Abia tarziu am ajuns sa iubesc marea.
Toata acea aglomeratie de trupuri intinse la soare si de copii nerabdatori sa intre in apa ma faceau sa nu o vad si sa nu o aud.
Totul s-a schimbat cand am aflat bucuria de a ma plimba singura pe malul marii in zorii zilei, asteptand cu nerabdare rasaritul soarelui. Atunci am privit-o prima oara. Incepuse sa imi fie draga.
Am descoperit mai tarziu locuri linistite si salbatice, unde sa o pot asculta in voie. Acum o aud chiar si cand sunt departe, aud valurile cum se sparg de mal si, ca si ele, ma intorc mereu.
De fiecare data la fel, dar totusi diferita, marea mereu ma asteapta, mereu ma cheama. O data, m-am intors si am gasit-o furioasa, dar atat de frumoasa. Altadata, atat de calma, incat era oglinda ce reflecta stelele.
Stiu ca nu e a mea, dar asta nu ma impiedica sa o iubesc. 'c'est pas l'homme qui prend la mer, c'est la mer qui prend l'homme'.
Ti-am spus ca uneori esti ca marea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu