...

Mi-am tesut in jurul meu o panza... Am prins in ea toate sperantele, visele, asteptarile, bataile de inima, zambetele, ochii, mirosul, gustul tau si m-am infasurat in ea... ca intr-un cocon.
Acum astept prima raza de lumina sa pot iesi, sa pot vedea, sa pot simti.

Chopin- Nocturna in Si minor

Prima data cand ni s-au amestecat gusturile...gustul nostru intai pe buze, apoi in vene, in inima , in pori, in unghii, in toata fiinta mea... de-atunci am stiut.
Pe acorduri de Chopin toate imi sunt mai clare acum si stiu ca totul e asa cum trebuie sa fie: toate aici inauntrul meu.
Poate e doar vina acordurilor de pian din Si minor, dar ele stiu: orice cuvant are azi mai multa tacere in miezul sau decat va avea vreodata.
Poate ca e de vina primavara, dar ea nu stie ca o sa plece si ea in curand.
Sau poate e ploaia, fiindca mi-a zambit dupa mult timp. Da..ploaia e.. ploaia asta care imi spala gandurile, care ne stie pe-amandoi, care ne urmareste toti pasii, care ma mangaie, care ma picura pe case, pe blocuri, pe copaci... care ma picura in toate zarile, in toti indragostitii, pe toate bancile, pe toate ferestrele, pe toate visele, pe toate singuratatile.
Poate mi-ai simtit caderea pe piele..azi.

nuanta lor

Privind spre fereastra, lumina portocalie e singurul mod prin care lumea ajunge la mine. Un fir atat de mic incat as putea sa il cuprind intr-o singura mana. Il privesc cu curiozitate, cu blandete. E atat de fragil, nu ar putea sa treaca de zidul din jurul meu. Si totusi cu perseverenta, el incearca.

Ma ascund in spatele unei coli goale si incerc sa citesc in ea povestea... povestea ta, a mea, a noastra. Gandurile mele cos in jurul ei tot ceea ce a fost, tot ceea ce ar trebuie sa fie, tot ceea ce este. O pata portocalie pe hartie ma aduce inapoi. A ajuns la mine...
Acum nu pot decat sa o primesc.

1 aprilie-pacaleli

Azi e ziua pacalelii. Nu ma pricep la pacaleli, dar voi incerca, cu curaj, o pacaleala mare....voi incerca sa-mi pacalesc inima. Voi reface drumuri, le voi inlocui pe cele vechi cu cele noi: zambetele vor fi copaci infloriti, mainile noastre unite niste porumbei, imbratisarile- vant, iar tacerea o voi preschimba in tril de vrabiute. Acum ar trebui sa fie bine, sa imi fie bine. ar trebui..

e atata lumina

Azi am aflat prietenia intr-o tigara primita. "Pot sa iau o tigara?", "Te rog, pentru asta le-am adus, pareai ca ai nevoie!" am ras, dar stiam ca asa e. Si ea stia. Sa imparti, sa primesti cu zambetul pe buze, sa te daruiesti pe tine fara frica- asta este prietenie. Si am prieteni. Nu stiu daca timpul imi va demonstra acest lucru, dar am renuntat candva sa privesc intr-acolo.

In intunericul din jurul meu, sunt cateva lumini. Lumini pentru care merita sa lupt. Lumini care fac in mine lumina. Lumini care se pot transforma in orice: intr-un suras, intr-un cal zburator, in covorul fermecat, intr-un bob de fasole vrajita sau in lampa lui Aladin. Lumina e in prietenii mei, in fetita de pe strada care isi trage bunicul de maneca sa ii dea bomboane, in copacul care imi zambeste, in cerul cu nori, in vantul care a stiut sa imi usuce ochii azi sa nu plang, in porumbelul care se infoia dupa o coaja de paine. Luminile astea pot sa imi dea aripi cand am nevoie! una din luminile acelea, poate chiar cea mai luminoasa, esti tu.
Azi am simtit din nou: nu am nevoie de nimeni ca sa merg mai departe, dar viata mea ar fi mult mai trista si saraca daca nu as vedea din cand in cand o lumina. Vreau lumina.
" E atata lumina!.."