iasomia si eu

Exista momente cruciale in fiecare anotimp.
Pentru primavara unul din ele este momentul cand infloreste iasomia. Atunci stii ca primavara e pe sfarsite, iar vara e aproape: se simte in aer, se simte in albul florilor de mai.

Iasomia nu este cea mai frumoasa, nu are cel mai atragator parfum, nu sunt scrise poeme pentru ea si nici macar nu se vinde scump. In schimb, in timiditatea ei, este un zambet intr-o zi ploioasa, are un parfum suav si este o poezie in sine.

Cu toate ca nu este floarea mea preferata, radacinile iasomiei sunt adanc inradacinate in copilaria mea. Este amitirea iubirii inocente de mama, simbolul prieteniei, naivitatii, jocului, protectiei. Intr-un buchet vedeam toate acestea si inca multe.
De atunci lucrurile s-au schimbat, am invatat sa o apreciez doar cand e in pamantul de unde ni se trag toate!

Iasomia imi spune ca a mai trecut un an... Am asteptat-o nerabdatoare!

cuvintele in noi

Exista cuvinte si cuvinte.
Sunt cuvinte de dor, de bucurie, de oboseala, de frustrare, multe cuvinte, atat de expresive, atat de asteptate, dar care uneori nu vin. Cuvintele pe care nu le spui, se aduna, se strang in siroaie pana te ineaca.
Sunt cuvinte fara trup, pe care le auzi cand simturile tale intinse ca o coarda de chitara vibreaza cu fiecare leganare a aerului. Totul iti ingana.
Sunt cuvinte de legamant, care au in ele promisiunea unei anumite zile. Atat de frumoase, atat de pline de speranta, dar atat de goale fara o persoana care sa le infaptuiasca.

Uneori cuvintele te ridica, alteori te doboara. Dar la sfarsitul zilei, ascuns intre perne, cuvintele raman doar cuvinte, iar langa tine ramane ceea ce granitele tale te lasa sa infaptuiesti.

Am multe cuvinte in viata mea, multumesc pentru toate, le voi preface in cantec de leagan pentru ziua care vine.

schimband cifre

Un pitic nebun se joaca in fiecare an si schimba cate o cifra- doua la varsta noastra. Azi s-au implinit 3 ani de cand un tablou a spus toate cuvintele ce pluteau in aer. De-atunci si pana acum doar el a mai ramas la fel.

Am strans amintiri si le port cu zambetul pe buze... desi uneori musca din mine, desi uneori mainile se ridica zadarnic impotriva tuturor.

Nu ma intreba ce varsta am, acum ma simt batrana si neputincioasa in fata a ceea ce vine si azi nu vreau sa lupt. Vreau sa ii aud pe cei care arunca vorbele in vant, vreau sa le vad umbrele care le intuneca asteptare. Vreau sa mi-aduc aminte de cei ce nu vor veni niciodata. Vreau sa ii stiu pe cei ce ieri au reusit fortand o usa sa ne faca sa deschidem ochii mari si sa ne intrebam: "Pentru ce?".

Lasa-ma sa privesc lumea cum o fi, nu imi colora orizontul cu linii jucause care sa inveseleasca zapuseala. Nu vorbi, nu e nimic de spus azi.

Daca vrei, poti sa ma tii in brate. Daca vrei...

greseli

Gresesc mereu!

Gresesc... gresesc de cand imi pun pantofii dimineata pana cand imi arunc tarziu in noapte capul pe perna.
... cand pe strada uit sa zambesc la copaci si la soare.
... cand uit ca totul moare.
... cand trece ziua fara sa ii spun unei persoane dragi cat de minunata e.
... cand cred ca ai ramas la fel.
... cand cred ca vei intelege.
... cand el si tu imi dansati sarba pe dorsum sellae pana cand epuizata, ma arunc in alta munca pana imi umplu capul.
... cand nu iti spun cat imi e de greu.
... si cand iti spun, si stiu ca te doare, si te las sa ma dobori ca de fiecare data.

Intinsa in pat, tavanul ma priveste de ceva vreme... A tras cu ochiul chiar atunci cand eu credeam ca sunt singura cu gandurile mele. El cunoaste toate framantarile , desi, uneori fug chiar si de el.

Plec lunatica pe strada si ma ascund in multimea in du-te vino. Aici nu ma ajunge. El stie ca trebuie sa iubesc toate culorile, toate florile, toti oamenii sa pot sa simt ca traiesc, si nici atunci nu e de-ajuns.

Imi lipsesc toate acele lucruri care ma faceau candva sa simt ca pulseaza in mine viata ... acele zambete, acele nopti, acele vise.

