Mor oameni.
Uneori mor oameni dragi noua. Si uneori chiar pe neasteptate, lasand in urma o senzatie de descumpanire, de neputinta in fata vietii, de neputinta in fata bolii. Ramanem inmarmuriti si nu stim daca ceea ce se intampla e aievea.
Si lasa gol in urma, o fereastra deschisa in sufletul nostru, pe unde ne ninge si ne inzapezeste pana nu mai simtim decat frigul.
Dispar oamenii de pe pamant, dar lasa in urma atatea ate impletite in fapturile noastre, ca nu avem cum sa le dezlegam din noi. Ne purtam pe umeri parintii, prietenii, profesorii, oameni dragi, oameni ce apar si dispar din viata noastra ca o ploaie de vara.
Moartea lor nu o vom vindeca cu medicamente, nu se gaseste leac pentru ea in farmacie. Suferim de o boala fara nume.
Murim incet in noi de moartea lor.
Si totusi, suntem vii... prea vii sa nu ne bucuram ca afara e zapada.
Uneori mor oameni dragi noua. Si uneori chiar pe neasteptate, lasand in urma o senzatie de descumpanire, de neputinta in fata vietii, de neputinta in fata bolii. Ramanem inmarmuriti si nu stim daca ceea ce se intampla e aievea.
Si lasa gol in urma, o fereastra deschisa in sufletul nostru, pe unde ne ninge si ne inzapezeste pana nu mai simtim decat frigul.
Dispar oamenii de pe pamant, dar lasa in urma atatea ate impletite in fapturile noastre, ca nu avem cum sa le dezlegam din noi. Ne purtam pe umeri parintii, prietenii, profesorii, oameni dragi, oameni ce apar si dispar din viata noastra ca o ploaie de vara.
Moartea lor nu o vom vindeca cu medicamente, nu se gaseste leac pentru ea in farmacie. Suferim de o boala fara nume.
Murim incet in noi de moartea lor.
Si totusi, suntem vii... prea vii sa nu ne bucuram ca afara e zapada.
