Unii spun ca inima e un organ in forma de para. Am vazut-o...dar in mintea mea nu am putut sa vad decat ca nu mai batea. Dar sufletul ce forma are?Si cum sta el atarnat de noi?e prins sau e doar ca o umbra care ne urmareste? are aripi? este patrat, rotund, sferic?
Am iubit candva, acum o viata sau doua de om, un suflet in forma de aripa, care stie sa zboare doar cand iubeste... este uimitor sa il vezi zburand, ai putea zice ca face dragoste cu cerul! si acolo, liber de orice constrangere, danseaza cu norii, si , din cand in cand, coboara si fura pene din aripile albatrosilor care au uitat cum sa zboare.
S-a oprit pret de o clipa si pe fruntea mea..a luat cu sine un gand, doua si a zburat mai departe... A vrut sa il gaseasca pe Dumnezeu sa ii ceara socoteala pentru durerea din jurul sau. Si a zburat tot mai sus, lasand in urma sa visele ce le prinsese in albul luminii sale. Ajuns in fata Domnului a strigat cu furie: "DE CE?" Raspunsul l-a simtit in vant, in bataia genelor: "Pentru ca tu sa inveti sa pretuiesti ce ai!... deschide ochii!". Si a privit in jur si s-a mirat mult de drumurile pe care le facuse pana atunci. Dar s-a simtit obosit, iar iluziile spulberate s-au prins de el ca un plumb si l-au doborat din inalt.
Atingerea pamantului l-a frant, penele sale s-au infiorat de griul realitatii. A crezut ca e departe de tot si toate, dar, undeva, a vazut Speranta... ca fata Morgana, i se arata spre zari. Si s-a tarat spre ea... Cat de mult o dorea! Si a crezut ca a ajuns-o si ca o atinge, dar nu a vazut ca Speranta il prinsese intr-o colivie de iluzii.
Acum, se hraneste cu lumina ce intra printre zabrele, convins fiind ca a ajuns la capat de drum. Multe carari are cerul, el le stiuse pe toate... dar batran, a uitat toate drumurile, toate razboaiele si toata dragostea. Durerea s-a incolacit atat de strans de biata sa faptura, incat e prins pe veci in colivia sa. Dar ce frumoasa colivie!...
Am iubit candva, acum o viata sau doua de om, un suflet in forma de aripa, care stie sa zboare doar cand iubeste... este uimitor sa il vezi zburand, ai putea zice ca face dragoste cu cerul! si acolo, liber de orice constrangere, danseaza cu norii, si , din cand in cand, coboara si fura pene din aripile albatrosilor care au uitat cum sa zboare.
S-a oprit pret de o clipa si pe fruntea mea..a luat cu sine un gand, doua si a zburat mai departe... A vrut sa il gaseasca pe Dumnezeu sa ii ceara socoteala pentru durerea din jurul sau. Si a zburat tot mai sus, lasand in urma sa visele ce le prinsese in albul luminii sale. Ajuns in fata Domnului a strigat cu furie: "DE CE?" Raspunsul l-a simtit in vant, in bataia genelor: "Pentru ca tu sa inveti sa pretuiesti ce ai!... deschide ochii!". Si a privit in jur si s-a mirat mult de drumurile pe care le facuse pana atunci. Dar s-a simtit obosit, iar iluziile spulberate s-au prins de el ca un plumb si l-au doborat din inalt.
Atingerea pamantului l-a frant, penele sale s-au infiorat de griul realitatii. A crezut ca e departe de tot si toate, dar, undeva, a vazut Speranta... ca fata Morgana, i se arata spre zari. Si s-a tarat spre ea... Cat de mult o dorea! Si a crezut ca a ajuns-o si ca o atinge, dar nu a vazut ca Speranta il prinsese intr-o colivie de iluzii.
Acum, se hraneste cu lumina ce intra printre zabrele, convins fiind ca a ajuns la capat de drum. Multe carari are cerul, el le stiuse pe toate... dar batran, a uitat toate drumurile, toate razboaiele si toata dragostea. Durerea s-a incolacit atat de strans de biata sa faptura, incat e prins pe veci in colivia sa. Dar ce frumoasa colivie!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu