Gogosile sunt foarte bune, mai ales cele mari si pufoase, dar ...nu si cele pe care le spunem, cu toate ca a minti este unul din lucrurile de care doar specia noastra este capabila. A avea capacitatea de a intelege realitatea,a o distorsiona si a prezenta o varianta a ei(preferabil favorabila noua) este o dovada a inteligentei si aptitudinilor noastre cognitive. Dar asta nu inseamna ca suntem destepti pentru ca mintim.
Un alt dar unic pe care il avem este abilitatea de a minti si de a nu ne da seama de asta. Ne pacalim mintea si ajungem sa credem ceea ce spunem. De ce? una din teorii este ca minciuna are legatura cu stima de sine si autoconservarea.
Mintim ca sa prezentam o versiune cat mai buna a noastra, sa parem mai buni, mai frumosi, mai interesanti. In ochii altora...sau in ochii nostri.
Mintim ca sa nu ranim si sa pastram afectiunea celorlalti sau sa o castigam.
Mintim ca sa nu infruntam consecintele actiunilor noastre.
Mintim despre greseli si erori ca sa evitam pedepse.
Mintim sau spunem doar bucati de adevaruri pentru a pastra aparente.
Mintim pentru ca PUTEM si, nu in ultimul rand, pentru ca este mai SIMPLU. A spune adevarul creeaza de multe ori situatii neplacute, conflicte, tensiuni, respingere.
Este usor sa spui adevarul cand te gandesti doar la tine si nu iti pasa, dar este greu sa spui adevarul cand esti constient de efectele pe care il are uneori adevarul asupra persoanelor la care le tinem. Este greu sa spui adevarul, pentru ca adevarul te expune, te pune fata in fata cu fricile tale, cu judecata celorlalti, cu repercusiunile actiunilor tale.
Toti mintim mai mult sau mai putin. Intrebarea este care e limita "normalului" si unde trasam granita cu mincinosul patologic?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu