Stiai ca un picior, o mana amputata poate durea? nu vreau sa ne incurcam in termeni medicali.

As vrea sa imi smulg cuvintele din piept si sa iti vorbesc despre amputari de suflet, despre momentul in care simti ca ai pierdut o persoana draga de langa tine pentru totdeauna, despre cum ne mor prietenii... dar nu vrea sa te intristez.

As vrea sa iti pot spune glume si sa ne amuzam impreuna, dar in seara asta in oglinda nu e decat un zambet spart.

Am vazut azi o sclipire de copil in ochii unui adult si un zambet sincer.
Am vazut speranta in ochii unui bolnav pe moarte.
Voi adormi cu imaginea asta, iar maine dimineata ma voi juca cu primele raze de soare.

noapte fara stele

Atata liniste-i in jur! striga ceva, orice, sa stiu ca nu am murit.

Stiu ca ma voi trezi cu razele soarelui jucandu-se jucaus pe perna si ca ma voi bucura iar si voi spera iar.
Dar pana atunci as vrea sa nu vina somnul, sa pot privi adevarul in fata gol si amar. Lasa-mi noaptea fara stele, nu vreau sa visez.
Nu-mi canta tristetile, e doar neputinta.Cu toate astea, sa am puterea sa schimb culoarea cerului si tot nu as face-o...cerul, tot cer va ramane.

Totul are o explicatie... iar intrebarea mea preferata inca a ramas "De ce?"

big city life

parca nu am plecat niciodata si niciodata nu m-am intors.

Bucurestiul nu mai reuseste sa ma surprinda, l-am vazut in toate ipostazele si, mai ales, i-am auzit toate cantecele si suspinele.
Mi-ar placea sa traiesc ziua in care, iesind de pe usa casei, sa ma bucure ca dintre toate capitalele europene eu am ales-o pe aceasta.

Pana atunci, ma bucur ca acest oras reuseste inca sa palpite in mine... intr-un fel sau altul.

...

Putem vorbi despre zilele si noptile ce au fost, cu vise implinite sau spulberate, cu muzica si ceai rosu.

Putem vorbi despre ceea ce ar fi putut sa fie, remodeland amintirile una cate una pana vom simti ca plutim.

Putem vorbi de temeri, de caderi, de patriotism si de tara mama, de neputinte si decizii.

Putem vorbi de viitor si despre dorintele noastre. Am putea planui in detaliu fiecare pas, imi vei zambi stiind ca iti voi fi aproape.

Putem vorbi de tristeti covarsitoare... putem vorbi despre asta, de asta iti vorbesc.
Si putem sa intrebam 'de ce?'.

inca o toamna

Inca o toamna.

Stiu ca iar va ploua marunt. O sa ne picure din inima pana in talpi, tot mai rece cu fiecare strop.

O sa ne schimbam straiele si ne vom ascunde sub umbrele.

Ne vom inchide in casa si ne vom dori caldura... caldura unui ceai cald, caldura unei maini, unui cantec.

Vreau sa vad copacii in toate culorile si sa privesc cum se desprind de pe crengi frunzele.

A venit toamna, nu imi acoperi inima cu nimic, vreau sa simt, chiar daca nu vei fi.
Nu te asteptam, toamna!

de cand iubesc marea.

Abia tarziu am ajuns sa iubesc marea.
Toata acea aglomeratie de trupuri intinse la soare si de copii nerabdatori sa intre in apa ma faceau sa nu o vad si sa nu o aud.

Totul s-a schimbat cand am aflat bucuria de a ma plimba singura pe malul marii in zorii zilei, asteptand cu nerabdare rasaritul soarelui. Atunci am privit-o prima oara. Incepuse sa imi fie draga.

Am descoperit mai tarziu locuri linistite si salbatice, unde sa o pot asculta in voie. Acum o aud chiar si cand sunt departe, aud valurile cum se sparg de mal si, ca si ele, ma intorc mereu.

De fiecare data la fel, dar totusi diferita, marea mereu ma asteapta, mereu ma cheama. O data, m-am intors si am gasit-o furioasa, dar atat de frumoasa. Altadata, atat de calma, incat era oglinda ce reflecta stelele.

Stiu ca nu e a mea, dar asta nu ma impiedica sa o iubesc. 'c'est pas l'homme qui prend la mer, c'est la mer qui prend l'homme'.

Ti-am spus ca uneori esti ca marea?

marea nu e a mea sa ti-o promit

M-am asezat pe mal si am tras marea peste mine, sa ma invelesc.

Stelele imi spuneau povestea de noapte buna. Intins pe nisip in dreapta mea, imi zambeai ca atunci cand ne-am tinut prima data de mana. Aveam o mare intre noi, dar ce conta?!... o mare de taceri, o mare de dezamagiri, o mare de cuvinte.

Azi nu mai stiu cum sa inot printre taceri.

De cand nu ne-am vazut, am invatat sa plutesc printre Noctiluca privind stelele si imbratisand apa.

Daca inchid ochii, pot vedea drumul spre plaja si pe noi doi mergand impreuna spre o mare unde ne simtim acasa.
Putem visa asta impreuna,dar nu ti-o pot promite!

nu ma tem

Nu ma tem, sunt prea mica sa ma vezi, daramite sa ma ranesti. Si chiar daca m-ai vedea, mi-am ascuns frumusetea atat de bine ca nu te vei apropia. Si daca totusi indraznesti sa te apropii prea mult, stiu cum sa te alung. Iubesc mult, dar pe furis, nu ar interesa pe nimeni dramele vietii mele. Cartile mele, ele ma inteleg, ele nu m-au dezamagit niciodata.

Nu ma tem, ma ascund dupa cuvinte, am invatat sa fac asta bine: le arunc in aer, le intorc, le amestec, le preschimb in pasari sau iubire daca vreau. Sunt barbatul care ti-a zambit galant la magazin sau pe care l-ai vazut intamplator pe strada mergand apasat. Sunt barbatul care iti va spune cele mai frumoase cuvinte de dragoste, sunt visul si scaparea ta, dar inca nu am gasit ceea ce caut.

Nu ma tem, sunt prea puternica sa ma darami. Zambesc atunci cand imi vine sa plang si spun o gluma atunci cand imi vine sa tip de durere. Stiu sa fiu mana care alina, stiu sa te ascult. Sunt umarul pe care te poti sprijini, sunt omul pe care il suni cand esti singur si nu ai cu cine vorbi la miez de noapte. Am invatat sa traiesc cu durerea si sa o ascund adanc in mine pana uit ca exista.

Nu ma tem, am descoperit ca oamenii se conduc dupa legi pe care nu le constientizeaza. Atunci cand vrei sa-mi spui ceva, gandeste-te ca ceea ce te anima sunt niste legi banale. Nu ma consider superior tie, ai inteles gresit, eu doar am descoperit care ne sunt resorturile. Ceea ce ne diferentiaza totusi e ca eu stiu ce gandesc, iar ceea ce simt... acum nu e pe primul plan.
.................

Nu mi-e frica de cel ce vine in viata mea, ci doar de cel pe care il astept, desi stiu ca n-are sa vina.
Nu mi-e frica sa-mi spui ca sunt prinsa in principii care imi fac rau si imi ingradesc libertatea, mi-e frica de compromisurile pe care imi voi permite sa le fac.
Nu mi-e frica de mine sau de tine... dar mi-e frica ca daca voi fi prea aproape de tine, nu ma voi mai putea dezlipi.

amintiri III

Ciudat cum poti pastra cu sfintenie atatea amintiri in tine. Unele din ele sunt globuri asezate frumos pe rafturile din carti de joc din inima ta. Le pretuiesti, sunt frumoase, sunt pure.
Din vreme in vreme le scoti la iveala si parca sunt mai minunate pe masura ce trec anii. Ele sunt cele ce iti tin de cald cand vremuri amortite bat la usa.

Sunt ale tale si nimeni nu iti poate lua asta, iti spui. Dar uneori e de-ajuns sa privesti doar o clipa prin ochii celuilalt sa vezi parerile de rau, greselile, scuzele, tacerile, adevarurile spuse pe jumatate, cuvintele irosite in promisiuni.

