Era o mana de om, la 10 ani o ajunsesem deja in inaltime.
Avea 5 clase, citea tot ce prindea in mana si inca mai tinea minte formula prin care se calcula aria unui cerc.
Pentru vremea si locul in care traia, as putea spune ca era un spirit rebel. Si-a iubit mult copiii, a incercat sa le asigure ceea ce ea si-a dorit cel mai mult - educatie. Desi niste "copii de taran", copiii ei - 2 baieti si o fata, au avut sansa sa mearga la liceu si facultate. Una din cele mai mari amaraciuni din sufletul ei (dupa casatoria aranjata) a fost ca fiica ei s-a casatorit prea tanara si nu si-a continuat studiile dupa liceu.
Stia multe povesti si mi le spunea in timp ce mergeam cu limba scoasa de un cot incercand sa ma tin dupa ea atunci cand iesea cu caprele la pascut. La 78 de ani inca alerga dupa capre, asculta radio si se minuna de cele ce cantau "suna periculos, trage fusta mai jos!".
Pastele il petreceam cu ea. Dimineata, ma trezeam si ma astepta un lighean cu apa in care erau puse cu grija - un ou, banuti - " sa dea Dumnezeu fetelor sanatate si minte!".
A tesut la razboi tuturor nepoatelor cate 3-4 covoare de lana - "sa aiba fetele zestre de la mamaia!"
M-a invatat sa imi doresc de la viata mai mult decat ceea ce se asteapta de la mine si zestrea lasata e mai mare - e dorinta de a cunoaste mai mult si dorinta de a fi mai mult.
Nu am apucat sa imi iau ramas bun de la ea si nu am mai fost in sat de cand s-a stins. Pentru mine, ea inca ne asteapta in casa de langa fosta moara...
asa ca ma intorc si o caut in gand si ii multumesc: "Mi-au zis ca seman cu tine, mamaie!"
