de ploaie...

Ploua intruna de cateva zile. Altadata starea mea si ploaia se potriveau, acum doar se razboiesc. Picioarele nu au rabdare, vor sa alerge, sa se miste...
Candva, m-as fi plimbat prin ploaie si mi-as fi zis ofurile norilor, acum prefer caldura unui ceai cald si o duminica lenesa, cu aburi de mancare pe fundal.
Candva, ploaia asta m-ar fi facut sa vreau sa plang. 
Candva, ploaia asta m-ar fi facut sa ma simt singura.
Candva, eram singura intr-o ploaie ca asta si ma plimbam prin Cismigiu.
Candva, ma plimbam printr-o ploaie de vara torentiala cu toti oamenii ascunsi pe sub stresini, uda pana la piele, zambind complice celor care se plimbau si ei fara sa le pese si care se bucurau de fiecare strop care racorea asfaltul.
Candva, am mers in ploaie sub o umbrela transparenta langa un brat care nu imi apartinea si care nu dorea sa-mi apartina. Picaturile mari siroiau pe umbrela, ma tineam strans, macar un pic sa pot sa il strang.

Cumva... lucrurile se schimba. Ploile vin, ploile pleaca. Oamenii vin sau pleaca, dar raman in tine bucati din fiecare. Cei dragi cresc ca niste copaci in noi si chiar daca nu mai sunt atat de aproape, radacinile raman mereu acolo. Sa le scoti ar insemna sa te mutilezi.
Si vezi si simti cum prinde radacini in sufletul tau un lastar tanar. Mic, firav, temator...ar putea fi orice. Si ii spui: "Hai sa iti dam viata!".