luni, 24 ianuarie 2011

scurt tratat despre lupta

Sa lupti pentru o persoana- sa lupti sa o apropii, sa o pastrezi sau sa o readuci in viata ta- mi-ar placea mult sa povestim despre asta.
Sa lupti pentru acea persoana inseamna sa lupti si cu tine, sa iti recunosti limitele, sa iti vezi neputintele.

Trebuie sa stii cand sa lupti pentru o persoana - "mai bine mai tarziu decat niciodata"- cine a spus asta nu a avut inima franta. Uneori suntem prinsi atat de mult in propria realitate incat nu vedem semnele dinaintea unei rupturi: un zambet trist, o imbratisare de la mile distanta, o privire ingrijorata, dar ele sunt acolo mereu.

Trebuie sa stii cu ce te lupti pentru o persoana... sunt frici, sunt demoni si ingeri, sunt fantome din trecut, sunt rani care dor si trebuie sa te astepti sa gasesti deopotriva comori si desert in sufletul de langa tine.

Trebuie sa stii pentru ce te lupti - uneori vrei atat de mult sa pastrezi o lumina pe care crezi ca ai vazut-o , incat ai fi in stare sa negi umbrele de peste tot.

si poate cel mai greu...trebuie sa stii cand sa renunti. si intrebarea ramane dupa atata timp: Cand renunti la lupta?

9 comentarii:

  1. Ai publicat textul acesta exact într-o perioadă în care mi-e ciudă că nu reuşesc să renunţ la o luptă pierdută încă de dinainte de a afla eu că sunt implicat în ea...

    Dacă în urmă cu vreo 7 ani era vorba de o luptă inconştientă care cel puţin avea un scop precis pe care eu încă nu eram dispus să-l recunosc, acum încerc să readuc în viaţa mea o fiinţă de la care nu ştiu ce aş mai putea aştepta, atâta timp cât distanţa dintre noi este parcă pe zi ce trece mai mare...

    Uite un posibil răspuns la ultima ta întrebare: renunţi la luptă atunci când lupta devine fără sens, atunci când lupta este foarte puţin probabil să se termine printr-o dorită pace.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Semnele dinaintea unei rupturi: un zambet trist, o imbratisare de la mile distanta, o privire ingrijorata"... Oh, cat de bine le cunosc! Cat de recent e momentul in care toate astea si-au capatat adevaratul sens in amintirea mea!
    Cat de bine le-ai observat - sunt sigur insa ca le-ai constientizat dupa ce s-au intamplat, adica dupa ruptura (si de multe ori). Dureaza mult pana intelegem si de cele mai multe ori intelegem prea tarziu. Si ne consolam cu ideea ca macar acum stim, pt. data viitoare. Dar si de va veni o data viitoare, vom fi uitat deja ce am stiut odata si tot orbi vom fi. Ne uitam prea mult la noi si la binele nostru...

    Raspuns: la lupta e foarte posibil sa nu renunti niciodata. Dar ea nu mai are sorti de izbanda in clipa cand celalat a ajuns la convingerea ca nu-si mai doreste sa ramana langa tine. Dar omul stie sa lupte chiar si atunci cand stie ca nu are nicio sansa de a castiga lupta ori macar de a supravietui (istoria lumii e plina de astfel de situatii - mai bine mort, decat...).
    Pe acestia din urma, istoria ii numeste eroi. Dar abia dupa ce mor, luptand.
    Si in viata de zi cu zi se intampla uneori sa ai astfel de "victorii postmortem". Mormintele multor oameni sunt pline de lacrimi si cuvinte pe care nu le-au vazut si nu le-au auzit niciodata in viata, desi toata viata lor a fost o lupta pt. a obtine macar acele cuvinte.

    PS: E de asemenea posibil ca dupa o astfel de lupta, poate de ani de zile, sa obtii "victoria" mult dorita. Si apoi sa realizezi ca nu mai inseamna nimic pentru tine, ca nu-ti aduce nicio bucurie izbanda. Fericirea pentru tine era, de fapt, lupta.

    RăspundețiȘtergere
  3. ...da si da.:)

    totusi..cum ne dam seama cand lupta nu mai are sens sau nu mai are sorti de izbanda sau cand lupta a devenit un scop in sine? ce-i drept, asta difera de la caz la caz sau de la persoana la persoana, iar o reteta ar face totul prea simplu si ar pierde din farmec - pentru ca, sa recunoastem din cand in cand, ne place sa luptam pentru persoana de langa noi si ne place sa o si aducem/readucem langa noi.

