din mine citire

cum sa controlezi ceea ce ti se intampla

2012-02-07T00:47:00.001+02:00

"I admit i've lost control" ... I admit I never had it!

Uita-te la zapada de afara, la norii care stau deasupra orasului si spune-mi ce poti controla. Pune mana pe pieptul persoanei de langa tine(si daca nu este una, gaseste-o) si simte-i respiratiile. Ce controlezi? Lumea se invarte cu o viteza ametitoare fara sa ni se supuna in vreun fel, realitatea ne taraste in fiecare zi si noi avem impresia de-a dreptul naiva ca suntem mai mult decat un fir de nisip pe o plaja.

De ce ai nevoie sa simti ca ai control? pentru ca ne simtim... vulnerabili. Si vulnerabilitatea duce la frica, la rusine, la sentimentul ca nu suntem conectati cu ceilalti, ca nu apartinem, ca nu meritam sa fim iubiti, apreciati.

Si ce facem cu vulnerabilitatea? o ascundem intr-o cutiuta frumoasa in noi si ne prefacem ca nu exista - doar ca nu stim ca ne amortim si alte emotii asa; incercam sa facem lucrurile "perfecte" - "impecabile"; ne prefacem, purtam zeci de masti in fiecare zi - masti care ne ascund. Ne chinuim sa fim altfel si pierdem din autenticitate- suntem ceea ce credem ca ar trebui sa fim si nu ceea ce suntem de fapt.

Ce se poate face? sa ne relaxam si sa vedem viata asa cum e ea de fapt - imprevizibila, si sa o acceptam.

Am putea sa ne lasam sa fim priviti - priviti cu adevarat de persoanele din jur- fara zambete false sau masti care nu ne apartin, sa iubim si sa oferim iubire, fara teama!
Sa fim bucurosi si sa multumim pentru lucrurile pe care le avem. Bucura-te ca simti iubire, entuziasm, speranta, daruire, curaj, incredere, bucura-te de ceea ce simti!

eu... ma simt vulnerabila si asta ma face sa imi dau seama ca traiesc!

ai avut parte de ea?

2012-01-24T19:33:00.000+02:00

Uitandu-ma printre posturile pe care le-am pastrat in draft, am dat peste unul care se numea "despre iubirea nonposesiva si exuberanta"(la fel ca si cartea), l-am deschis entuziasmata - si era scris..nimic, nu era scris nimic. Nu mai stiu ce voiam sa scriu atunci- probabil mi-am schimbat oricum de cateva ori ideile de atunci si pana acum.

M-am gandit des in ultima vreme la ceea ce inseamna iubire autentica. Oare cati oameni au parte de ea?

Atunci cand iubesti autentic, te bucuri de prezenta acelei persoane - care se afla in tine, in constiinta ta. Numai gandul la ea te bucura. Ea nu trebuie sa faca ceva special pentru tine ca sa o iubesti, trebuie doar sa existe.

Imagineaza-ti o persoana care iubeste marea - o iubeste pur si simplu, marea nu ii ofera ei nimic special, nu o detine, ci o face fericita prin simplul fapt ca exista.

Dragostea care conteaza este cea oferita liber, nu poti determina pe cineva sa te iubeasca, pentru ca daca te iubeste autentic, te va iubi indifirent de ceea ce vei face tu. Ce poti face? Poti invata sa traiesti cu ea in tine, sa te bucuri si sa o daruiesti.

Dragostea adevarata nu te face o alta persoana. Eu cred ca o relatie de cuplu fericita nu te schimba. Nu o sa te faca sa iti strangi sosetele din casa, daca 20 de ani, le-a strans mama ta pentru tine, nu o sa te faca sa incepi sa dormi cu cortul in creasta, daca ideea ta de confort e sa dormi pe o saltea de puf, nu o sa te faca mai putin aerian si mai organizat sau mai econom.

O relatie fericita te face sa devii din ce in ce mai profund tu - iar asta se simte atat de bine!

despre dragoste - cu cinism

2011-11-19T14:58:00.000+02:00

Disclaimer: Cred cu tarie ca iubirea este cel mai minunat sentiment.