Sunt obosita si as vrea sa am pentru ce sa lupt. Si as mai vrea, daca se poate, sa imi primesc toata diminetile cu gust de cafea cu vanilie pierdute.

o bucla in timp

Inchid si deschid ochii, imaginile se succed intr-un ritm alert. Fetele, sunetele, lumina, tavanul, toate sunt angrenate intr-un du-te vino ametitor. Tavanul pare sa se apropie, picioarele-mi sunt grele, in galagia din jurul meu imi aud, imi simt respiratia, mi se inchid ochii... Incerc sa imi scutur capul sa ma trezesc, dar nu imi raspunde.

Apoi un strigat, imi aud numele. "Sunt aici!" as vrea sa le spun dar nu pot sa articulez cuvinte. Imi simt sangele pulsand in artere. Podeaua e rece, mi-e frig si simt doua maini calde pe umeri. Pleoapele se deschid ca dupa un somn greu. E prea multa lumina in jur...

in noi

Poti sa ii spui cum vrei, dar va ramane acelasi lucru, oricate cuvinte ai ingropa in hartia din fata ta. Intoarsa pe toate fetele, scormonita in toate ungherele, nu se va speria, ci va ramane, chiar daca ascunsa, aici. Va fi chiar si in apartamentul de dedesubt, chiar daca nu iti place vecina.

E aici, si cu mine si cu tine. E intre soferii care se claxoneaza la semafor si in batranica de la colt care vinde zambile... e chiar si in profesorul anost de la curs.

E in curiozitatea ta de a afla lucruri noi. E in puterea si dorinta ta de a te ridica si de a te transforma. E in jocurile pe care le joci in fiecare zi.

E in ceea ce te face sa zambesti cand vezi un zmeu sau o masinuta. E in acadele, ceaiul de tei, leaganele din parc, culori si vata de zahar.

E copilaria ta, ascunsa bine in tine in spatele sprancenelor incruntate sau pe care o tii atarnata la gatul tau, gata sa imbratiseze lumea.

noi dimineti

Dupa ce am analizat, comparat, redefinit si rearanjat lucrurile din viata mea, am inceput sa simt golurile. Toate lucrurile aruncate vraiste pareau sa umple totul, sa dea pe afara. Dar uite ca nu e asa.

Nu credeam in schimbare, in schimbarea unei persoane. Dar in ultimul timp am inceput sa o simt pe propria piele ( si nu vorbesc despre dezvoltare, evolutie). Dar poate nu e asa de mult o schimbare cat e o raportare diferita la lucrurile din jur, ma uit in jurul meu si vad altceva decat inainte... Sau chiar asta se numeste schimbare?(am cautat in DEX, dar nu e multumitoare explicatia)

Senzatia este destul uluitoare: ma simt de parca in ultimii ani am dormit, iar acum m-am trezit dintr-un somn adanc. Cu toate ca in mod normal nu imi plac diminetile, de data asta m-am trezit binedispusa...Pentru ca stiu ca e o noua zi din viata mea.

amintiri II

Mi-ai deschis usa si in timp ce ieseam din casa, tu ai plecat din viata mea. Asa cum fac toate persoanele care se muta definitiv, ai luat tot ce stransesei si ai pornit pe un alt drum. Ti-am zambit, imi aduc aminte privirea ta din clipa de dinainte si amarul sarutului fugar aruncat in graba ca si cum ne vom regasi in acelasi loc peste putina vreme.

Era soare in ziua aia. Ciudat e cum timpul ti-a descompus amintirea si azi nu pot sa te mai vad cu ochii mintii, esti imprastiat in toate colturile gandurilor mele.

Ai plecat nu doar de la mine, ai plecat din toate lucrurile care erau pentru ca noi eram. Ai plecat din vis, ai plecat din planuri. Ai plecat din linistea din camera, din noptile albe, din cantecul care magnetic ne facea sa zambim si ne strangea mai tare imbratisarea.

Nu intelege gresit, nu sufar ca te-am pierdut, ci imi pare rau ca nu am stiut sa ne descoperim unul pe altul la miile de cotituri ale povestii pe care am scris-o impreuna.

tu si zapada

Zapada asta seamana cu tine. Ma trezesc cu ea la geam, atunci cand eram instalata atat de bine in comfortabilul meu fotoliu. Si surpriza face ca ea sa fi fost de ceva vreme acolo, urmarindu-mi miscarile indolente, cum imi sorb ceaiul, cum ma supar pe cartea din bratele mele. Recunosc ca nu o asteptam. Dar e binevenita, din nou! ultima oara m-a surprins cand ieseam din casa si mi-a umplut parul de fulgi albi, jucausi.