Si atunci iti dai seama ca ai pastrat cu sfintenie atata amar de vreme un bibelou ciobit. Si vazut in intregime parca rade had. Acum, privind atent, parca nici culorile nu sunt atat de calde, nici parfumul, nici gustul.

Si stai si te gandesti: ale cui sunt amintirile? ale tale?... ale voastre?... sau ale lui?

pedeapsa

Trosnetul crengilor si ropotul de ploaie care bate in geam ma avertizeaza ca moleseala care ne cuprinsese va lua sfarsit.
Simteam presiunea in aer de cateva zile, imi apasa tamplele, imi pironea talpile in beton. Furtuna era in preajma, ca sabia lui Damocles atarna deasupra Bucurestiului.
Am pacatuit si zeii nemilosi ne pedepsesc. O sa ne inunde strazile, o sa sparga geamuri, o sa rupa copaci si o sa ne simtim mici inca o data. Mici si neputinciosi cum am aratat atat de des in ultima vreme ca suntem.

Cum sa iubim curat cand in jurul nostru e atata mizerie?! Poate ploaia asta sa ne spele de pacate? Poate ploaia asta sa curete ce-am gresit?

Daca da, te astept! Daca imi stii numele, vino! Nu te mai strig pe nume, tu esti doar Tu. Daca iti stii numele, uita-l! Sa fim doar noi, macar o data. Sa nu ne pese ca trecutul pandeste la fiecare colt. Sa ne prefacem ca suntem doua maluri de prapastie ce le-a adus impreuna un cutremur.

poduri

Aproape am ajuns. Sunt aproape pe celalalt mal.

Primul pas, prima data cand am pasit pe pod a fost cel mai greu. Era atat de nesigura calea, atat de descoperita in bataia vantului si a ploii...si, totusi, iata ca azi sunt aproape pe celalalt mal.
Am vrut de atatea ori sa ma intorc, am vrut de-atatea ori sa nu fi pus piciorul pe lemnul ce urma sa fie tovaras fiecarui pas. Mi-a fost teama si m-am tinut de fiecare franghie din calea mea, tot ce parea a fi un sprijin.

Inca o data ma opresc si ma uit in urma, te caut. Poate te voi vedea, poate de data asta esti in urma mea sau macar ma privesti dojenitor de pe partea cealalta fiindca am plecat prea mult de langa tine.

Dar nu esti. Strang franghiile in palme pana cand nodurile lor se adancesc in carne. Intr-adevar, nu esti! Si poate nici nu ai fost aievea vreodata.

Tu, care ziceai sa construim poduri! iata, avem doua maluri unite de un pod ce s-a sfaramat atat de usor! Prea usor.

"all the bridges that you burn, will come back one day to haunt you..."(Tracy Chapman)

sub umbrela

Cand am plecat mi-ai dat cu mine o umbrela. Mare mi-a fost mirarea....o umbrela, o umbrela rosie cand eu imi doream atat de mult o parte din tine, macar perna impregnata cu mirosul tau...perna pe care am strans-o in brate inainte sa ies pe usa. Furioasa, ranita in orgoliu, i-am ascuns amintirea intr-una din camerele indepartate din mintea mea.

Si iata, dupa atata vreme am gasit-o!
O umbrela rosie in care sa incap toata, sa imi tina de ploaie, de vant, de soare, de lume. Si am invatat sa merg cu ea in mana peste tot, sa ma feresc de tine, de mine.

Am nevoie sa ratacesc pe strazi fara sa stiu unde.
Dar, oricat de departe as rataci voi fi mereu eu si umbrela mea rosie.

indemn

Esti tacut, atat de tacut incat tacerile mi s-au lipit de buze si nu pot articula nici "Vino!". Invatasem candva sa ascult tacerile din tine, acum urechile mele refuza sa le mai auda. Vorbeste-mi sa vad cuvintele valsand intre noi!

Suntem vii azi, atat de vii ca ar trebui sa alergam pe strazi fara tinta tinandu-ne de mana, fara sa ne pese. Sa alergam pana simtim oboseala placuta din picioare si care iti spune mereu: "Simte!"