Rationalul, toata judecata ta de om citit si cult se duce pe apa sambetei in fata unor emotii foarte puternice, cum bine spuneau intr-un film "love isn't blind, it's retarded". Si ajungi sa faci tot felul de lucruri pe care nu ai fi crezut ca o sa le faci vreodata - unele din ele de-a dreptul hilare, ajungi sa accepti lucruri pe care nu le-ai fi acceptat, toate purtand in frunte steagul "iubire".

Care ar fi solutiile? Ai putea sa iti negi sentimentele, dar vei ajunge o butelie sub presiune sau ai putea sa te lasi sa le traiesti pana cand vor trece. Pentru ca vor trece. Era o vreme cand credeam ca poti sa iubesti si sa nu fii orb- ei bine, acum sunt sigura ca nu iti mai folosesti intreaga ta capacitate cognitiva.

Creierul nostru capituleaza atunci cand este invadat de dopamina si alte opioide endogene - a se vedea endorfina (atunci se creeaza senzatia de indragostire)- da, sunt de-ajuns cativa hormoni pusi pe gluma. Iata cateva din simptomele dragostei, in caz ca nu ai mai experimentat de mult si ai uitat: gandirea obsesiva indreptata catre acea persoana, dependenta emotionala, euforia, anxietatea de abandon, posesivitatea.

Cu toate ca e minunata, nu dragostea este cheia catre relatiile armonioase si de lunga durata(uitati-va la studiile lui Gottman pentru mai multe explicatii- Gottman poate prezice cu o probabilitate de peste 95% sansele de reusita ale unei casnicii) si nici comunicarea cum ar crede unii psihologi care nu stiu ca exista o tara unde se fac studii si se tiparesc carti de psihologie updatate, ci sunt valorile comune.

Asa ca, in seara asta, voi bea un pahar pentru prietenie si toate valorile comune pe care le impartasesc!

ganduri de noapte alba

2011-07-20T04:30:00.000+03:00

Stau pe balcon si, ca niciodata, e liniste. Pe Splaiul atat de aglomerat de obicei, nu circula nici o masina.

Un caine care merge agale, cateva pasari care se aud din parc.

Privesc acest oras in care niciodata nu este intuneric pe deplin si mi se face dor de munte, de mare. Zambesc, deja bagajele am inceput sa le fac, o sa plec in curand, dar ma voi intoarce, mereu ma intorc, desi acum nu vad prea multe motive sa o fac. Stiu ca in cateva saptamani imi va fi dor.

Imi aduc aminte de ziua in care m-am mutat aici, paseam cu teama, totusi eram plina de sperante, asteptari si vise. Teama a trecut, asteptarile, bineinteles, nu au fost indeplinite, dar am invatat sa nu mai "astept", iar visele- unele s-au implinit, unele s-au pierdut, dar au aparut altele.

Am crescut mult in orasul asta prafuit si galagios. 3 ani... 3 ani in care am batut strazi pe jos la toate orele, am ras cu gura pana la urechi, am mancat prajitura Mimi, am plans plimbandu-ma pe Regina Elisabeta in ploaie(avantajul de a fi intr-un oras mare), m-am plimbat tinandu-ma de mana in parc, am mancat inghetata din toate colturile Bucurestiului, am cunoscut oameni faini, am citit in metrou, am zambit la necunoscuti, m-am jucat cu cainii de pe strada, m-am infuriat, m-am jucat, am trait.

Ce va fi de acum incolo? vom vedea. In ciuda nebuloasei din fata mea, nu mi-e teama, am invatat de pe munte sa nu imi fie frica atat timp cat vad poteca si, din cand in cand daca sunt norocoasa, un semn care sa imi spuna ca sunt pe drumul cel bun- drumul meu.

vis. cautare

2011-07-08T10:58:00.000+03:00

Te cautam si nu stiam unde. Mergeam.cu mainile in fata mea incercand sa iti simt caldura trupului. Era ceata si frig, iar eu continuam sa merg nestiind unde ma indrept, nestiind cat voi continua. Aveam picioarele grele si ma dureau mainile incercand sa cuprind.

