Intinsa in pat, tavanul ma priveste de ceva vreme... A tras cu ochiul chiar atunci cand eu credeam ca sunt singura cu gandurile mele. El cunoaste toate framantarile , desi, uneori fug chiar si de el.

Plec lunatica pe strada si ma ascund in multimea in du-te vino. Aici nu ma ajunge. El stie ca trebuie sa iubesc toate culorile, toate florile, toti oamenii sa pot sa simt ca traiesc, si nici atunci nu e de-ajuns.

Imi lipsesc toate acele lucruri care ma faceau candva sa simt ca pulseaza in mine viata ... acele zambete, acele nopti, acele vise.

Sunt obosita si as vrea sa am pentru ce sa lupt. Si as mai vrea, daca se poate, sa imi primesc toata diminetile cu gust de cafea cu vanilie pierdute.