iasomia si eu

Exista momente cruciale in fiecare anotimp.
Pentru primavara unul din ele este momentul cand infloreste iasomia. Atunci stii ca primavara e pe sfarsite, iar vara e aproape: se simte in aer, se simte in albul florilor de mai.

Iasomia nu este cea mai frumoasa, nu are cel mai atragator parfum, nu sunt scrise poeme pentru ea si nici macar nu se vinde scump. In schimb, in timiditatea ei, este un zambet intr-o zi ploioasa, are un parfum suav si este o poezie in sine.

Cu toate ca nu este floarea mea preferata, radacinile iasomiei sunt adanc inradacinate in copilaria mea. Este amitirea iubirii inocente de mama, simbolul prieteniei, naivitatii, jocului, protectiei. Intr-un buchet vedeam toate acestea si inca multe.
De atunci lucrurile s-au schimbat, am invatat sa o apreciez doar cand e in pamantul de unde ni se trag toate!

Iasomia imi spune ca a mai trecut un an... Am asteptat-o nerabdatoare!

cuvintele in noi

Exista cuvinte si cuvinte.
Sunt cuvinte de dor, de bucurie, de oboseala, de frustrare, multe cuvinte, atat de expresive, atat de asteptate, dar care uneori nu vin. Cuvintele pe care nu le spui, se aduna, se strang in siroaie pana te ineaca.
Sunt cuvinte fara trup, pe care le auzi cand simturile tale intinse ca o coarda de chitara vibreaza cu fiecare leganare a aerului. Totul iti ingana.
Sunt cuvinte de legamant, care au in ele promisiunea unei anumite zile. Atat de frumoase, atat de pline de speranta, dar atat de goale fara o persoana care sa le infaptuiasca.

Uneori cuvintele te ridica, alteori te doboara. Dar la sfarsitul zilei, ascuns intre perne, cuvintele raman doar cuvinte, iar langa tine ramane ceea ce granitele tale te lasa sa infaptuiesti.

Am multe cuvinte in viata mea, multumesc pentru toate, le voi preface in cantec de leagan pentru ziua care vine.

schimband cifre

Un pitic nebun se joaca in fiecare an si schimba cate o cifra- doua la varsta noastra. Azi s-au implinit 3 ani de cand un tablou a spus toate cuvintele ce pluteau in aer. De-atunci si pana acum doar el a mai ramas la fel.

Am strans amintiri si le port cu zambetul pe buze... desi uneori musca din mine, desi uneori mainile se ridica zadarnic impotriva tuturor.

Nu ma intreba ce varsta am, acum ma simt batrana si neputincioasa in fata a ceea ce vine si azi nu vreau sa lupt. Vreau sa ii aud pe cei care arunca vorbele in vant, vreau sa le vad umbrele care le intuneca asteptare. Vreau sa mi-aduc aminte de cei ce nu vor veni niciodata. Vreau sa ii stiu pe cei ce ieri au reusit fortand o usa sa ne faca sa deschidem ochii mari si sa ne intrebam: "Pentru ce?".

Lasa-ma sa privesc lumea cum o fi, nu imi colora orizontul cu linii jucause care sa inveseleasca zapuseala. Nu vorbi, nu e nimic de spus azi.

Daca vrei, poti sa ma tii in brate. Daca vrei...