Zapada asta seamana cu tine. Ma face sa ma gandesc la liniste, la nopti lungi de iarna. Ma face sa vreau sa o cuprind si nu stiu cum, de teama sa nu ii topesc amintirea.

Zapada asta seamana prea tare cu tine. E asa rece, dar calda inauntrul meu. E cumplita cand ma prinde in vijelie, dar miroase atat de mult a acasa. Ma face sa zambesc larg, sa-mi ridic si mai sus pe ochi salul, sa imi inchipui ca sunt copil si sa stiu ca nu se va intampla nimic rau daca voi fi.

...Si mai ales, se topeste mereu sub primele raze de soare.

alb

Nu voi uita ce nu trebuie uitat, poate. Asa cum poate vor mai ingadui norii un pic de bucurie pe fetele celor care se uita cu speranta spre cer si vor mai scutura putina zapada.

Sa ii teasa orasului mohorat un pulover alb, sa nu mai para drumul pana la tine atat de gri. Si sa il tina asa..alb, in asteptare.

Pana cand va ploua iar cu alb..albul florilor de prun, de iasomie, de cais.

Nu te teme de alb, de albul noptii, de albul zilelor care nu vor mai veni, de albul din urma ta... Primavara va veni curand!

a venit

Ma uit in calendar si vad cifre, luni, dar nu pot reda nici pe departe ce a insemnat anul trecut. A fost un an. Mai bun, mai rau, prea putin mai conteaza acum.

A fost un an de plecari si reveniri, un an cu lumina si bucurii si cu multe emotii de toate felurile. Important e ca unele lucruri si unele persoane au trecut cel mai greu test poate, testul timpului.

Mergem si anul acesta inainte si incercam sa nu uitam ce cale vrem sa urmam.

Esti binevenit noule an cu orice fel de surprize, bune sau rele, vii!

pentru un profesor

Mor oameni.
Uneori mor oameni dragi noua. Si uneori chiar pe neasteptate, lasand in urma o senzatie de descumpanire, de neputinta in fata vietii, de neputinta in fata bolii. Ramanem inmarmuriti si nu stim daca ceea ce se intampla e aievea.
Si lasa gol in urma, o fereastra deschisa in sufletul nostru, pe unde ne ninge si ne inzapezeste pana nu mai simtim decat frigul.
Dispar oamenii de pe pamant, dar lasa in urma atatea ate impletite in fapturile noastre, ca nu avem cum sa le dezlegam din noi. Ne purtam pe umeri parintii, prietenii, profesorii, oameni dragi, oameni ce apar si dispar din viata noastra ca o ploaie de vara.
Moartea lor nu o vom vindeca cu medicamente, nu se gaseste leac pentru ea in farmacie. Suferim de o boala fara nume.
Murim incet in noi de moartea lor.

Si totusi, suntem vii... prea vii sa nu ne bucuram ca afara e zapada.

Discutii

- Sa nu ma urmaresti. Tu..sa ma lasi in pace. Stii totul despre mine, ai fost cu mine peste tot, ma privesti mereu, doar cand dorm am o pauza de la tine. Ma judeci, stiu ca ma judeci! Esti mereu aici, in spate, ba in fata, in dreapta, stanga..nici nu stiu unde sa te caut... Mai bine pleci. Ce? ce te uiti asa?nu vrei? bine, voi pleca eu. Uite, o sa merg incolo dupa cladirea aia, si apoi o sa fac la dreapta pe prima straduta, stii straduta aia pe care mergeam noi cand ma intorceam de la scoala, si o sa merg singura, fara tine, pana acasa. Nu sta rezemat de gard cand iti vorbesc. Ca si cum nu ti-ar pasa... uite o sa plec acum, o sa plec singura!crezi ca nu pot? ooo...dar te inseli... tu mereu te inseli, eu..eu plec acum..singura...sau cred ca mai stau putin cu tine, poate ti-e frica, se lasa intunericul...

Si umbra o privea nepasatoare in continuare.

schimbari

Ti-ai ales singur calea, asa cum am facut si eu. Am avut contractul in fata, l-am privit lung si l-am semnat cu lacrimi.
Degeaba din piept te striga voci pentru ca azi nu le voi recunoaste ca fiind ale mele.
Degeaba acum cand te privesc vad doar ce a fost, daca nu vad si ce o sa fie.
Degeaba imi esti aproape daca te striveste realitatea.
Intre timp mi-am sters urmele si mi-am schimbat numele. Sa nu ma chemi de nu stii cum ma cheama cu adevarat.
Voi ajunge acasa fara tine. Ai fost acasa fara mine.

