Punct.
Fiecare poveste se termina cu un punct. Ne ajuta sa trecem mai departe, sa putem inchide capitolele din viata noastra. Daca finalul e fericit sau ne intristeaza, mai putin conteaza, atat timp cat putem punem " . " si nu "..."(desi, daca am sta sa ne gandim un pic, am vedea ca am invatat si am crescut mai mult din experientele care ne-au facut sa suferim).
"Ce-ar fi fost daca...?", "De ce...?", "Ce anume s-a schimbat...?", "Oare se va mai intoarce...?" intrebari la care daca nu avem raspunsul, nu simtim ca lucrurile sunt incheiate si ne apasa, nu ne lasa sa trecem mai departe, ne uitam mereu spre trecut si uitam sa ne minunam de fiecare lucru ce ni se intampla in momentul acesta.
Si astfel incepe lupta pentru goana dupa raspunsurile... din noi. Putem sa spunem ca nu conteaza, ca am trecut peste, dar ele se aduna si ne tin in loc. Le putem ingropa adanc in noi si putem sa nu insemnam locul in care le-am ascuns, dar la un moment dat, vor iesi la suprafata. Putem sa le infruntam sau putem sa fugim in continuare, dar ele vor fi mereu acolo oricat ne-am amagi.
Avem nevoie de simbolica gestului de a pune punct, de a spune "cu bine!", de a tine doliu dupa un om, dupa o relatie.
Azi am inceput sa rescriu finaluri.
Fiecare poveste se termina cu un punct. Ne ajuta sa trecem mai departe, sa putem inchide capitolele din viata noastra. Daca finalul e fericit sau ne intristeaza, mai putin conteaza, atat timp cat putem punem " . " si nu "..."(desi, daca am sta sa ne gandim un pic, am vedea ca am invatat si am crescut mai mult din experientele care ne-au facut sa suferim).
"Ce-ar fi fost daca...?", "De ce...?", "Ce anume s-a schimbat...?", "Oare se va mai intoarce...?" intrebari la care daca nu avem raspunsul, nu simtim ca lucrurile sunt incheiate si ne apasa, nu ne lasa sa trecem mai departe, ne uitam mereu spre trecut si uitam sa ne minunam de fiecare lucru ce ni se intampla in momentul acesta.
Si astfel incepe lupta pentru goana dupa raspunsurile... din noi. Putem sa spunem ca nu conteaza, ca am trecut peste, dar ele se aduna si ne tin in loc. Le putem ingropa adanc in noi si putem sa nu insemnam locul in care le-am ascuns, dar la un moment dat, vor iesi la suprafata. Putem sa le infruntam sau putem sa fugim in continuare, dar ele vor fi mereu acolo oricat ne-am amagi.
Avem nevoie de simbolica gestului de a pune punct, de a spune "cu bine!", de a tine doliu dupa un om, dupa o relatie.
Azi am inceput sa rescriu finaluri.
Eu procedez cumva altfel pentru că nu reuşesc să scriu finaluri rezonabile, situaţie în care poveşti vechi revin în atenţia mea din când în când (de exemplu, marţi seară, ascultând-o pe Maria Gheorghiu, m-am trezit în minte cu o mulţime de de ce?-uri) dar, dincolo de ele, încerc să scriu o poveste şi pentru mâine. Sper ca măcar asta să-mi reuşească dacă o împăcare cu trecutul nu prea-mi iese. :)
RăspundețiȘtergereImpacarea cu trecutul cred ca vine atunci cand poti constientiza ce anume din tine nu poate trece mai departe. Daca le negam, le ascundem, ele nu dispar. E ca si cum, daca viata noastra ar fi un rau, lucrurile neincheiate ar fi niste picaturi care se opresc in loc si refuza sa urmeze cursul.
RăspundețiȘtergereE amuzant cum suntem pusi de mai multe ori in situatii asemanatoare, ca si cum....(hai sa spunem) universul vrea sa ne invete ceva si noi refuzam.