miercuri, 18 iunie 2014

doliu

Era vineri, ma intorsesem de la liceu acasa. In loc de "Buna seara", mama mea mi-a zis: "A murit Adrian azi.". Era tatal prietenei mele din copilarie. Fuseseram apropiate multi ani si imi era draga. Mi-a parut rau. M-am schimbat in haine de culoare potrivita si m-am dus spre casa ei. Deasupra usii flutura deja materialul negru. Am intrat, am auzit un planset si vorbe in soapta. O cautam din priviri, cand am facut roata am dat cu ochii de ea. Am intins mainile, m-a imbratisat si a murmurat: "A murit, Oana...", m-a strans mai tare: "Gata, ca o sa incep iar sa plang!". Ma uitam la ea si era...scursa. Mama ei plangea intruna, ea trebuia sa fie "tare". Mi-a marturisit dupa aceea ca nu mai suporta sa i se spuna "Fii tare, Simona!"...pentru ce? Am stat cu ea zilele alea, nu stiam cat de gol si cata amaraciune simte, dar incercam sa fiu "acolo" in caz ca avea nevoie. M-a intrebat in seara aia "De ce-a murit? Acum nu o sa ma mai vada terminand liceul, intrand la facultate, avand copii...De ce-a murit acum?". Ce as fi putut sa ii raspund? Nu mai stiu ce-am ingaimat, oricum raspunsul a fost stupid si nici acum nu as putea sa ii raspund.  Au plans si ea si fratele ei pe umarul meu, am plans cu ei, i-am luat in brate, dar nu a fost nici pe departe de-ajuns. Nici nu stiu daca a contat macar, poate doar pentru mine, sa imi linistesc constiinta ca am fost acolo. Acum nu mai stiu nimic de ea, drumurile noastre au luat alte directii.

Dupa vreo 6 ani, la facultate fiind, dadeam ultimul examen din sesiune. M-a sunat mama mea si mi-a zis ca tatal altui prieten a murit(oara de ce doar mama mea imi da vestile astea?). 250 km pana acasa in ziua inmormantarii. Ajuns acasa, am luat straiele de inmormantare si am trecut strada, lumea deja se aduna sa insoteasca mortul "pe ultimul drum". Statea sub un tei la umbra: "Ai ajuns." Ma privea trist. Seara, dupa inmormantare si toata nebunia de dupa, am ramas la un pahar de vorba pana la 3 dimineata. Am vorbit despre orice si nimic. Alt pansament nu aveam pentru inimi indoliate.

Ar trebui sa existe  un pansament pentru inimi indoliate si frante. Un plasture mare sa tina de cald si de durere...si sa amorteasca, uneori amorteala e buna. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu