Cat de des foloseam expresia "imi fuge pamantul de sub picioare!"! Cand viata te tranteste si te loveste in moalele capului si simti ca esti purtat fara voia ta pe un drum necunoscut sau cand totul in jur se destrama si parca iti scapa printre degete ceea ce tineai strans langa tine si tot ceea ce credeai ca e sigur fuge de sub picioarele tale.
Abia dupa ce am simtit-o, mi-am dat seama ca stiam ce spuneam.
Plecasem dupa pranz spre varf. Ningea linistit, zapada era afanata, nici cald, nici prea frig...tocmai cum ii sade bine unei ture placute de iarna. Ne-am jucam pe hornurile intalnite, zapada scartaia placut sub pasii nostrii ce faceau urme proaspete. Incepuse sa ninga viscolit si ne dadeam seama ca ne vom intoarce, dar drumul era inca placut asa ca mergeam fara griji pe poteca, Florin in fata mea la un metru jumatate. Eram in mijlocul unui valcel, cand imi ridic privirea spre el si il vad cum cade, nu apuc sa imi dau seama ce se intampla, ca in cateva momente simt cum ma duc si eu la vale cu toata zapada de sub mine. Eram intinsa pe spate si alunecam, fara sa pot face altceva decat sa ma las purtata. L-am auzit strigand ceva, dar nu am inteles ce, poate i-am raspuns sau poate am strigat doar in mintea mea.
Pana atunci nu am apucat sa ma gandesc la avalanse, nu constientizasem ca eram in pericol si placa de zapada care aluneca cu noi fara stiu cat sau unde ne duce, m-a luat prin surprindere. Cu pioletul in mana, prins de dupa incheietura, simteam presiunea stransorii, ca un rau involburat din al carui torent nu poti scapa.
Niste zapada venita de undeva de deasupra capului meu m-a facut sa iau o gura mare de aer. Imi auzeam inima zvacnind in urechi si ma lasam sa alunec, stiind ca nu pot sa lupt, tot ce puteam face era sa astept sa se opreasca. Cu usurinta cu care vantul intoarce in aer o frunza, am fost rasucita pe burta, dar am reusit cumva sa ma intorc, credeam eu ca eram iar pe spate.
Nu stiu cat a durat, probabil doar cateva secunde, dar au avut timp sa se rostogoleasca prin cap multe idei. Ma incerca o senzatie de neputinta, amestecata cu dorinta de a tine cu tot ce am de viata. Mi-am derulat in minte tot ce stiam despre avalanse si o voce mi-a spus ca poate asta e tot, asta e sfarsitul. I-am raspuns ca nu vreau sa mor atunci si m-am gandit la toate persoanele pe care mai vreau sa le vad inca o data, macar o data. Nu a fost nici un regret, ci doar o liniste ciudata. Eram impacata si asteptam.
Niste zapada venita de undeva de deasupra capului meu m-a facut sa iau o gura mare de aer. Imi auzeam inima zvacnind in urechi si ma lasam sa alunec, stiind ca nu pot sa lupt, tot ce puteam face era sa astept sa se opreasca. Cu usurinta cu care vantul intoarce in aer o frunza, am fost rasucita pe burta, dar am reusit cumva sa ma intorc, credeam eu ca eram iar pe spate.
Nu stiu cat a durat, probabil doar cateva secunde, dar au avut timp sa se rostogoleasca prin cap multe idei. Ma incerca o senzatie de neputinta, amestecata cu dorinta de a tine cu tot ce am de viata. Mi-am derulat in minte tot ce stiam despre avalanse si o voce mi-a spus ca poate asta e tot, asta e sfarsitul. I-am raspuns ca nu vreau sa mor atunci si m-am gandit la toate persoanele pe care mai vreau sa le vad inca o data, macar o data. Nu a fost nici un regret, ci doar o liniste ciudata. Eram impacata si asteptam.
Si la un moment dat s-a oprit. Simteam zapada pe mine, pe fata, dar nu stiam cata era, nu stiam daca eram la suprafata sau nu. Mana stanga nu puteam sa mi-o misc, nici piciorul, momentele pana cand mi-am ridicat mana dreapta si am scuturat-o de zapada au durat o vesnicie. - eram la suprafata. Florin! unde era Florin? L-am auzit strigandu-ma, m-am linistit si m-am bucurat cum nu m-am bucurat de mult, i-am raspuns.
M-am ridicat din zapada si l-am asteptat sa coboare la mine. Ne-am uitat in sus, nu ma dusesem decat vreo 30 metri. Eram intregi, pe Florin il durea un pic piciorul, dar ne simteam norocosi.
Scuturandu-ma de zapada, am inceput sa radem sub fulgiii mari care se asterneau ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, dar inca nu realizam ca pana sa ajungem inapoi mai aveam un drum de facut.
-------------------------------------------------------------------------------------------
Poate ca toata viata noastra e asa, ne lasam purtati de un torent din care nu avem scapare si suntem purtati de colo-colo, unde ne duce drumul. Ne spunem ca alegem, dar chiar e o alegere?