Cand m-am trezit, inainte de a deschide ochii, am rasuflat usurata: nu era real... simteam soarele printre perdele si am zambit gandindu-ma ca voi deschide ochii si o sa te vad cu somnul pe gene, intins langa mine ca un motan.

Am intins mana dupa tine si abia atunci mi-am dat seama... faptul ca te aflasem, era tot un vis. Tu nu esti.

a fi - am fost, sunt, voi fi

2011-06-23T00:12:00.000+03:00

Daca ai un album de fotografii la indemana, ia-l si rasfoieste-l un pic. Semeni cu persoana pe care o vezi in fotografii? mai ai aceleasi idei, credinte, visuri? iti vezi viitorul la fel? ai facut de-atunci lucruri pe care ti-ai promis ca nu le vei face niciodata?

Era o vreme cand credeam ca oamenii nu se pot schimba, dar am ajuns sa descopar repede ca sinele nostru evolueaza, se schimba. Tot ce spui despre tine este valabil acum, in acest moment, la fel si sentimentele pe care le porti.

Folosim cuvinte mari: "niciodata", "totdeauna", "mereu", facem uneori promisiuni pe care nu avem cum sa le tinem, uitand ca suntem pe pamant doar o clipa si ca schimbarea e poate singura constanta.

Ce e de facut? putem sa incercam sa ne luptam cu schimbarea, sa incercam sa o oprim sau putem sa fim constienti de evolutia naturala si sa scoatem ce e mai bun din ea.. In fond, lumea ar fi mai putin interesanta daca totul ar fi constant.

Probabil va veni un timp in care voi citi aceste cuvinte si ma voi amuza de gandurile mele de acum.

a fi - eu sunt, tu esti

2011-06-13T15:50:00.002+03:00

Eu sunt, Tu esti. Unde se termina sinele meu si unde incepe al tau?

Tine de la unghia degetului mic de la picior pana in crestetul capului? este limitat de piele? esti mai mult in mana dreapta sau in cea stanga?esti intr-un fir de-al tau de par?

Esti calculatorul pe care il butonezi? esti in ceea ce scrii? dar in ceea ce nu scrii, dar gandesti?

Esti in floarea pe care o cresti pe pervaz? in hainele tale?

Este un pic de tine in copilul pe care il cresti? in fratele tau? dar in prietenii tai?

eu sunt in toate...

sunt universul intreg, din mine cresc copacii, masinile circula prin venele mele, simt cum respira pamantul o data cu mine.
sunt un simplu spectator in univers, sunt un fir de nisip in tot universul, un mic muritor, a carui existenta e prea neinsemnata sa schimbe ceva.

Care este granita sinelui tau?

despre liniste

2011-05-28T20:46:00.000+03:00

Atunci cand te impaci cu ce e in jurul tau, cu Viata, atunci te cuprinde Linistea.

Este linistea care te cuprinde cand te opresti si te uiti in jurul tau si totul te face sa zambesti.

Sau cea pe care o capeti cand simti ca prinzi radacini in verdele din jurul tau si daca cineva ar vrea sa te smulga de-acolo, ar trebui sa te ia cu toate culorile noi cu care te-ai hranit.

E cea pe care o capeti cand te uiti in ochii nevinovati de langa tine si stii ca ai pentru cine sa lupti, pentru cine sa speri, pentru cine sa vrei sa faci un maine mai bun.

Este linistea cand ajuns in varf de munte, te simti coplesit de ...frumos si parca nu mai exista nimic in afara de tine si munte.

Si cea in care te cufunzi cand totul in jurul tau se destrama si stii ca esti doar un spectator- nu poti si nici daca ai putea, nu vrei sa schimbi nimic.

E linistea care te cuprinde atunci cand alergi, si simti cum iti bate nebuna inima in urechi si esti doar tu, pasii tai si drumul din fata.

E linistea pe care o ai cand dormi langa o inima care bate in acelasi ritm cu a ta. Si atunci cand te trezesti in bratele acelui Cineva si somnul se smulge dureros de pe gene, dar zambesti si e liniste pentru ca e langa tine.

E linistea cuvantului "acasa".