Simte!... canta!... bucura-te!... alearga!... traieste!... dar numai vino!
.........................................................................................................................
E verde afara, atat de verde ca mi-a intrat pe fereastra in camera, chiar de cum am deschis geamurile. Si am stat asa toata ziua, bucurandu-ma de verdele din jur, de verdele din mine, pana cand noaptea s-a furisat si a lasat intunericul sa ma legene pana cand pleoapele mi s-au lipit: "Noapte buna!"

pivnite

O singura clipa e de-ajuns sa te pierzi de tine si sa te intorci in locul de care iti era atat de mult teama. Loc ce te astepta, isi pregatise mrejele sa te tina pentru totdeauna de data asta.

Ti-e teama sa te intorci, fiindca acolo, ca intr-o pivnita cazut, esti mic, simti ca nu te poti ridica , simti ca pamantul te trage in jos.

Acolo ai toate fricile, toate lucrurile pe care ti-e groaza sa le spui cu voce tare fiindca asta ar insemna ca sunt adevarate, toate cuvintele care le-ai ingropat, toate persoanele pe care le-ai lasat in urma... O pivnita in care nu face nimeni curat, in care nu vine niciodata primavara.

Locul asta e ascuns adanc in noi, dar te intorci mereu la el, si totusi...acolo te simti in siguranta...
mai jos nu poti sa cazi.

iasomia si eu

Exista momente cruciale in fiecare anotimp.
Pentru primavara unul din ele este momentul cand infloreste iasomia. Atunci stii ca primavara e pe sfarsite, iar vara e aproape: se simte in aer, se simte in albul florilor de mai.

Iasomia nu este cea mai frumoasa, nu are cel mai atragator parfum, nu sunt scrise poeme pentru ea si nici macar nu se vinde scump. In schimb, in timiditatea ei, este un zambet intr-o zi ploioasa, are un parfum suav si este o poezie in sine.

Cu toate ca nu este floarea mea preferata, radacinile iasomiei sunt adanc inradacinate in copilaria mea. Este amitirea iubirii inocente de mama, simbolul prieteniei, naivitatii, jocului, protectiei. Intr-un buchet vedeam toate acestea si inca multe.
De atunci lucrurile s-au schimbat, am invatat sa o apreciez doar cand e in pamantul de unde ni se trag toate!

Iasomia imi spune ca a mai trecut un an... Am asteptat-o nerabdatoare!

cuvintele in noi

Exista cuvinte si cuvinte.
Sunt cuvinte de dor, de bucurie, de oboseala, de frustrare, multe cuvinte, atat de expresive, atat de asteptate, dar care uneori nu vin. Cuvintele pe care nu le spui, se aduna, se strang in siroaie pana te ineaca.
Sunt cuvinte fara trup, pe care le auzi cand simturile tale intinse ca o coarda de chitara vibreaza cu fiecare leganare a aerului. Totul iti ingana.
Sunt cuvinte de legamant, care au in ele promisiunea unei anumite zile. Atat de frumoase, atat de pline de speranta, dar atat de goale fara o persoana care sa le infaptuiasca.

Uneori cuvintele te ridica, alteori te doboara. Dar la sfarsitul zilei, ascuns intre perne, cuvintele raman doar cuvinte, iar langa tine ramane ceea ce granitele tale te lasa sa infaptuiesti.

Am multe cuvinte in viata mea, multumesc pentru toate, le voi preface in cantec de leagan pentru ziua care vine.

schimband cifre

Un pitic nebun se joaca in fiecare an si schimba cate o cifra- doua la varsta noastra. Azi s-au implinit 3 ani de cand un tablou a spus toate cuvintele ce pluteau in aer. De-atunci si pana acum doar el a mai ramas la fel.

Am strans amintiri si le port cu zambetul pe buze... desi uneori musca din mine, desi uneori mainile se ridica zadarnic impotriva tuturor.

Nu ma intreba ce varsta am, acum ma simt batrana si neputincioasa in fata a ceea ce vine si azi nu vreau sa lupt. Vreau sa ii aud pe cei care arunca vorbele in vant, vreau sa le vad umbrele care le intuneca asteptare. Vreau sa mi-aduc aminte de cei ce nu vor veni niciodata. Vreau sa ii stiu pe cei ce ieri au reusit fortand o usa sa ne faca sa deschidem ochii mari si sa ne intrebam: "Pentru ce?".

