noi dimineti

Dupa ce am analizat, comparat, redefinit si rearanjat lucrurile din viata mea, am inceput sa simt golurile. Toate lucrurile aruncate vraiste pareau sa umple totul, sa dea pe afara. Dar uite ca nu e asa.

Nu credeam in schimbare, in schimbarea unei persoane. Dar in ultimul timp am inceput sa o simt pe propria piele ( si nu vorbesc despre dezvoltare, evolutie). Dar poate nu e asa de mult o schimbare cat e o raportare diferita la lucrurile din jur, ma uit in jurul meu si vad altceva decat inainte... Sau chiar asta se numeste schimbare?(am cautat in DEX, dar nu e multumitoare explicatia)

Senzatia este destul uluitoare: ma simt de parca in ultimii ani am dormit, iar acum m-am trezit dintr-un somn adanc. Cu toate ca in mod normal nu imi plac diminetile, de data asta m-am trezit binedispusa...Pentru ca stiu ca e o noua zi din viata mea.

amintiri II

Mi-ai deschis usa si in timp ce ieseam din casa, tu ai plecat din viata mea. Asa cum fac toate persoanele care se muta definitiv, ai luat tot ce stransesei si ai pornit pe un alt drum. Ti-am zambit, imi aduc aminte privirea ta din clipa de dinainte si amarul sarutului fugar aruncat in graba ca si cum ne vom regasi in acelasi loc peste putina vreme.

Era soare in ziua aia. Ciudat e cum timpul ti-a descompus amintirea si azi nu pot sa te mai vad cu ochii mintii, esti imprastiat in toate colturile gandurilor mele.

Ai plecat nu doar de la mine, ai plecat din toate lucrurile care erau pentru ca noi eram. Ai plecat din vis, ai plecat din planuri. Ai plecat din linistea din camera, din noptile albe, din cantecul care magnetic ne facea sa zambim si ne strangea mai tare imbratisarea.

Nu intelege gresit, nu sufar ca te-am pierdut, ci imi pare rau ca nu am stiut sa ne descoperim unul pe altul la miile de cotituri ale povestii pe care am scris-o impreuna.

tu si zapada

Zapada asta seamana cu tine. Ma trezesc cu ea la geam, atunci cand eram instalata atat de bine in comfortabilul meu fotoliu. Si surpriza face ca ea sa fi fost de ceva vreme acolo, urmarindu-mi miscarile indolente, cum imi sorb ceaiul, cum ma supar pe cartea din bratele mele. Recunosc ca nu o asteptam. Dar e binevenita, din nou! ultima oara m-a surprins cand ieseam din casa si mi-a umplut parul de fulgi albi, jucausi.

Zapada asta seamana cu tine. Ma face sa ma gandesc la liniste, la nopti lungi de iarna. Ma face sa vreau sa o cuprind si nu stiu cum, de teama sa nu ii topesc amintirea.

Zapada asta seamana prea tare cu tine. E asa rece, dar calda inauntrul meu. E cumplita cand ma prinde in vijelie, dar miroase atat de mult a acasa. Ma face sa zambesc larg, sa-mi ridic si mai sus pe ochi salul, sa imi inchipui ca sunt copil si sa stiu ca nu se va intampla nimic rau daca voi fi.

...Si mai ales, se topeste mereu sub primele raze de soare.

alb

Nu voi uita ce nu trebuie uitat, poate. Asa cum poate vor mai ingadui norii un pic de bucurie pe fetele celor care se uita cu speranta spre cer si vor mai scutura putina zapada.

Sa ii teasa orasului mohorat un pulover alb, sa nu mai para drumul pana la tine atat de gri. Si sa il tina asa..alb, in asteptare.

Pana cand va ploua iar cu alb..albul florilor de prun, de iasomie, de cais.

Nu te teme de alb, de albul noptii, de albul zilelor care nu vor mai veni, de albul din urma ta... Primavara va veni curand!

a venit

Ma uit in calendar si vad cifre, luni, dar nu pot reda nici pe departe ce a insemnat anul trecut. A fost un an. Mai bun, mai rau, prea putin mai conteaza acum.

