despre liniste

Atunci cand te impaci cu ce e in jurul tau, cu Viata, atunci te cuprinde Linistea.

Este linistea care te cuprinde cand te opresti si te uiti in jurul tau si totul te face sa zambesti.

Sau cea pe care o capeti cand simti ca prinzi radacini in verdele din jurul tau si daca cineva ar vrea sa te smulga de-acolo, ar trebui sa te ia cu toate culorile noi cu care te-ai hranit.

E cea pe care o capeti cand te uiti in ochii nevinovati de langa tine si stii ca ai pentru cine sa lupti, pentru cine sa speri, pentru cine sa vrei sa faci un maine mai bun.

Este linistea cand ajuns in varf de munte, te simti coplesit de ...frumos si parca nu mai exista nimic in afara de tine si munte.

Si cea in care te cufunzi cand totul in jurul tau se destrama si stii ca esti doar un spectator- nu poti si nici daca ai putea, nu vrei sa schimbi nimic.

E linistea care te cuprinde atunci cand alergi, si simti cum iti bate nebuna inima in urechi si esti doar tu, pasii tai si drumul din fata.

E linistea pe care o ai cand dormi langa o inima care bate in acelasi ritm cu a ta. Si atunci cand te trezesti in bratele acelui Cineva si somnul se smulge dureros de pe gene, dar zambesti si e liniste pentru ca e langa tine.

E linistea cuvantului "acasa".

Si... e linistea dinainte de a muri.

dictionar explicativ

Am trimis oameni pe luna, putem sa vedem organite celulare, zburam peste oceane, dar nu stim sa ... comunicam. Eu nu stiu sa comunic. Lucrurile ar fi atat de simple daca am reusi sa spunem ce dorinte, nevoi, emotii avem... Lucrurile ar fi si mai simple daca am reusi sa le identificam corect, dar asta e alta poveste.
asa ca vreau sa stii ca...
Iti zambesc pentru ca ma bucur ca te revad.
Te caut pentru ca imi lipsesti.
Te strang in brate pentru ca imi e dor de tine.
Te sarut pentru ca te doresc.
Te tin de mana pentru ca te vreau aproape.

ehe... ar fi frumos sa fie atat de simplu.
ar putea fi atat de simplu!

scadente

Azi nu imi voi face nici un fel de planuri de viitor. Am ajuns iar la un fel de scadenta, dar nu simt nevoia sa pun nimic in balanta. Si ce as putea pune in balanta? nimic din ceea ce conteaza pentru mine nu e masurabil, se poate doar simti. Viata mea e frumoasa asa cum e ea: ciudata uneori, fericita, trista, intensa sau obositoare.

Asa ca voi sarbatori.... faptul ca am invatat sa scriu. Si o voi sarbatori scriind tot ce imi trece prin cap.

Iar se schimba cifrele si abia ma obisnuisem cu varsta mea.

din nou, drumuri.

am tras aer adanc in piept si  am inchis ochii...voiam sa povestesc despre zambete triste si povestile din spatele lor, dar... din camera alaturata se aude "Mo' Caciun cu pete dalbe/ a sosit de pin nameti..." ma bufneste rasul si toata melancolia dispare intr-o secunda la auzul glasului nepotului meu. 

Ne-am strans acasa, aproape toti asa cum doar de cateva ori pe an reusim. Si, dupa, inapoi la Bucuresti.

Pentru mine, Pastele a insemnat mereu o calatorie. Inainte, mergeam in fiecare an la bunica mea si ne petreceam cu ea sarbatorile. Imi placea drumul pana acolo, dadea o importanta mai mare sarbatorii, fiecare ora ma pregatea pentru ceea ce ma astepta la capat de drum. As vrea sa imi aduc aminte acum de ultimul Paste petrecut impreuna cu bunica mea, dar nu reusesc, niciodata nu stii cand e ultima oara cand te bucuri de un lucru pe care il impartasesti cu cineva.

Apoi, a fost drumul pana la biserica, au fost acei cativa ani cand in fiecare seara inainte de Paste, mergeam cu bunica celui mai bun prieten al meu, bunica pe care o "adoptasem"(sau poate ca ea ma adoptase..) la Denii. Eram emotionata, uneori ma suparam pe mine ca nu reuseam sa fiu cuprinsa de emotia vorbelor pe care le ascultam la slujba. Pe drum, mamaia ne spunea pilde si povesti despre Sfinti.  Am pierdut intre timp mult...aproape totul din ceea ce insemna "biserica" pentru mine, dar caut ceea ce inseamna "spiritualitate" pentru mine si simt ca sunt mai aproape cu fiecare pas.

Acum este drumul de la Bucuresti pana la parinti. Ore in sir pe drum asteptand sa ajung la ceea ce atunci cand imi e greu, ma intorc cu mintea: "acasa", celalalt "acasa". Ceva linistitor in cicaleala mamei mele: "ai mancat?mananci numai scovergi toata ziua!"(spune asta in timp ce ma indoapa). 

As mai depana, dar nepotul meu ma anunta in timp ce apasa pe toate butoanele: "Oana se joaca cu Fuiutu, hai!"(iar eu ma voi conforma, bineinteles).

pentru cine bat clopotele?

Puneti mana dreapta pe piept. Iti simti inima cum bate? Bate fara sa iti ceara permisiunea, bate tot timpul, chiar si cand dormi sau citesti aceste randuri. Esti asezat, cel mai probabil, pe scaun. Muschii tai se contracta incercand sa iti mentina o postura confortabila, fara ca tu sa poti face ceva in privinta aceasta. Aerul pe care il expiri nu depinde de tine, iar la nivelul plamanului tau, oxigenul si dioxidul de carbon trec prin membrane fara ca tu sa constientizezi macar asta.

Era o vreme cand ma simteam stapana pe viata mea. Acum, ma simt atat de mica si totusi...parca pot cuprinde totul, de parca din mine ar creste iarba si prin mine ar inflori pomii.

Probabil ca ai inteles, totul depinde de locul de unde vrei sa privesti lucrurile si sa te raportezi la ceea ce e  in jur. Asa ca, stai relaxat si bucura-te de tot, ca intreg. Nu iti apartine nimic.

Suntem cu totii niste frunze prinse intr-un copac mare, numit univers. Suntem legati unul de altul, chiar daca nu vedem asta.

....pentru cine bat clopotele?... pentru tine bat.

descoperindu-ma pe mine: cuvintele

Avem nevoie sa conceptualizam, sa dam o forma controlabila la orice forma, emotie, lucru, persoana. Cel mai usor este sa rostim cuvinte. Uneori, uitam ca ele sunt doar o forma. Cuvantul "apa" nu iti va tine de sete. Cuvantul "dor" nu iti va alina dorul, la fel cum cuvantul "mancare" nu iti va alina foamea. Sunt doar forme, carora noi incercam sa le dam intelesuri. Ne pierdem in semnificatii de atat de multe ori!...

Sunt o persoana puternic verbala. Uneori ma iau prea in serios. Uneori, incerc sa ma explic prin cuvinte, dar asta nu ma face decat sa incurc lucrurile mai tare si sa indrug alte si alte nerozii in incercarea mea de a ma transpune in cuvinte.

"Daca ma intrebi cine sunt, nu iti pot raspunde. N-am spus ca nu vreau. Pur si simplu nu pot.E ca si cum ai cere unui deget sa se arate pe sine. Nu poate. Exista, insa, o smecherie: el poate arata spre o oglinda. In oglinda este un deget care arata spre el. Te-ai prins?"( Calea vrajitorului - Adrian Nuta)

scurt tratat despre lupta (III): lupta pentru "punct"

Punct.
Fiecare poveste se termina cu un punct. Ne ajuta sa trecem mai departe, sa putem inchide capitolele din viata noastra. Daca finalul e fericit sau ne intristeaza, mai putin conteaza, atat timp cat putem punem " . " si nu "..."(desi, daca am sta sa ne gandim un pic, am vedea ca am invatat si am crescut mai mult din experientele care ne-au facut sa suferim).

"Ce-ar fi fost daca...?", "De ce...?", "Ce anume s-a schimbat...?", "Oare se va mai intoarce...?" intrebari la care daca nu avem raspunsul, nu simtim ca lucrurile sunt incheiate si ne apasa, nu ne lasa sa trecem mai departe, ne uitam mereu spre trecut si uitam sa ne minunam de fiecare lucru ce ni se intampla in momentul acesta.
Si astfel incepe lupta pentru goana dupa raspunsurile... din noi. Putem sa spunem ca nu conteaza, ca am trecut peste, dar ele se aduna si ne tin in loc. Le putem ingropa adanc in noi si putem sa nu insemnam locul in care le-am ascuns, dar la un moment dat, vor iesi la suprafata. Putem sa le infruntam sau putem sa fugim in continuare, dar ele vor fi mereu acolo oricat ne-am amagi.

Avem nevoie de simbolica gestului de a pune punct, de a spune "cu bine!", de a tine doliu dupa un om, dupa o relatie.

Azi am inceput sa rescriu finaluri.

ultimul strop

Iti pui o haina pe tine si te arunci in ploaia de afara, in intuneric. E asa cum o stiai de cand erai copil si norii te faceau sa iesi din casa si sa speri ca te va prinde de data asta ploaia plimbandu-te pe sub salcamii de pe strada si poate, cine stie, va fi si un curcubeu.
E ca atunci cand alergati tinandu-va de mana pe sub stresinile care curgeau.
Si e la fel cum o stiai cand te plimbai aiurea pe strazi cu parul ud, incercand sa iti speli amintirile de el.

Asa ca inca o data, te arunci in ploaia de afara. Asa cum isi spala pescarusii penele in apa, asa iti speli si tu toate gandurile care te napadeau. E frig, dar asta te face sa simti cum te afunzi mai mult in tine. Nu e nimeni pe strada, cu mainile in buzunare, nu stii unde mergi si nici nu vrei sa afli, esti tu, gandurile tale si peste toate, ploaia.
Maresti pasul, a inceput sa te cuprinda frigul si mainile le simti sloi. Incerci sa te relaxezi, dar simti cum se urca fiorul rece pe toata coloana si peste toate, ploaia asta care curge neincetat.
Stiai dinainte ca o sa incepi sa tremuri, dar ai continuat sa mergi. Credeai ca poti sa fugi si ca nu te va atinge de data asta. Dar un singur strop, inca unul adunat e de-ajuns sa te faca sa nu iti mai poti controla corpul. Esti tu, doar tu si tremuraturile care au inceput sa devina incontrolabile. Ai vrea sa te opresti, dar stii ca ar fi mai rau. Ai nevoie de caldura. "ce bine ar fi fost sa fi fost acum langa mine... prostul!... trebuie sa gasesc un loc cald". Cauti in jur speranta unei calduri, sa te intorci pare la mile distanta, dar trebuie sa te intorci. Te simti departe de tine, departe de orice ar putea sa iti dea caldura, ai vrea plangi, dar corpul tau nu poate.
Incerci sa te aduni, te legi de orice amintire calda, poate vei gasi una care sa te faca sa zambesti. Si peste toate ploaia.
Vezi luminile de la blocul tau. Ai reusit. Intri in scara si alergi pe scari, cheile intra atat de greu in broasca. Esti inauntru, te dezbraci si intri sub dusul fierbinte. Vaporii de apa au aburit toata baia, iti privesti pielea incretitade apa, zambesti, data viitoare vei fi pregatit pentru ploaie.

....................................................................................................
ganduri din ploaie, a trecut ceva vreme peste ele.
De ce nu spunem " e de-ajuns" si asteptam ultimul strop? stim cand va veni, dar nu vrem sa vedem, vrem sa tinem cu dintii stransi de tot ceea ce avem.

scurt tratat despre lupta (II): lupta pentru incredere

Uneori e de-ajuns un lucru aparent nesemnificativ sa te faca sa iti stirbesti increderea in tine.
Evenimente absolut intamplatoare iti pot da nesiguranta ca ceea ce faci nu este bine sau ca nu vei mai reusi sa duci lucrurile la bun sfarsit cum stiai ca poti sa faci.

Cu inima stransa, pus in fata unei noi incercari, poti sa actionezi si sa uiti ca altadata te-ai lovit sau poti sa abandonezi. Daca abandonezi, vei mai adauga inca un stalp nesigurantei tale si vei intra intr-un cerc vicios din care greu mai poti iesi.
Am descoperit azi cu uimire, ca am persoane langa mine, care sunt alaturi nu doar cand infrunt cu zambetul pe buze orice o veni, ci care imi intind mana atunci cand cad sau cand spun "nu mai pot, abandonez", persoane care mi-au scuturat de praf hainele si m-au impins sa fac ceea ce este bine pentru mine.

Credeam ca lupta pentru increderea in tine este o lupta pe care o duci singur, dar azi am aflat ca in aceasta lupta ai aliati atunci cand te astepti mai putin.

drumul spre acasa

Sunt in patul meu, sprijinita de perna mea. Totul e familiar.
E bine sa ai unde sa te intorci, e bine sa ai unde sa te ascunzi cand in jurul tau lucrurile par sa se destrame. Acasa esti tot timpul binevenit, acasa pare ca nimic din exterior nu te poate atinge. Acasa nu mi-e dor si nu ma tulbur. Acasa miroase mereu la fel, chiar si eu parca m-am intors cea de altadata.
Simteam cu fiecare kilometru pe care il faceam mai departe de Bucuresti cum grijile ramaneau una cate una in urma mea. Era timpul.

.................................................................................
Cuvinte scrise in urma cu doi ani cand ma intorsesem "acasa"... la celalalt "acasa".

"acasa"- un loc, o stare, o persoana, Eu.
Este ceea ce ne face sa simtim ca putem sa dam povara din spatele nostru jos pentru o clipa si sa ne oprim din drumul catre niciunde. Este momentul in care nu simti ca trebuie sa te ascunzi dupa masti, dupa ziduri, este acolo unde te simti in siguranta.
Drumul spre acasa este lung, cu multe incercari, cu lacrimi, cu iluzii, cu dezamagiri, cu persoane pe care le lasam in urma, cu persoane pe care nu le putem ajunge din urma, cu intoarceri, cu intrebari la care nu avem raspuns. Uneori te cuprinde deznadejdea si simti ca nu vei ajunge niciodata acolo, alteori pare atat de aproape si de real.

Poate ca nu imi apartin in totalitate si bucati din mine sunt risipite in toate persoanele ce mi-au influentat drumul, dar in seara asta, doar cu mine, ma simt mai acasa cum nu m-am simtit demult.
Poate intr-o zi, dupa ce vom strabate potecile pe care le avem de urmat, vom ajunge impreuna la acelasi "acasa".

o zi cu soare

Dupa o noapte de somn agitat, dimineata si razele soarelui par doar sa imi faca in ciuda. Dupa ce ma dezmeticesc si imi tarasc picioarele prin casa pentru obisnuiturile tabieturi, parca vremea frumoasa ma cheama afara. Obosita, ma fac ca nu aud si nu vad, asa ca trag draperiile si ma ascund in spatele canii de cafea, pe care o sorb incet si metodic. Imi revin in minte de-a valma cuvinte, prea multe cuvinte rostite si nerostite, ma vad insiruind ganduri intr-o fastaceala ametitoare. Oftez zambind: temerile si intrebarile tot din mine sunt.