...sa nu ma privesti in ochi cand iti spun toate astea.

secunde pentru secunde

tic-tac-tic-tac..
Suntem ceasuri si fiecare bate dupa propriul ritm in propriul timp. Faptul ca ne intalnim e doar o coincidenta a suprapunerii secundarelor noastre. Totul tine de sincronizare, o sincronizare perfecta.

Uneori furi secunde de la altii si le simti prin piele, se zbat sa iasa, iar timpul tau se scurge in alta parte, in alte maini.... Si trece.

Cateodata dai drumul secundei cand se credea instalata mai bine in buzunarul tau, iar golul ramas nu mai poate fi umplut de nici o alta si regreti, dar a trecut deja, vine alta.

Alteori alergi mai multe secunde si pana sa iti dai seama care e a ta, nu ai nici un ritm, plutesti undeva intre azi si ieri, intre ceea ce esti, ceea ce ai vrea sa devii si ceea ce ai fost candva. Si incerci sa le prinzi si nu te hotarasti si timpul trece si iti dai seama ca nu ai avut nici una cu adevarat.

Simti cum pulseaza in spatele coastelor?atunci e a ta, doar a ta si doar pentru tine. Tine-te bine de ea si nu te indoi.

1096

Timpul trece iremediabil peste noi.
De multe ori mergem in cerc si nu ne dam seama, ne intoarcem de unde am plecat, sperand sa regasim persoanele lasate in urma in acelasi loc, dar uitam ca si ele ca si noi, sunt in miscare.

Uneori uitam sa ne oprim din alergatura aceasta infernala si sa privim in jur. Sa stai sub un copac si sa numeri frunzele care cad mereu peste tine, in ciuda ta sau sa numeri bataile inimii persoanei de langa tine sau poate doar sa te uiti la un copil jucandu-se.

De multe ori nu numaram clipele care trec peste noi. Si poate asa e cel mai bine. Ce conteaza ca a trecut o clipa, o ora, o zi, o luna de cand....?

Dar uneori conteaza. Si de aceea azi am oftat in tine si stiu ca ai simtit asta. De aceea azi scriu si tu oftezi. Sper....

azi nu

Afara nu ploua si nu e cald. Nu e o zi frumoasa, urata sau extenuanta.
Nici frunze uscate in toate culorile nu au cazut azi pe jos, doar o mazga groasa pe toate drumurile.
Azi nu e luni sa astept cu nerabdare sa vad ce ma asteapta saptamana asta, saptamana este si astept cu nerabdare o zi de luni.
Nici doamna pe care o intalneam mereu in bloc nu am vazut-o.
Nici tu nu mi-ai iesit in cale, desi azi nu am urmat nici un drum.
Nici eu nu am mai iesit sa te astept acolo unde ne-am intalnit prima data. Erai copil... sau eu eram? Si m-ai tinut de mana sau doar in capul meu s-au petrecut aievea?... eram..batea... soare... frig... un zambet?
Nu esti nici tu, nu sunt nici eu.

poteci

Stia ca ziua asta trebuia sa vina. Dar traia cu gandul asta la fel cum traim cu gandul ca o sa murim candva, intr-un timp indefinit, oricum, prea departe sa poata lasa umbre pe chipul tanar. Si iata, a fost luata prin surprindere. A lasat sa fie luata prin surprindere. Nici macar nu s-a luptat, pentru ca nu vedea pentru ce sa lupte.
A plans in sinea ei, a zambit trist celor din jur si apoi a plans iar. Si apoi si-a ridicat privirea si a zambit soarelui, si s-a uitat in urma la drumul pe langa care mergea inca. Vedea clar acum ca drumul se ingusta, numai era loc pentru mai multe persoane: colo perete inalt de stanca, dincolo pierzania unei rape. Era timpul sa mearga singura inainte sau sa se intoarca. Dar povara de pe umeri era grea, prea grea pentru umerii ei. Asa ca a lasat-o jos...a aruncat-o jos!nici nu a asteptat sa auda cum atingea pamantul, ca a plecat iar la drum tot inainte, singura, asteptand totusi vremea cand o sa fie ajunsa din urma sau macar cand o rascruce ii va aduce in cale alte si alte povesti.
Si totusi e o calatorie frumoasa. Ar trebui sa stii ca atunci cand apari in calea ei ar trebui sa o tii de mana.

gelozii

Voi imblanzi toate frunzele toamnei si le voi face sa cada sub forma numelui tau, sa stii atunci cand mergi singur pe strazi ca cineva se gandeste la tine. Sunt geloasa pe blocurile astea care te pot vedea, pe trotuarul care simte piciorul tau, pe toti ochii care te urmaresc trecand, caci eu am numai amintiri...
Priveste norii, sunt toti pentru tine, i-am strans pe toti in lipsa ta!