Lasa-ma sa privesc lumea cum o fi, nu imi colora orizontul cu linii jucause care sa inveseleasca zapuseala. Nu vorbi, nu e nimic de spus azi.

Daca vrei, poti sa ma tii in brate. Daca vrei...

greseli

Gresesc mereu!

Gresesc... gresesc de cand imi pun pantofii dimineata pana cand imi arunc tarziu in noapte capul pe perna.
... cand pe strada uit sa zambesc la copaci si la soare.
... cand uit ca totul moare.
... cand trece ziua fara sa ii spun unei persoane dragi cat de minunata e.
... cand cred ca ai ramas la fel.
... cand cred ca vei intelege.
... cand el si tu imi dansati sarba pe dorsum sellae pana cand epuizata, ma arunc in alta munca pana imi umplu capul.
... cand nu iti spun cat imi e de greu.
... si cand iti spun, si stiu ca te doare, si te las sa ma dobori ca de fiecare data.

Intinsa in pat, tavanul ma priveste de ceva vreme... A tras cu ochiul chiar atunci cand eu credeam ca sunt singura cu gandurile mele. El cunoaste toate framantarile , desi, uneori fug chiar si de el.

Plec lunatica pe strada si ma ascund in multimea in du-te vino. Aici nu ma ajunge. El stie ca trebuie sa iubesc toate culorile, toate florile, toti oamenii sa pot sa simt ca traiesc, si nici atunci nu e de-ajuns.

Imi lipsesc toate acele lucruri care ma faceau candva sa simt ca pulseaza in mine viata ... acele zambete, acele nopti, acele vise.

Sunt obosita si as vrea sa am pentru ce sa lupt. Si as mai vrea, daca se poate, sa imi primesc toata diminetile cu gust de cafea cu vanilie pierdute.

o bucla in timp

Inchid si deschid ochii, imaginile se succed intr-un ritm alert. Fetele, sunetele, lumina, tavanul, toate sunt angrenate intr-un du-te vino ametitor. Tavanul pare sa se apropie, picioarele-mi sunt grele, in galagia din jurul meu imi aud, imi simt respiratia, mi se inchid ochii... Incerc sa imi scutur capul sa ma trezesc, dar nu imi raspunde.

Apoi un strigat, imi aud numele. "Sunt aici!" as vrea sa le spun dar nu pot sa articulez cuvinte. Imi simt sangele pulsand in artere. Podeaua e rece, mi-e frig si simt doua maini calde pe umeri. Pleoapele se deschid ca dupa un somn greu. E prea multa lumina in jur...

in noi

Poti sa ii spui cum vrei, dar va ramane acelasi lucru, oricate cuvinte ai ingropa in hartia din fata ta. Intoarsa pe toate fetele, scormonita in toate ungherele, nu se va speria, ci va ramane, chiar daca ascunsa, aici. Va fi chiar si in apartamentul de dedesubt, chiar daca nu iti place vecina.

E aici, si cu mine si cu tine. E intre soferii care se claxoneaza la semafor si in batranica de la colt care vinde zambile... e chiar si in profesorul anost de la curs.

E in curiozitatea ta de a afla lucruri noi. E in puterea si dorinta ta de a te ridica si de a te transforma. E in jocurile pe care le joci in fiecare zi.

E in ceea ce te face sa zambesti cand vezi un zmeu sau o masinuta. E in acadele, ceaiul de tei, leaganele din parc, culori si vata de zahar.

E copilaria ta, ascunsa bine in tine in spatele sprancenelor incruntate sau pe care o tii atarnata la gatul tau, gata sa imbratiseze lumea.

noi dimineti

Dupa ce am analizat, comparat, redefinit si rearanjat lucrurile din viata mea, am inceput sa simt golurile. Toate lucrurile aruncate vraiste pareau sa umple totul, sa dea pe afara. Dar uite ca nu e asa.

Nu credeam in schimbare, in schimbarea unei persoane. Dar in ultimul timp am inceput sa o simt pe propria piele ( si nu vorbesc despre dezvoltare, evolutie). Dar poate nu e asa de mult o schimbare cat e o raportare diferita la lucrurile din jur, ma uit in jurul meu si vad altceva decat inainte... Sau chiar asta se numeste schimbare?(am cautat in DEX, dar nu e multumitoare explicatia)

Senzatia este destul uluitoare: ma simt de parca in ultimii ani am dormit, iar acum m-am trezit dintr-un somn adanc. Cu toate ca in mod normal nu imi plac diminetile, de data asta m-am trezit binedispusa...Pentru ca stiu ca e o noua zi din viata mea.

amintiri II

Mi-ai deschis usa si in timp ce ieseam din casa, tu ai plecat din viata mea. Asa cum fac toate persoanele care se muta definitiv, ai luat tot ce stransesei si ai pornit pe un alt drum. Ti-am zambit, imi aduc aminte privirea ta din clipa de dinainte si amarul sarutului fugar aruncat in graba ca si cum ne vom regasi in acelasi loc peste putina vreme.

Era soare in ziua aia. Ciudat e cum timpul ti-a descompus amintirea si azi nu pot sa te mai vad cu ochii mintii, esti imprastiat in toate colturile gandurilor mele.

Ai plecat nu doar de la mine, ai plecat din toate lucrurile care erau pentru ca noi eram. Ai plecat din vis, ai plecat din planuri. Ai plecat din linistea din camera, din noptile albe, din cantecul care magnetic ne facea sa zambim si ne strangea mai tare imbratisarea.

Nu intelege gresit, nu sufar ca te-am pierdut, ci imi pare rau ca nu am stiut sa ne descoperim unul pe altul la miile de cotituri ale povestii pe care am scris-o impreuna.

tu si zapada

Zapada asta seamana cu tine. Ma trezesc cu ea la geam, atunci cand eram instalata atat de bine in comfortabilul meu fotoliu. Si surpriza face ca ea sa fi fost de ceva vreme acolo, urmarindu-mi miscarile indolente, cum imi sorb ceaiul, cum ma supar pe cartea din bratele mele. Recunosc ca nu o asteptam. Dar e binevenita, din nou! ultima oara m-a surprins cand ieseam din casa si mi-a umplut parul de fulgi albi, jucausi.

Zapada asta seamana cu tine. Ma face sa ma gandesc la liniste, la nopti lungi de iarna. Ma face sa vreau sa o cuprind si nu stiu cum, de teama sa nu ii topesc amintirea.

Zapada asta seamana prea tare cu tine. E asa rece, dar calda inauntrul meu. E cumplita cand ma prinde in vijelie, dar miroase atat de mult a acasa. Ma face sa zambesc larg, sa-mi ridic si mai sus pe ochi salul, sa imi inchipui ca sunt copil si sa stiu ca nu se va intampla nimic rau daca voi fi.

...Si mai ales, se topeste mereu sub primele raze de soare.

alb

Nu voi uita ce nu trebuie uitat, poate. Asa cum poate vor mai ingadui norii un pic de bucurie pe fetele celor care se uita cu speranta spre cer si vor mai scutura putina zapada.

Sa ii teasa orasului mohorat un pulover alb, sa nu mai para drumul pana la tine atat de gri. Si sa il tina asa..alb, in asteptare.

Pana cand va ploua iar cu alb..albul florilor de prun, de iasomie, de cais.

Nu te teme de alb, de albul noptii, de albul zilelor care nu vor mai veni, de albul din urma ta... Primavara va veni curand!

a venit

Ma uit in calendar si vad cifre, luni, dar nu pot reda nici pe departe ce a insemnat anul trecut. A fost un an. Mai bun, mai rau, prea putin mai conteaza acum.

A fost un an de plecari si reveniri, un an cu lumina si bucurii si cu multe emotii de toate felurile. Important e ca unele lucruri si unele persoane au trecut cel mai greu test poate, testul timpului.

Mergem si anul acesta inainte si incercam sa nu uitam ce cale vrem sa urmam.

Esti binevenit noule an cu orice fel de surprize, bune sau rele, vii!