Trag cu ochiul pe geam, parca nu e chiar asa de rau.
Afara, soare si liniste, prea multa liniste, prea senin, vant domol...parca si masinile sunt lenese azi. Nimic din ceea ce vedeam nu anunta accidentul...scartait de roti, o bubuitura, niste masini rotindu-se, un om intins pe jos care geme, ambulanta care parca nu mai vine.
Esti viu si te bucuri ca de data asta nu ai fost tu cel care era pe asfalt, si, deodata, razele soarelui doar te apasa.
Azi va fi o zi tacuta.

vis..sau nu.

Cu ochii intredeschisi, vad soarele prin perdea si incep sa-mi navaleasca senzatii si amintiri: aer taios, miros de munte, viscol, senzatie de neputinta, un apus, vin rosu, caldura, o camera de cabana- poate doar am visat.
Ma ridic in capul oaselor: bagajul e proptit langa pat si cateva haine sunt aruncate aiurea. A fost aievea.

Dimineata fara griji.

Dimineata cu zambet.

un an nou?un an nou!

Sunt zile in care nu trebuie sa am un motiv anume sa fiu fericita.

Totul ma bucura: zapada de pe pomi, cainele din fata blocului, o cana dintr-un supermarker, o regasire muzicala!

Ciudat cum, trece un an si simtim nevoia sa facem scadenta, sa punem in balanta ce a fost, ce avem si ce va fi. Asa ca iata: trecand prin memorie anul care a trecut imi dau seama ca intr-un fel sau altul, dupa ce m-am pierdut si m-am regasit de mai multe ori, am ajuns la mine. Si nu mai plec!

Anul acesta vreau sa invat si pentru asta am deschis bine ochii, mi-am pregatit indelung zambetul si am facut primii pasi, oriunde m-ar duce, nu mi-e teama. Abia acum a inceput si pentre mine 2011- cu orice surprize ar aduce!

Am cateva planuri ambitioase, recunosc, dar ambele ganduri- sa le indeplinesc sau nu- ma fac sa zambesc!

Sa avem un an frumos!

scurt tratat despre lupta

Sa lupti pentru o persoana- sa lupti sa o apropii, sa o pastrezi sau sa o readuci in viata ta- mi-ar placea mult sa povestim despre asta.
Sa lupti pentru acea persoana inseamna sa lupti si cu tine, sa iti recunosti limitele, sa iti vezi neputintele.

Trebuie sa stii cand sa lupti pentru o persoana - "mai bine mai tarziu decat niciodata"- cine a spus asta nu a avut inima franta. Uneori suntem prinsi atat de mult in propria realitate incat nu vedem semnele dinaintea unei rupturi: un zambet trist, o imbratisare de la mile distanta, o privire ingrijorata, dar ele sunt acolo mereu.

Trebuie sa stii cu ce te lupti pentru o persoana... sunt frici, sunt demoni si ingeri, sunt fantome din trecut, sunt rani care dor si trebuie sa te astepti sa gasesti deopotriva comori si desert in sufletul de langa tine.

Trebuie sa stii pentru ce te lupti - uneori vrei atat de mult sa pastrezi o lumina pe care crezi ca ai vazut-o , incat ai fi in stare sa negi umbrele de peste tot.

si poate cel mai greu...trebuie sa stii cand sa renunti. si intrebarea ramane dupa atata timp: Cand renunti la lupta?

reflectiile unui calator

Atunci cand calatoresti lasi in urma nu doar locul de unde ai plecat, ci si oglinda ta si, cu fiecare pas, te indepartezi si incepi sa vezi mai multe in ea.

Atat timp cat hoinaresti simti ca nimic nu poate merge rau, nimic nu te poate rani. Oameni, multi oameni in calea ta. Te opresti, privesti, zambesti sau plangi cu ei si pleci mai departe.

