duminică, 20 iunie 2010

amintiri III

Ciudat cum poti pastra cu sfintenie atatea amintiri in tine. Unele din ele sunt globuri asezate frumos pe rafturile din carti de joc din inima ta. Le pretuiesti, sunt frumoase, sunt pure.
Din vreme in vreme le scoti la iveala si parca sunt mai minunate pe masura ce trec anii. Ele sunt cele ce iti tin de cald cand vremuri amortite bat la usa.

Sunt ale tale si nimeni nu iti poate lua asta, iti spui. Dar uneori e de-ajuns sa privesti doar o clipa prin ochii celuilalt sa vezi parerile de rau, greselile, scuzele, tacerile, adevarurile spuse pe jumatate, cuvintele irosite in promisiuni.

Si atunci iti dai seama ca ai pastrat cu sfintenie atata amar de vreme un bibelou ciobit. Si vazut in intregime parca rade had. Acum, privind atent, parca nici culorile nu sunt atat de calde, nici parfumul, nici gustul.

Si stai si te gandesti: ale cui sunt amintirile? ale tale?... ale voastre?... sau ale lui?


miercuri, 16 iunie 2010

pedeapsa

Trosnetul crengilor si ropotul de ploaie care bate in geam ma avertizeaza ca moleseala care ne cuprinsese va lua sfarsit.
Simteam presiunea in aer de cateva zile, imi apasa tamplele, imi pironea talpile in beton. Furtuna era in preajma, ca sabia lui Damocles atarna deasupra Bucurestiului.
Am pacatuit si zeii nemilosi ne pedepsesc. O sa ne inunde strazile, o sa sparga geamuri, o sa rupa copaci si o sa ne simtim mici inca o data. Mici si neputinciosi cum am aratat atat de des in ultima vreme ca suntem.

Cum sa iubim curat cand in jurul nostru e atata mizerie?! Poate ploaia asta sa ne spele de pacate? Poate ploaia asta sa curete ce-am gresit?

Daca da, te astept! Daca imi stii numele, vino! Nu te mai strig pe nume, tu esti doar Tu. Daca iti stii numele, uita-l! Sa fim doar noi, macar o data. Sa nu ne pese ca trecutul pandeste la fiecare colt. Sa ne prefacem ca suntem doua maluri de prapastie ce le-a adus impreuna un cutremur.

sâmbătă, 12 iunie 2010

poduri

Aproape am ajuns. Sunt aproape pe celalalt mal.

Primul pas, prima data cand am pasit pe pod a fost cel mai greu. Era atat de nesigura calea, atat de descoperita in bataia vantului si a ploii...si, totusi, iata ca azi sunt aproape pe celalalt mal.
Am vrut de atatea ori sa ma intorc, am vrut de-atatea ori sa nu fi pus piciorul pe lemnul ce urma sa fie tovaras fiecarui pas. Mi-a fost teama si m-am tinut de fiecare franghie din calea mea, tot ce parea a fi un sprijin.

Inca o data ma opresc si ma uit in urma, te caut. Poate te voi vedea, poate de data asta esti in urma mea sau macar ma privesti dojenitor de pe partea cealalta fiindca am plecat prea mult de langa tine.

Dar nu esti. Strang franghiile in palme pana cand nodurile lor se adancesc in carne. Intr-adevar, nu esti! Si poate nici nu ai fost aievea vreodata.

Tu, care ziceai sa construim poduri! iata, avem doua maluri unite de un pod ce s-a sfaramat atat de usor! Prea usor.

"all the bridges that you burn, will come back one day to haunt you..."(Tracy Chapman)

marți, 8 iunie 2010

sub umbrela

Cand am plecat mi-ai dat cu mine o umbrela. Mare mi-a fost mirarea....o umbrela, o umbrela rosie cand eu imi doream atat de mult o parte din tine, macar perna impregnata cu mirosul tau...perna pe care am strans-o in brate inainte sa ies pe usa. Furioasa, ranita in orgoliu, i-am ascuns amintirea intr-una din camerele indepartate din mintea mea.

Si iata, dupa atata vreme am gasit-o!
O umbrela rosie in care sa incap toata, sa imi tina de ploaie, de vant, de soare, de lume. Si am invatat sa merg cu ea in mana peste tot, sa ma feresc de tine, de mine.

Am nevoie sa ratacesc pe strazi fara sa stiu unde.
Dar, oricat de departe as rataci voi fi mereu eu si umbrela mea rosie.

luni, 7 iunie 2010

indemn

Esti tacut, atat de tacut incat tacerile mi s-au lipit de buze si nu pot articula nici "Vino!". Invatasem candva sa ascult tacerile din tine, acum urechile mele refuza sa le mai auda. Vorbeste-mi sa vad cuvintele valsand intre noi!

Suntem vii azi, atat de vii ca ar trebui sa alergam pe strazi fara tinta tinandu-ne de mana, fara sa ne pese. Sa alergam pana simtim oboseala placuta din picioare si care iti spune mereu: "Simte!"

Simte!... canta!... bucura-te!... alearga!... traieste!... dar numai vino!
.........................................................................................................................
E verde afara, atat de verde ca mi-a intrat pe fereastra in camera, chiar de cum am deschis geamurile. Si am stat asa toata ziua, bucurandu-ma de verdele din jur, de verdele din mine, pana cand noaptea s-a furisat si a lasat intunericul sa ma legene pana cand pleoapele mi s-au lipit: "Noapte buna!"

duminică, 6 iunie 2010

pivnite

O singura clipa e de-ajuns sa te pierzi de tine si sa te intorci in locul de care iti era atat de mult teama. Loc ce te astepta, isi pregatise mrejele sa te tina pentru totdeauna de data asta.

Ti-e teama sa te intorci, fiindca acolo, ca intr-o pivnita cazut, esti mic, simti ca nu te poti ridica , simti ca pamantul te trage in jos.

Acolo ai toate fricile, toate lucrurile pe care ti-e groaza sa le spui cu voce tare fiindca asta ar insemna ca sunt adevarate, toate cuvintele care le-ai ingropat, toate persoanele pe care le-ai lasat in urma... O pivnita in care nu face nimeni curat, in care nu vine niciodata primavara.

Locul asta e ascuns adanc in noi, dar te intorci mereu la el, si totusi...acolo te simti in siguranta...
mai jos nu poti sa cazi.