A fost un an de plecari si reveniri, un an cu lumina si bucurii si cu multe emotii de toate felurile. Important e ca unele lucruri si unele persoane au trecut cel mai greu test poate, testul timpului.

Mergem si anul acesta inainte si incercam sa nu uitam ce cale vrem sa urmam.

Esti binevenit noule an cu orice fel de surprize, bune sau rele, vii!

pentru un profesor

Mor oameni.
Uneori mor oameni dragi noua. Si uneori chiar pe neasteptate, lasand in urma o senzatie de descumpanire, de neputinta in fata vietii, de neputinta in fata bolii. Ramanem inmarmuriti si nu stim daca ceea ce se intampla e aievea.
Si lasa gol in urma, o fereastra deschisa in sufletul nostru, pe unde ne ninge si ne inzapezeste pana nu mai simtim decat frigul.
Dispar oamenii de pe pamant, dar lasa in urma atatea ate impletite in fapturile noastre, ca nu avem cum sa le dezlegam din noi. Ne purtam pe umeri parintii, prietenii, profesorii, oameni dragi, oameni ce apar si dispar din viata noastra ca o ploaie de vara.
Moartea lor nu o vom vindeca cu medicamente, nu se gaseste leac pentru ea in farmacie. Suferim de o boala fara nume.
Murim incet in noi de moartea lor.

Si totusi, suntem vii... prea vii sa nu ne bucuram ca afara e zapada.

Discutii

- Sa nu ma urmaresti. Tu..sa ma lasi in pace. Stii totul despre mine, ai fost cu mine peste tot, ma privesti mereu, doar cand dorm am o pauza de la tine. Ma judeci, stiu ca ma judeci! Esti mereu aici, in spate, ba in fata, in dreapta, stanga..nici nu stiu unde sa te caut... Mai bine pleci. Ce? ce te uiti asa?nu vrei? bine, voi pleca eu. Uite, o sa merg incolo dupa cladirea aia, si apoi o sa fac la dreapta pe prima straduta, stii straduta aia pe care mergeam noi cand ma intorceam de la scoala, si o sa merg singura, fara tine, pana acasa. Nu sta rezemat de gard cand iti vorbesc. Ca si cum nu ti-ar pasa... uite o sa plec acum, o sa plec singura!crezi ca nu pot? ooo...dar te inseli... tu mereu te inseli, eu..eu plec acum..singura...sau cred ca mai stau putin cu tine, poate ti-e frica, se lasa intunericul...

Si umbra o privea nepasatoare in continuare.

schimbari

Ti-ai ales singur calea, asa cum am facut si eu. Am avut contractul in fata, l-am privit lung si l-am semnat cu lacrimi.
Degeaba din piept te striga voci pentru ca azi nu le voi recunoaste ca fiind ale mele.
Degeaba acum cand te privesc vad doar ce a fost, daca nu vad si ce o sa fie.
Degeaba imi esti aproape daca te striveste realitatea.
Intre timp mi-am sters urmele si mi-am schimbat numele. Sa nu ma chemi de nu stii cum ma cheama cu adevarat.
Voi ajunge acasa fara tine. Ai fost acasa fara mine.

...sa nu ma privesti in ochi cand iti spun toate astea.

secunde pentru secunde

tic-tac-tic-tac..
Suntem ceasuri si fiecare bate dupa propriul ritm in propriul timp. Faptul ca ne intalnim e doar o coincidenta a suprapunerii secundarelor noastre. Totul tine de sincronizare, o sincronizare perfecta.

Uneori furi secunde de la altii si le simti prin piele, se zbat sa iasa, iar timpul tau se scurge in alta parte, in alte maini.... Si trece.

Cateodata dai drumul secundei cand se credea instalata mai bine in buzunarul tau, iar golul ramas nu mai poate fi umplut de nici o alta si regreti, dar a trecut deja, vine alta.

Alteori alergi mai multe secunde si pana sa iti dai seama care e a ta, nu ai nici un ritm, plutesti undeva intre azi si ieri, intre ceea ce esti, ceea ce ai vrea sa devii si ceea ce ai fost candva. Si incerci sa le prinzi si nu te hotarasti si timpul trece si iti dai seama ca nu ai avut nici una cu adevarat.

Simti cum pulseaza in spatele coastelor?atunci e a ta, doar a ta si doar pentru tine. Tine-te bine de ea si nu te indoi.

1096

Timpul trece iremediabil peste noi.
De multe ori mergem in cerc si nu ne dam seama, ne intoarcem de unde am plecat, sperand sa regasim persoanele lasate in urma in acelasi loc, dar uitam ca si ele ca si noi, sunt in miscare.

Uneori uitam sa ne oprim din alergatura aceasta infernala si sa privim in jur. Sa stai sub un copac si sa numeri frunzele care cad mereu peste tine, in ciuda ta sau sa numeri bataile inimii persoanei de langa tine sau poate doar sa te uiti la un copil jucandu-se.

De multe ori nu numaram clipele care trec peste noi. Si poate asa e cel mai bine. Ce conteaza ca a trecut o clipa, o ora, o zi, o luna de cand....?

Dar uneori conteaza. Si de aceea azi am oftat in tine si stiu ca ai simtit asta. De aceea azi scriu si tu oftezi. Sper....

azi nu

Afara nu ploua si nu e cald. Nu e o zi frumoasa, urata sau extenuanta.
Nici frunze uscate in toate culorile nu au cazut azi pe jos, doar o mazga groasa pe toate drumurile.
Azi nu e luni sa astept cu nerabdare sa vad ce ma asteapta saptamana asta, saptamana este si astept cu nerabdare o zi de luni.
Nici doamna pe care o intalneam mereu in bloc nu am vazut-o.
Nici tu nu mi-ai iesit in cale, desi azi nu am urmat nici un drum.
Nici eu nu am mai iesit sa te astept acolo unde ne-am intalnit prima data. Erai copil... sau eu eram? Si m-ai tinut de mana sau doar in capul meu s-au petrecut aievea?... eram..batea... soare... frig... un zambet?
Nu esti nici tu, nu sunt nici eu.

poteci

Stia ca ziua asta trebuia sa vina. Dar traia cu gandul asta la fel cum traim cu gandul ca o sa murim candva, intr-un timp indefinit, oricum, prea departe sa poata lasa umbre pe chipul tanar. Si iata, a fost luata prin surprindere. A lasat sa fie luata prin surprindere. Nici macar nu s-a luptat, pentru ca nu vedea pentru ce sa lupte.
A plans in sinea ei, a zambit trist celor din jur si apoi a plans iar. Si apoi si-a ridicat privirea si a zambit soarelui, si s-a uitat in urma la drumul pe langa care mergea inca. Vedea clar acum ca drumul se ingusta, numai era loc pentru mai multe persoane: colo perete inalt de stanca, dincolo pierzania unei rape. Era timpul sa mearga singura inainte sau sa se intoarca. Dar povara de pe umeri era grea, prea grea pentru umerii ei. Asa ca a lasat-o jos...a aruncat-o jos!nici nu a asteptat sa auda cum atingea pamantul, ca a plecat iar la drum tot inainte, singura, asteptand totusi vremea cand o sa fie ajunsa din urma sau macar cand o rascruce ii va aduce in cale alte si alte povesti.
Si totusi e o calatorie frumoasa. Ar trebui sa stii ca atunci cand apari in calea ei ar trebui sa o tii de mana.

gelozii

Voi imblanzi toate frunzele toamnei si le voi face sa cada sub forma numelui tau, sa stii atunci cand mergi singur pe strazi ca cineva se gandeste la tine. Sunt geloasa pe blocurile astea care te pot vedea, pe trotuarul care simte piciorul tau, pe toti ochii care te urmaresc trecand, caci eu am numai amintiri...
Priveste norii, sunt toti pentru tine, i-am strans pe toti in lipsa ta!

corect

Imi trec degetele prin nisipul din inima ta. Voi face ceea ce e corect si il voi lasa vantului cum era menit de la inceput.
Ma adancesc in mine si vad rani care inca mai dor. Voi face ceea ce e corect si voi lasa timpul sa vindece, asternand cu blandete uitarea peste ele.
Imi privesti linia corpului in umbra de pe perete. Vei face ceea ce e corect si o vei lasa sa piara sub alte atingeri.
Vom face ceea ce e corect si vom privi spre alte apusuri, fiecare imaginandu-si un alt soare.