Atunci cand calatoresti esti doar tu si drumul: drumul acesta care te cunoaste de o viata, care iti primeste prietenos fiecare pas... Drumul nu te judeca, nu te uita si nu pleaca. Drumul nu are toane, te asteapta de fiecare data cuminte acolo unde l-ai lasat. Drumul stie sa iti asculte cel mai bine temerile, caderile, fricile. Drumul e acasa. E DRUMUL tau.


........................................................................................

cuvinte scrise pe un servetel, departe de casa, cand drumul imi era cel mai bun prieten.

atunci cand nu vine

mai intai a fost asteptarea... o asteptare lunga, gri, cu mare linistita, cu fulgi pe care nu ii poti prinde... cam asa cum isi asteptau si familiile tatii plecati pe mare. "Oare azi il voi vedea?...nu...poate maine, maine va veni..."

il vezi peste tot, in orice multime, in orice trecator si inima ta incepe sa bata cu putere, alergi spre el... dar nu e.

apoi a fost o liniste atat de adanca incat parca ii auzeai vocea la fiecare colt de strada. te intorci brusc, stii ca l-ai auzit langa tine, dar nu e. iar ti-a scapat printre degete?

nu l-ai gasit. si e intuneric acum. iti intinzi mainile, il vei gasi, chipul i-l stiai pe de rost. e in fata ta? gura, nasul, fruntea.. ii saruti tamplele, au acelasi gust, chiar si pielea se infioara la fel.

dar ochii? privirea lui...nu o mai poti ajunge.

Stiai ca un picior, o mana amputata poate durea? nu vreau sa ne incurcam in termeni medicali.

As vrea sa imi smulg cuvintele din piept si sa iti vorbesc despre amputari de suflet, despre momentul in care simti ca ai pierdut o persoana draga de langa tine pentru totdeauna, despre cum ne mor prietenii... dar nu vrea sa te intristez.

As vrea sa iti pot spune glume si sa ne amuzam impreuna, dar in seara asta in oglinda nu e decat un zambet spart.

Am vazut azi o sclipire de copil in ochii unui adult si un zambet sincer.
Am vazut speranta in ochii unui bolnav pe moarte.
Voi adormi cu imaginea asta, iar maine dimineata ma voi juca cu primele raze de soare.

noapte fara stele

Atata liniste-i in jur! striga ceva, orice, sa stiu ca nu am murit.

Stiu ca ma voi trezi cu razele soarelui jucandu-se jucaus pe perna si ca ma voi bucura iar si voi spera iar.
Dar pana atunci as vrea sa nu vina somnul, sa pot privi adevarul in fata gol si amar. Lasa-mi noaptea fara stele, nu vreau sa visez.
Nu-mi canta tristetile, e doar neputinta.Cu toate astea, sa am puterea sa schimb culoarea cerului si tot nu as face-o...cerul, tot cer va ramane.

Totul are o explicatie... iar intrebarea mea preferata inca a ramas "De ce?"

big city life

parca nu am plecat niciodata si niciodata nu m-am intors.

Bucurestiul nu mai reuseste sa ma surprinda, l-am vazut in toate ipostazele si, mai ales, i-am auzit toate cantecele si suspinele.
Mi-ar placea sa traiesc ziua in care, iesind de pe usa casei, sa ma bucure ca dintre toate capitalele europene eu am ales-o pe aceasta.

Pana atunci, ma bucur ca acest oras reuseste inca sa palpite in mine... intr-un fel sau altul.

...

Putem vorbi despre zilele si noptile ce au fost, cu vise implinite sau spulberate, cu muzica si ceai rosu.

Putem vorbi despre ceea ce ar fi putut sa fie, remodeland amintirile una cate una pana vom simti ca plutim.

Putem vorbi de temeri, de caderi, de patriotism si de tara mama, de neputinte si decizii.

Putem vorbi de viitor si despre dorintele noastre. Am putea planui in detaliu fiecare pas, imi vei zambi stiind ca iti voi fi aproape.

Putem vorbi de tristeti covarsitoare... putem vorbi despre asta, de asta iti vorbesc.
Si putem sa intrebam 'de ce?'.