drumul spre acasa

Sunt in patul meu, sprijinita de perna mea. Totul e familiar.
E bine sa ai unde sa te intorci, e bine sa ai unde sa te ascunzi cand in jurul tau lucrurile par sa se destrame. Acasa esti tot timpul binevenit, acasa pare ca nimic din exterior nu te poate atinge. Acasa nu mi-e dor si nu ma tulbur. Acasa miroase mereu la fel, chiar si eu parca m-am intors cea de altadata.
Simteam cu fiecare kilometru pe care il faceam mai departe de Bucuresti cum grijile ramaneau una cate una in urma mea. Era timpul.

.................................................................................
Cuvinte scrise in urma cu doi ani cand ma intorsesem "acasa"... la celalalt "acasa".

"acasa"- un loc, o stare, o persoana, Eu.
Este ceea ce ne face sa simtim ca putem sa dam povara din spatele nostru jos pentru o clipa si sa ne oprim din drumul catre niciunde. Este momentul in care nu simti ca trebuie sa te ascunzi dupa masti, dupa ziduri, este acolo unde te simti in siguranta.
Drumul spre acasa este lung, cu multe incercari, cu lacrimi, cu iluzii, cu dezamagiri, cu persoane pe care le lasam in urma, cu persoane pe care nu le putem ajunge din urma, cu intoarceri, cu intrebari la care nu avem raspuns. Uneori te cuprinde deznadejdea si simti ca nu vei ajunge niciodata acolo, alteori pare atat de aproape si de real.

Poate ca nu imi apartin in totalitate si bucati din mine sunt risipite in toate persoanele ce mi-au influentat drumul, dar in seara asta, doar cu mine, ma simt mai acasa cum nu m-am simtit demult.
Poate intr-o zi, dupa ce vom strabate potecile pe care le avem de urmat, vom ajunge impreuna la acelasi "acasa".

o zi cu soare

Dupa o noapte de somn agitat, dimineata si razele soarelui par doar sa imi faca in ciuda. Dupa ce ma dezmeticesc si imi tarasc picioarele prin casa pentru obisnuiturile tabieturi, parca vremea frumoasa ma cheama afara. Obosita, ma fac ca nu aud si nu vad, asa ca trag draperiile si ma ascund in spatele canii de cafea, pe care o sorb incet si metodic. Imi revin in minte de-a valma cuvinte, prea multe cuvinte rostite si nerostite, ma vad insiruind ganduri intr-o fastaceala ametitoare. Oftez zambind: temerile si intrebarile tot din mine sunt.

Trag cu ochiul pe geam, parca nu e chiar asa de rau.
Afara, soare si liniste, prea multa liniste, prea senin, vant domol...parca si masinile sunt lenese azi. Nimic din ceea ce vedeam nu anunta accidentul...scartait de roti, o bubuitura, niste masini rotindu-se, un om intins pe jos care geme, ambulanta care parca nu mai vine.
Esti viu si te bucuri ca de data asta nu ai fost tu cel care era pe asfalt, si, deodata, razele soarelui doar te apasa.
Azi va fi o zi tacuta.

vis..sau nu.

Cu ochii intredeschisi, vad soarele prin perdea si incep sa-mi navaleasca senzatii si amintiri: aer taios, miros de munte, viscol, senzatie de neputinta, un apus, vin rosu, caldura, o camera de cabana- poate doar am visat.
Ma ridic in capul oaselor: bagajul e proptit langa pat si cateva haine sunt aruncate aiurea. A fost aievea.

Dimineata fara griji.

Dimineata cu zambet.