amintiri

Dimineata cand razele soarelui se joaca la fereastra, copiii care merg la scoala din sat isi iau prima masa din zi.
La fel era si acum 11 ani. Dimineata, soare, sandvisuri facute de mama mea care robotea prin bucatarie. In prag, tatal meu cu mana pe abdomenul generos ca si cum l-ar apasa ceva, astepta in usa: "Anisoara..." spuse sfarsit de ceva care plutea in aerul din casa. "Ce-i, John, te strange cureaua?" se ingrijora mama mea. "Tata... a venit Vasile..si ...tata... a murit azi-noapte!..." Nu stiu sigur daca a tipat sau a oftat... sau amandoua. Am aruncat felia pe care tocmai ma pregateam sa o musc. Am plecat in camera mea. Pe hol mama mea calca un batic negru si plangea incet("Ce conteaza daca e calcat, tatal tau a murit!" am gandit eu).
Nu stiam ce inseamna sa mori. Nu stiam ce se intampla. Am incercat sa plang, as fi vrut sa plang, dar lipsa unui om pe care nu il prea cunosteam nu ma tulbura prea tare. Copilul din mine se revolta ca nu avea pareri de rau. Totusi, amintirile cu el nu trezeau in mine prea multe: o plimbare cu magarul si un bici impletit din franghie taia aerul si ii lovea spatele impovarat cutremurandu-mi tot corpul mic, nu vedeam nici o remuscare in ochii lui, dar pe mine fiecare lovitura ma sfasia; o injuratura pe care nu o intelegeam, dar ma amuza: "tu-ti vangheaua ta dara!"; un paharel de tuica ce se oprea in fata mea plin cu vin si vocea mamei mele dojenitoare:"le inveti la prostii!". Nu multe, si acelea estompate....
Dimineata aceea ramane totusi cea mai puternica amintire despre el( in absenta sa), despre mine. Printre primele mele dezamagiri: doi ochi care nu puteau sa planga.

Sta sa ploua

Sta sa ploua.

Linistea a incetinit pulsul. Muschii, incet, se relaxeaza unul cate unul. Mana cade si ea neputincioasa de pe stiloul care pe hartie a prins curaj. Mintea mea vie te alunga din fiecare colt. Te urmareste, te vaneaza, te goneste. Coboara si vindeca ochii care au privit pielea ta, si care acum scalda marea. Inaintand spre nas, da uitarii mirosul tau de pamant si azi parfumul sarat imi umple plamanii. Mintea mea stie ca gura mea inca te simte, dar o insala cu briza care ma astepta. Ma astepta si plaja pustie pe care pasii mei lasa urme spre nicaieri.
Nu voi imbratisa marea. Dar ma voi intinde pe nisip si poate ma va acoperi si imi va curata pielea de tine.

Sta sa ploua.

Nu te voi alunga din inima, ti-ai castigat cu greu locul si eu stiu ca nu poti smulge un copac cu tot cu radacina fara sa iei si o parte din pamantul din care se inalta. Il voi lasa sa faca umbra amintirii tale si cand imi va fi greu ma voi intoarce la el, caci suntem in siguranta aici, amandoi, la mine in suflet, asteptand stropii mari sa ne spele pacatele.

Sta sa ploua.

vacanta...vacanta

M-am intors intr-un Bucuresti la fel. Cu aceleasi blocuri gri, aceleasi trotuare, aceiasi oameni prea grabiti ca sa zambeasca. Doar ca eu m-am intors altfel.
Mi se invarte capul de atatea idei, ochiul mi se zbate la fiecare pata de culoare din ceilalti. Prea mult timp au trait oamenii de aici vazand soarele direct la amiaza, unii crezand chiar ca el rasare din blocul de vizavi. Ma despart de ceilalti atatea rasarituri vazute din spatele ohilor mei caprui, atata iarba care a ajuns sa creasca in mine, atatea stele care nu cad, ci doar au pornit intr-o calatorie.
Azi privesc dintr-o lume paralela. Nu stiu de ce, dar azi e o altfel de zi.

