Cand am plecat mi-ai dat cu mine o umbrela. Mare mi-a fost mirarea....o umbrela, o umbrela rosie cand eu imi doream atat de mult o parte din tine, macar perna impregnata cu mirosul tau...perna pe care am strans-o in brate inainte sa ies pe usa. Furioasa, ranita in orgoliu, i-am ascuns amintirea intr-una din camerele indepartate din mintea mea.
Si iata, dupa atata vreme am gasit-o!
O umbrela rosie in care sa incap toata, sa imi tina de ploaie, de vant, de soare, de lume. Si am invatat sa merg cu ea in mana peste tot, sa ma feresc de tine, de mine.
Am nevoie sa ratacesc pe strazi fara sa stiu unde.
Dar, oricat de departe as rataci voi fi mereu eu si umbrela mea rosie.
Si iata, dupa atata vreme am gasit-o!
O umbrela rosie in care sa incap toata, sa imi tina de ploaie, de vant, de soare, de lume. Si am invatat sa merg cu ea in mana peste tot, sa ma feresc de tine, de mine.
Am nevoie sa ratacesc pe strazi fara sa stiu unde.
Dar, oricat de departe as rataci voi fi mereu eu si umbrela mea rosie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu