sfarsit

Tot timpul am visat la sfarsituri frumoase: cei 2 plecati in apus de soare, zambind, impacati fiind cu ceea ce se intampla.
M-am despartit cu lacrimi de gradinita, cu umbre in suflet de liceu, cu lacrimi pe obrazii nostri, imbartisari si cu intrebari nepuse de tine... dar te-am regasit altfel, prietene drag. M-am despartit de cainile meu cu scancetele lui in urma pasilor mei prea grabiti, de copilarie cu amintiri multe si frumoase pe care stiam ca o sa le pierd incet, incet, de mare ma despart mereu cu aceleasi valuri in mintea mea, de munte cu miros de brad in par, de Bucuresti cu usurare.
Am pornit pe un drum care nu stiu si nici nu vreau sa stiu unde ma duce. E drumul meu pe care il accept asa cum am acceptat toate departarile care s-au lasat de-a lungul timpului. Acum trec mai departe, asa cum am facut mereu. Ma asteapta multe.. astept multe...

Cu un zambet senin ca in ziua aceea de aprilie, plec mai departe, blogule!
Cu bine.

zi speciala

Azi e o zi speciala, pentru ca azi e o dimineata. Si nu orice dimineata, e dimineata aceea... Cea in care lumina a sporit alta lumina, pe care doar tu ai vazut-o. M-ai privit si m-am simtit un inger... singurul inger. M-am simtit atat de mica incat credeam ca as fi putut sa incap toata in causul palmei tale. Si atunci am vazut ca eram deja acolo... si din palma ta, m-am scurs ca nisipul dintr-o clepsidra. Si cu fiecare picatura ajugeam din palma, pe umar, pe frunte, pe buze, pe piept. Si atunci, surprins de ce ni se intampla, m-ai primit sub piele. Si ai mangaiat toate departarile si le-ai imblanzit si mi le-ai daruit, sa stiu ca doar apropierile iti raman. Ai prins chiar si un petec de cer si mi l-ai atarnat in par. Te-ai afundat pana in mijlocul pamantului sa iei lut neatins si sa imi faci inel... si ti-am fost sotie. Sufletele noastre stiau ca nu vor mai fi niciodata atat de libere decat impreuna.

Dar acum sunt si fara sa fie aproape... desi eu stiu ca umbrele lor au ramas prinse si danseaza inca melodia pe care mi-ai cantat-o intr-o noapte de mai, cum doar tu ai fi putut sa o faci... pur si simplu.
Dar azi..azi e o zi speciala, poti sa imi zici "la multi ani" fara sa ma intristez.

povestea unui suflet

Unii spun ca inima e un organ in forma de para. Am vazut-o...dar in mintea mea nu am putut sa vad decat ca nu mai batea. Dar sufletul ce forma are?Si cum sta el atarnat de noi?e prins sau e doar ca o umbra care ne urmareste? are aripi? este patrat, rotund, sferic?

Am iubit candva, acum o viata sau doua de om, un suflet in forma de aripa, care stie sa zboare doar cand iubeste... este uimitor sa il vezi zburand, ai putea zice ca face dragoste cu cerul! si acolo, liber de orice constrangere, danseaza cu norii, si , din cand in cand, coboara si fura pene din aripile albatrosilor care au uitat cum sa zboare.
S-a oprit pret de o clipa si pe fruntea mea..a luat cu sine un gand, doua si a zburat mai departe... A vrut sa il gaseasca pe Dumnezeu sa ii ceara socoteala pentru durerea din jurul sau. Si a zburat tot mai sus, lasand in urma sa visele ce le prinsese in albul luminii sale. Ajuns in fata Domnului a strigat cu furie: "DE CE?" Raspunsul l-a simtit in vant, in bataia genelor: "Pentru ca tu sa inveti sa pretuiesti ce ai!... deschide ochii!". Si a privit in jur si s-a mirat mult de drumurile pe care le facuse pana atunci. Dar s-a simtit obosit, iar iluziile spulberate s-au prins de el ca un plumb si l-au doborat din inalt.
Atingerea pamantului l-a frant, penele sale s-au infiorat de griul realitatii. A crezut ca e departe de tot si toate, dar, undeva, a vazut Speranta... ca fata Morgana, i se arata spre zari. Si s-a tarat spre ea... Cat de mult o dorea! Si a crezut ca a ajuns-o si ca o atinge, dar nu a vazut ca Speranta il prinsese intr-o colivie de iluzii.
Acum, se hraneste cu lumina ce intra printre zabrele, convins fiind ca a ajuns la capat de drum. Multe carari are cerul, el le stiuse pe toate... dar batran, a uitat toate drumurile, toate razboaiele si toata dragostea. Durerea s-a incolacit atat de strans de biata sa faptura, incat e prins pe veci in colivia sa. Dar ce frumoasa colivie!...

marea din noi

Lumina portocalie ce patrunde in camera ce brusc a devenit goala nu ne opreste sa simtim cum se lasa noaptea peste trupurile noastre.
Asa cum nici soarele si zambetul tau nu opreste ceata sa se lase in sufletul meu.
Sunt aici, asa cum am fost mereu, doar ca azi poti vedea atarnand de par nelinistile ce nu mai incapeau in mine. O sa le scutur si pentru tine le voi ineca in marea ce dainuie aievea in mintea mea. Ea scalda insule la care nu voi ajunge poate niciodata. Dar acolo, tu ti-ai creat propriul tau petec de pamant, propriul tau paradis. Ai lasat marile indepartate din tine si traim impreuna pe o insula pustie, unde nu ne stie nimeni.
Doar eu mai colind uneori marile... dar intotdeauna ma intorc, acolo unde soarele e mereu in ochii pe care ii privesc, unde norii raman doar pe cer, unde e foc in degetele care stiu sa iubeasca la fel de bine ca mine, unde am lasat si vise, dar si amintiri, unde sufletul meu iubeste la fel de mult ca si mintea mea.
Ma intorc de fiecare data acasa... hai sa ne intoarcem amandoi acasa.

cuvinte despre cuvinte

O mana de prieteni, o chitara si un perete de camin. Nu e nevoie de vorbe goale, cantecele spun totul: daca suntem fericiti, daca ne temem, daca iubim sau suntem iubiti.

Folosim prea multe cuvinte. Raman in spatele lor prea multe emotii, imagini, nelinisti decat ar putea ele cuprinde acum. Ar trebui sa existe o poarta la iesirea din suflet, ca doar emotiile pure sa prinda forma unui cuvant. Sa nu spunem ceea ce nu simtim, sa nu spunem ceea ce nu putem sau nu vrem sa facem. Fiecare cuvant ar trebui sa fie o promisiune, iar fiecare promisiune netinuta ar trebui sa atarne greu in sufletul tau pana l-ar smulge din tine.
Dar asta nu se intampla. Asa ca ne ascundem in spatele lor, fara zicem nimic de fapt.
Suntem imbracati in cuvinte. Unii si-au tesut haine de gala din ele, altii doar niste straie ponosite. In spatele lor, ramanem invariabil noi. Noaptea, singuri sau nu, ne descoperim la fel de goi ca in prima zi de viata cand nu puteam sa rostim. Trebuie sa putem sa ne descotorosim de ele cand vrem sa ne iubim atat de strans incat nici pielea sa nu ne fie scut.

In seara asta sa lasam cuvintele doar pentru poezie!

liniste de primavara

Si ce daca ma intorc acasa si patul e prea mare si prea gol?Si ce daca ma doare?Durerea e parte din mine, asa cum e si iubirea si fericirea, dar mai ales linistea.
Si ce daca nu te gasesc? Da, o sa te caut in continuare. Dar te caut in liniste, chiar daca nu vei veni eu voi fi aici, tot eu, cufundata in linistea mea.
Si ce daca uneori simt ca nu mai pot si ca maine e prea departe? Ma voi ridica si cu acelasi zambet, te voi ridica si pe tine.

Sunt aici. Astept.

gari si alte clipe

Am uitat unde ne-am intalnit prima oara. Imi aduc aminte parul, ochii, gura ta si clipele care veneau si treceau ca niste trenuri, fara sa le pese cine este prins de ele.
Trebuie sa fi fost o gara.
Mi-ai intins sufletul spre mine, altii zic ca era mana, dar eu stiu ce am simtit. Am batut impreuna pe ritmul inimii tale o clipa, apoi cu urmatoarea clipa ai plecat... un tren in care eu nu eram.
Trebuie sa fi fost o gara.

Atatea trenuri vin si pleaca... acum privesc in urma si tot ce a mai ramas este fumul de tigara purtat de orice vant.

gand fugar

"Crezi in salvarea unei persoane de sine insasi?"(Passion of mind)
Cred in salvarea proprie!Atat timp cat creierul este inca ancorat in realitate si inima inca imi pulseaza a viu, da. Atat timp cat discern si stiu diferenta intre da si nu, da. Si mai ales cand creierul stie mai bine decat inima, da. Nu imi e frica sa spun inimii ca nu are dreptate, cum nu imi e frica sa ma las dusa de val uneori. Nu imi e frica de nimeni si nimic, decat de ce as putea face eu. As putea sa ranesc, sa iubesc mai putin, sa uit ce nu ar trebui sa uit, sa fac aceleasi greseli, sa fac greselile lor, sa ma las prada trecutului. Imi voi impiedica inima cand ceea ce simte imi face rau. O voi face fara sa regret...am facut asta fara sa regret. A fost greu, poate cel mai greu. As mai face la fel daca as sti? nu stiu...poate...
Inima mea e prinsa intre mine si ratiune si, totusi, uneori este singura care stie adevarul.
In aceasta cursa cu mine insami eu trebuie sa ies invingatoare, desi nu se intampla mereu asta, desi eu nu sunt aceeasi de fiecare data.

soul hunting

Daca ai putea vedea in sufletul meu, ce ai zice? Ai avea curajul sa pasesti in lumea care ti se deschide?
In spatele acestor ziduri, in spatele portilor inchise ferecate cu nelinisti si dezamagiri, sunt munti, sunt mari, sunt paduri intunecate si poieni cu susur de izvoare, iar iarba are toate nuantele zambetului meu. Copacii isi intind crengile spre infinit. Nu exista cer, doar un val tesut din vechile sperante ce acopera totul de priviri nedorite. Aici sunt inchisi Feti-Frumosi, Ilene Cosanzene, dar si zmei. Aici un copil poate sa cuprinda in mana sa tot universul, iar un bolnav sa se joace sotron. Muzica viselor te poate prinde intr-un ritm ametitor, iar culorile singuratatii stau de straja. Tot aici te vei gasi si pe tine, in nenumarate forme: ca un fluture, ca un copac ori ca o aripa, esti aici.
Copilul, femeia, mama si iubita din mine se ascund in adancul noptii, soarele alungandu-le in desisul umbrelor. Sunt acolo si o stii prea bine.
Da-mi la o parte radicinile astea ce imi acopera inima si priveste-ma.
Indrazneste.