...
Cred ca s-a produs o eroare undeva acum o luna. Pentru ca atunci cand m-am dus sa imi iau vacanta la pachet am cerut una lunga, departe de Bucuresti. Trebuia sa aiba munte si leneveli la Sfantu Gheorghe, portii mari de prieteni vechi, multe lecturi... O vacanta rotunda, cu nuante de portocaliu si verde. As fi luat-o la pachet cu mine toata vara. Dar uite, deja e pe duca si ma vad constransa sa stau in Bucuresti. Sfantu Gheorghe a fost inlocuit cu Vama, dar nu am mai avut parte de lenevelile din program(aici nu prea ma pot plange). Muntele cu dealul din spatele casei. Prietenii vechi au fost doar in portii mici, prea mici pentru gustul meu. Lecturile raman- nu sunt influentate de exterior. Nu este rotunda vacanta mea, poate un pic ovala, iar nuantele sunt de galben cu albastru-nu cea mai reusita combinatie. Sa nu mai spun ca in meniu intra sa ma si indragostesc. In schimb am vazut o privire care pot sa spun ca m-a fascinat. De fapt un fel de a privi. Si un zambet... dar zambetul e posibil ca doar eu sa il fi vazut.
Oricum, vacanta nu s-a terminat si chiar daca o sa se termine maine, vacanta asta ramane cu o privire.

folk si soare

Faptul ca schimbarea nu e intotdeauna buna se poate vedea foarte bine contempland un pic vama- ce a fost si spre ce se indreapta. Nu m-as intoarce in vama decat daca as avea o motivatie destul de puternica. Si aceasta a fost- acum fix o saptamana cand a inceput Folk You. Prea multa lume pentru gustul meu, prea multa lume care venise doar sa faca galagie , probabil asa ar arata si Bucurestiul daca ar avea nisip si mare. Totusi marea a ramas la fel.
Concertele au fost multe si bune. S -au ridicat la masura asteptarilor -Dinu Olarasu, Eugen Avram, Nicu Alifantis, Tatiana Stepa, Andries, Mircea Baniciu, Tudor Gheorghe si cu siguranta am uitat multi care mi-au ramas in suflet. Dar unii s-au ridicat peste asteptari- Emeric Set, de exemplu sau Alina Manole, desi stiam cum si ce fel canta si nu am avut niciodata ce sa reprosez, valurile marii au sporit farmecul cantecelor ei. Stefan Hrusca a cantat colinde- macar acum nu mi se mai pare ciudat ca am oferit o felicitare de Craciun(cu oameni de zapada pe ea si cu urari de sarbatori) vara.
S-au intamplat multe in Vama si faptul ca am avut prieteni atat de buni alaturi de mine a facut ca totul sa capete o aura speciala. O fost frumos si atat.

departe de Bucuresti

Azi ma rup de Bucuresti.... imi trebuie o vacanta mai lunga, sa pot sa imi umplu plamanii de aer, sa plec departe de zgomotul asta continuu care nu ma lasa sa imi mai aud gandurile, de toti oamenii astia care nu iti zambesc cand te vad pe strada, de culorile astea sterse.... Bucurestiul canta disonant, iar eu am nevoie de muzica vantului prin iarba, greieri, linistea noptii.
In cateva ore o sa fiu departe de larma orasului, dar aproape de multe lucruri dragi, atat de dragi ca imi umplu sufletul numai cand ma gandesc la ele.
Totusi imi las cateva pene din aripi aici...atat cat sa stiu unde sa ma intorc. Pentru ca ma voi intoarce...

Dinu Olarasu - Bucuresti
Asculta mai multe audio Divertisment

aproape

Nu te asteptam. Dar totusi esti. Te vad, te simt, te aud. Esti aici, cu gust de munte si parfum de iarna cu viscol, in care vrei sa te adapostesti inauntru. Esti aici fara sa imi promiti primaveri nesfarsite, dar rupand bucati de soare si daruindu-mi-le fara sa le cer. Esti aici, infipt in pamantul din care m-am rupt, ancora care ma tine de lume. Esti aici cu totul: suflet si trup, fara sa stiu unde e limita dintre ele. Esti aici si e bine.
Poate daca nu ai fi atat de tangibil as crede ca esti aievea...simturile se insala. Poate doar visez intinsa pe o pajiste in varf de munte.