    @claudiu: da, mi-am dat seama de semnele "rupturilor" abia dupa ce s-au intamplat si da, m-am consolat cu gandul ca data viitoare le voi recunoaste. si da, nu s-a intamplat asa.
    un studiu pe care l-am citit recent arata ca femeile nu isi mai folosesc la capacitate maxima functia cognitiva asupra persoanei iubite atunci cand se indragostesc.deci da, suntem oarbe. atunci cum putem vedea clar ce se intampla? i guess we can't. Dar mi-ar placea sa mai fiu "oarba" inca o data, cu toate riscurile care vin dupa!:)

    RăspundețiȘtergere
  4. La fel de orb am fost si eu. Si, dupa ultimele mele informatii, nu sunt femeie :)

    Mi-e greu sa spun ca "mi-ar placea sa mai fiu orb", pt. ca asta ar implica un pesimism care m-ar face sa cred ca nu se va mai intampla o situatie care sa aiba darul sa ma "orbeasca", dar "mi-ar placea". Nu. Se va mai intampla. O stiu. Dar mi-ar placea sa nu mai ajung in stadiul in care sa constat ca "iar am fost orb". Adica sa inceteze odata inevitabilele despartiri. Sa imi gasesc locul numit "acasa" si sa nu mai plec, si sa nu mai plece. Sa nu mai conteze daca e vreunul orb sau nu ca n-a vazut in celalat semnele despartirii, pentru ca aceasta nu va mai avea loc decat prin moarte. Asta da, pot spune ca mi-ar placea.

    Si nu e vorba de niciun risc. Cel mai mare risc al omului, este tocmai acela de a nu risca nimic :)

    RăspundețiȘtergere
  5. ;)) cu totii am fost orbi.

    atunci cand am spus ca mi-ar placea sa fiu "oarba" iar, ma refeream mai mult la o acceptare a faptului ca dragostea vine cu o "orbire" care poate fi urmata de o deceptie, dar de ce nu, de o surpriza placuta! si poate uneori a fi "orb" te ajuta sa descoperi mai intai acele parti frumoase si minunate dintr-o persoana inainte de a vedea partile gri.

    "inevitabilele despartiri" - de ce inevitabile?asta e cam ca aia a mea cu riscul- mi se pare ca uneori cuvintele ne dau de gol fara sa vrem...de ce risc?-pentru ca recunosc ca desi mi-ar placea sa ma indragostesc, imi e teama- dar asta nu ma va opri.

    Mie mi-ar placea sa pot canta in fiecare zi "pentru ca tu poti sa imi dai lumina de mai in decembrie"..si in ianuarie:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Mda... buna intrebare! De ce "inevitabilele despartiri"?. Probabil, zic eu, cand am scris asta ma gandeam la trecut, la ce a fost pana acum si nu la viitor. Sper :)
    Desi, cred ca subconstientul meu deja se teme ca dupa "atatea despartiri", altceva mai bun n-o sa vina. Dar eu nu cred asta :). Pana la urma, totul a depins (si) de mine si asa va fi si de acum inainte.

    Se intampla uneori sa ma trezesc dimineata si sa stau buimac, cateva clipe, pana realizez unde sunt. Si descopar ca sunt in patul meu.
    Tot asa si in viata de zi cu zi. Simtindu-ma ratacit, pierdut si "departe", pastrez si speranta ca poate intr-o zi, brusc, voi descoperi ca tot timpul am fost, de fapt, "acasa", adica locul spre care tinde sufletul meu, si asta fara sa stiu.

    Mie mi-ar placea s apot canta in fiecare zi precum Fank Sinatra, "I did it my way!".
    Si stii ce? Teoretic, eu as putea canta asta oricand. Tu, doar in decembrie si merge si in alta luna de iarna sau toamna, dar ce te faci primavara, sau vara? Si chiar daca si pentru aceste luni vei gasi un subterfugiu prin care sa poti canta, cu siguranta in mai nu ar avea sens sa canti "Fiindca tu poti sa-mi dai lumina de mai, in mai" :)

    Mie acum, insa, imi vin in minte alte versuri:
    " Nu regret, nu ma jelesc, nu strig.
    Rar ning fagii frunzele desarte,
    Binecuvantat sa fie, deci,
    Ca traiesc si ca ma duc spre moarte."

    RăspundețiȘtergere
  7. http://www.youtube.com/watch?v=azLiShMe-Yw&feature=player_embedded
    eu asta am in cap de ceva ore.

    da, nu am realizat contradictia pana acum, nu prea ar avea sens in mai-dar importanta e lumina- sunt persoane care nici macar in mai nu pot sa iti dea lumina de mai:). am trecut in lista mea de lucruri de facut- sa gasesc Melodia:)

    PS: interesant cum ai spus ca subconstientul tau crede asta, dar tu nu...eu nu cred ca sunteti doua entitati diferite.:)

    PS2: daca urmaresti ultimele comenturi, e oarecum amuzant. cred ca suntem 2 persoane mult prea constiente de semnificatia cuvintelor incat sa ne scape contradictiile... din pacate uneori cred ca as prefera sa nu pot face asta.

    RăspundețiȘtergere
  8. Obişnuiesc să vorbesc destul de concret, evocând într-o formă sau alta experienţa personală.

    Ei bine, încercarea de a readuce în viaţa mea o femeie pe care o credeam perfectă şi-a pierdut sensul încă de dinaintea despărţirii petrecute (ziceam eu) în multe etape...

    Dacă-mi spui că merită să mă lupt în continuare pentru a-mi readuce în viaţă o femeie cu care nu aveam în comun, în perioada în care eram amici, decât faptul că mergeam pe munte şi, la 3 săptămâni odată, ne întâlneam prin oraş şi ne etalam singurătăţile (nici în viaţa ei, nici în viaţa mea se pare că nu exista pe atunci o persoană pe care fiecare în parte s-o considere mai bună) probabil eşti mult mai ataşată de ideea de luptă în comparaţie cu mine.

    Mai târziu, episodul 1 al despărţirii, mă provoacă la o discuţie pe messenger în care mi-a povestit că a găsit pe altineva şi mi-a lăsat senzaţia că mă aruncă la coş.

    A urmat un alt episod în care, deşi nu mă mai aşteptam, mi-a mai ieşit în cale şi, surprinzător, a mai acceptat să schimbăm căteva vorbe în timp ce făceam căţiva paşi.

    Dintr-o astfel de (frustrant de) scurtă discuţie am aflat că ea este convinsă că, dacă încerc să vorbesc în continuare cu ea atunci când se întâmplă s-o văd, vom ajunge să ne batem pe stradă. Eu, atunci ca şi acum, eram/ sunt 99,99 % convins că nu aş putea lovi o femeie. Dar pentru ea am ajuns monstrul "preferat".

    A venit şi momentul în care, aparent mărinimoasă, mi-a transmis că mă iartă (aici se impune să precizez că, poate mai târziu decât era de preferat, mi-am dat seama că are ce ierta deşi greşelile mele i-au afectat până la urmă în foarte mică măsură viaţa) dar a continuat mesajul cu "nu vreau să mai am nicio legătură cu tine" .

    După asta, în ultima scurtă conversaţie pe care am purtat-o cu ea, după ce m-a surprins spunându-mi că a fost la mare în concediu (asta după ce îmi spusese cu ani în urmă că nu-i place deloc la mare), a sugerat că, dacă aş fi ştiut că merge şi la mare, s-ar fi putut întâmpla ceva rău... S-o fi gândit la un viol, probabil... Ca şi mai devreme, pot spune că nu mă cred în stare de un astfel de gest.

    De la acest moment, deşi mi-a mai ieşit în cale din când în când, am refuzat s-o mai abordez. Deja erau prea multe reproşuri la adresa mea, exprimate sau neexprimate, majoritatea nedrepte.

    În aceste condiţii, probabil se înţelege de ce mi-e ciudă pentru faptul că, uneori, o parte din mine o vrea din nou deşi ştiu că nu o să mă iubească niciodată, deşi ştiu că între noi sunt atât de multe diferenţe (educaţie, clasă socială, venit, pasiuni...), deşi ştiu că, dacă am merge din nou pe munte, ea ar preciza din nou că merge doar vara pentru că nu reacţionează bine la frig (un fel interesant prin care-mi sugera că nu-mi suportă apropierea fizică) şi, în eventuala noapte la cort, ar cere iar să dormim cu rucsacii... între noi, ar sta din nou cât mai departe de mine (am fost şi surprins şi nemulţumit când am constatat că, în pauze, prefera să stea departe de mine şi, când aveam senzaţia că este obosită, ea refuza cu îndârjire orice gest de grijă al meu).

    Cam atât despre lupta care nu mai are sens.

    Cât despre inevitabilele despărţiri despre care s-a vorbit, după un număr de despărţiri care mi se par explicabile şi tolerabile într-o mai mare sau mai mică măsură, sunt şi eu pe jumătate tentat să cred că orice întâlnire se va termina, mai devreme sau mai târziu, printr-o despărţire. Totuşi, într-o seară în care experimentasem atât furie cât şi plăcerea unor momente amicale, chiar prieteneşti, am ajuns să-mi surprind, mergând pe jos spre casă într-o noapte rece dar senină, un gând: poate va apărea până la urmă şi pentru mine cineva...

    Doresc celor care la rândul lor au trăit dezamăgiri sentimentale să aibă gândul acesta surprinzător după un număr de eşecuri.

    RăspundețiȘtergere
  9. @adrian: eu cred ca doar voi stiti ce s-a intamplat cu adevarat intre voi. nu spun ca merita sa lupti in continuare, nici ca nu merita, ci intrebam in general: cand stii ca nu mai merita sa lupti?
    fiecare are raspunsul lui:)

    uite o melodie pentru ganduri senine in miez de noapte:
    http://www.youtube.com/watch?v=DQx6KyFZ9B0

    RăspundețiȘtergere