca s-ar putea afla la capatul a mai multe pahare(cum ar fi encefalopatia hepatica- afectarea lenta a functiilor pshiho-neurologice). 
Un alt pacient, diagnosticat cu ciroza, povestea cu lacrimi in ochi cum a baut in ultima saptamana, cum stie ca nu are voie sa faca asta, dar nu se putea abtine. Respira greu datorita volumului mare de lichid ce ii apasa toracele, si-a sters lacrimile si a incercat sa se ridice din pat, dar nu putea. L-am ajutat sa se ridice, rusinat aproape, s-a indreptat catre baie, mi-a zis ca ii e greu sa accepte ca o domnisoara l-a ajutat sa se ridice din pat. Nu am stiut cum sa il imbunez, ce-as fi putut sa ii zic?

Cu totii avem un oarecare soi de dependenta, un punct slab - chiar si sub forma unei persoane pe care o lasam sa ne exploateze emotional sau in diverse alte moduri mai creative, doar ca acestea, probabil, nu ne afecteaza ficatul, corpul sau psihicul atat de tare - sau cel putin inca nu s-a facut un studiu sa se demonstreze asta.
Dependentele joaca multe forme, cel mai greu e sa recunoastem fata de noi atunci cand simtim ca avem o problema. Genele nu pot fi schimbate, dar pot fi imblanzite, putem sa invatam cum sa lucreze pentru noi. Ne complacem in situatii, dam vina  pe parinti, pe situatii, dar niciodata nu ne gandim ca schimbarea ar putea sa inceapa de la noi. Hai sa schimbam noi ceva in comportamentul nostru pentru a ne fi noua mai bine, inainte de a cere celorlalte persoane sa fie altfel decat sunt. 
Tu cu ce o sa te faci mai fericit azi? 

 

joi, 8 martie 2012

despre legaturi - necunoscute sunt caile medicinei



"Cells function alone, but live together."

Anul trecut pe vremea asta, cand studiam semiologie la spitalul Coltea, a venit un pacient in regim de urgenta la UTIC(Unitatea de Terapie Intensiva Coronarieni); avea o aritmie grava si era instabil hemodinamic, poate lucrurile astea nu va spun mare lucru, dar insemna ca era intr-o stare grava, foarte grava. Il durea ceva, nu putea sa vorbeasca sa spuna ce, doar din cand in cand gemea si isi incovoia spatele. Era conectat la monitor si aparatul tiuia asurzitor de alerta(mi-am dat seama ulterior ca doar asa percepeam eu).
Priveam cum medicul de garda incerca fara prea mult succes sa ii gaseasca o combinatie care sa il faca sa raspunda la tratament, asistentele incercau sa ii prinda o linie, infirmierele din exces de zel ii schimbau asternuturile(de parca asta conta in acel moment). Priveam parca prin ochii altcuiva toate astea, vedeam cum se scurge viata din batranel, fara ca noi sa ii putem face ceva si nu intelegeam. Nu intelegeam cum inauntrul meu e atat de mult calm. Imi imaginasem de multe ori cum va fi momentul in care voi vedea prima persoana care se retrage in tacere, credeam ca voi fi daramata.
Oricat de urat ar suna asta, eu nu aveam nici un fel de emotie si asta ma facea sa ma simt inuman. Cum sa nu simti nimic atunci cand vezi o persoana pe moarte?!Nu puteam concepe asa ceva.
In anul ce a urmat am asistat la mai multe interventii, am vazut zeci de pacienti, am stat de vorba cu ei, i-am ascultat, i-am inteles, i-am certat, am ras cu ei.
In una din saptamanile trecute, profesorul meu isi avea mama internata in spital si cand a venit la vizita in salon, s-a dus la ea, a mangaiat-o pe par si i-a spus: "Mama!" atat de trist, atat de sfasietor, incat am simtit cum ne-am cutremurat toti din sala.
Zilele trecute, incercam sa vorbesc cu o persoana apropiata si intrebarea pe care voiam sa i-o pun, misca atat de multe in mine incat incepuse sa imi bata puternic inima de parca voia sa o zbughiasca, sa nu fie de fata atunci cand voi primi raspunsul. 
Totul depinde de nivelul de implicare emotionala, de legatura pe care o stabilesti cu persoana de langa.

Sunt intrebata de multe ori daca nu e greu sa vad atat de multa durere. Este greu, sunt oameni cu care ajungi sa povestesti, sa razi si sa stii ca nu mai au mult de trait, sunt copii, parintii, soti care isi aduc persoana draga la spital si durerea si speranta din ochii lor te apasa, iar uneori e coplesitoare.  

Ce am invatat din asta? ca legaturile emotionale cu cei din jurul nostru sunt ceea ce dau sens lucrurilor, este ceea ce ne facem sa avem o directie. Uita-te in jurul tau si da un sens vietii tale.

marți, 7 februarie 2012

cum sa controlezi ceea ce ti se intampla






"I admit i've lost control" ... I admit I never had it! 


Uita-te la zapada de afara, la norii care stau deasupra orasului si spune-mi ce poti controla. Pune mana pe pieptul persoanei de langa tine(si daca nu este una, gaseste-o) si simte-i respiratiile. Ce controlezi? Lumea se invarte cu o viteza ametitoare fara sa ni se supuna in vreun fel, realitatea ne taraste in fiecare zi si noi avem impresia de-a dreptul naiva ca suntem mai mult decat un fir de nisip pe o plaja.

De ce ai nevoie sa simti ca ai control? pentru ca ne simtim... vulnerabili. Si vulnerabilitatea duce la frica, la rusine, la sentimentul ca nu suntem conectati cu ceilalti, ca nu apartinem, ca nu meritam sa fim iubiti, apreciati.

Si ce facem cu vulnerabilitatea? o ascundem intr-o cutiuta frumoasa in noi si ne prefacem ca nu exista - doar ca nu stim ca ne amortim si alte emotii asa; incercam sa facem lucrurile "perfecte" - "impecabile"; ne prefacem, purtam zeci de masti in fiecare zi - masti care ne ascund. Ne chinuim sa fim altfel si pierdem din autenticitate- suntem ceea ce credem ca ar trebui sa fim si nu ceea ce suntem de fapt.

Ce se poate face? sa ne relaxam si sa vedem viata asa cum e ea de fapt - imprevizibila, si sa o acceptam.
Am putea sa ne lasam sa fim priviti - priviti cu adevarat de persoanele din jur- fara zambete false sau masti care nu ne apartin, sa iubim si sa oferim iubire, fara teama!
Sa fim bucurosi si sa multumim pentru lucrurile pe care le avem. Bucura-te ca simti iubire, entuziasm, speranta, daruire, curaj, incredere, bucura-te de ceea ce simti!

eu... ma simt vulnerabila si asta ma face sa imi dau seama ca traiesc!

marți, 24 ianuarie 2012

ai avut parte de ea?

Uitandu-ma printre posturile pe care le-am pastrat in draft, am dat peste unul care se numea "despre iubirea nonposesiva si exuberanta"(la fel ca si cartea), l-am deschis entuziasmata - si era scris..nimic, nu  era scris nimic. Nu mai stiu ce voiam sa scriu atunci- probabil mi-am schimbat oricum de cateva ori ideile de atunci si pana acum.

M-am gandit des in ultima vreme la ceea ce inseamna iubire autentica. Oare cati oameni au parte de ea?
Atunci cand iubesti autentic, te bucuri de prezenta acelei persoane - care se afla in tine, in constiinta ta. Numai gandul la ea te bucura. Ea nu trebuie sa faca ceva special pentru tine ca sa o iubesti, trebuie doar sa existe. 
Imagineaza-ti o persoana care iubeste marea - o iubeste pur si simplu, marea nu ii ofera ei nimic special, nu o detine, ci o face fericita prin simplul fapt ca exista.
Dragostea care conteaza este cea oferita liber, nu poti determina pe cineva sa te iubeasca, pentru ca daca te iubeste autentic, te va iubi indifirent de ceea ce vei face tu. Ce poti face? Poti invata sa traiesti cu ea in tine, sa te bucuri si sa o daruiesti.

Dragostea adevarata nu te face o alta persoana. Eu cred ca o relatie de cuplu fericita nu te schimba. Nu o sa te faca sa iti strangi sosetele din casa, daca 20 de ani, le-a strans mama ta pentru tine, nu o sa te faca sa incepi sa dormi cu cortul in creasta, daca ideea ta de confort e sa dormi pe o saltea de puf, nu o sa te faca mai putin aerian si mai organizat sau mai econom.
 O relatie fericita te face sa devii din ce in ce mai profund tu - iar asta se simte atat de bine!