Si... e linistea dinainte de a muri.

dictionar explicativ

2011-05-24T00:06:00.001+03:00

Am trimis oameni pe luna, putem sa vedem organite celulare, zburam peste oceane, dar nu stim sa ... comunicam. Eu nu stiu sa comunic. Lucrurile ar fi atat de simple daca am reusi sa spunem ce dorinte, nevoi, emotii avem... Lucrurile ar fi si mai simple daca am reusi sa le identificam corect, dar asta e alta poveste.
asa ca vreau sa stii ca...
Iti zambesc pentru ca ma bucur ca te revad.
Te caut pentru ca imi lipsesti.
Te strang in brate pentru ca imi e dor de tine.
Te sarut pentru ca te doresc.
Te tin de mana pentru ca te vreau aproape.

ehe... ar fi frumos sa fie atat de simplu.
ar putea fi atat de simplu!

scadente

2011-05-02T09:01:00.001+03:00

Azi nu imi voi face nici un fel de planuri de viitor. Am ajuns iar la un fel de scadenta, dar nu simt nevoia sa pun nimic in balanta. Si ce as putea pune in balanta? nimic din ceea ce conteaza pentru mine nu e masurabil, se poate doar simti. Viata mea e frumoasa asa cum e ea: ciudata uneori, fericita, trista, intensa sau obositoare.

Asa ca voi sarbatori.... faptul ca am invatat sa scriu. Si o voi sarbatori scriind tot ce imi trece prin cap.

Iar se schimba cifrele si abia ma obisnuisem cu varsta mea.

din nou, drumuri.

2011-04-22T20:24:00.001+03:00

am tras aer adanc in piept si am inchis ochii...voiam sa povestesc despre zambete triste si povestile din spatele lor, dar... din camera alaturata se aude "Mo' Caciun cu pete dalbe/ a sosit de pin nameti..." ma bufneste rasul si toata melancolia dispare intr-o secunda la auzul glasului nepotului meu.

Ne-am strans acasa, aproape toti asa cum doar de cateva ori pe an reusim. Si, dupa, inapoi la Bucuresti.

Pentru mine, Pastele a insemnat mereu o calatorie. Inainte, mergeam in fiecare an la bunica mea si ne petreceam cu ea sarbatorile. Imi placea drumul pana acolo, dadea o importanta mai mare sarbatorii, fiecare ora ma pregatea pentru ceea ce ma astepta la capat de drum. As vrea sa imi aduc aminte acum de ultimul Paste petrecut impreuna cu bunica mea, dar nu reusesc, niciodata nu stii cand e ultima oara cand te bucuri de un lucru pe care il impartasesti cu cineva.

Apoi, a fost drumul pana la biserica, au fost acei cativa ani cand in fiecare seara inainte de Paste, mergeam cu bunica celui mai bun prieten al meu, bunica pe care o "adoptasem"(sau poate ca ea ma adoptase..) la Denii. Eram emotionata, uneori ma suparam pe mine ca nu reuseam sa fiu cuprinsa de emotia vorbelor pe care le ascultam la slujba. Pe drum, mamaia ne spunea pilde si povesti despre Sfinti. Am pierdut intre timp mult...aproape totul din ceea ce insemna "biserica" pentru mine, dar caut ceea ce inseamna "spiritualitate" pentru mine si simt ca sunt mai aproape cu fiecare pas.

Acum este drumul de la Bucuresti pana la parinti. Ore in sir pe drum asteptand sa ajung la ceea ce atunci cand imi e greu, ma intorc cu mintea: "acasa", celalalt "acasa". Ceva linistitor in cicaleala mamei mele: "ai mancat?mananci numai scovergi toata ziua!"(spune asta in timp ce ma indoapa).

As mai depana, dar nepotul meu ma anunta in timp ce apasa pe toate butoanele: "Oana se joaca cu Fuiutu, hai!"(iar eu ma voi conforma, bineinteles).

pentru cine bat clopotele?

2011-04-15T01:34:00.001+03:00

Puneti mana dreapta pe piept. Iti simti inima cum bate? Bate fara sa iti ceara permisiunea, bate tot timpul, chiar si cand dormi sau citesti aceste randuri. Esti asezat, cel mai probabil, pe scaun. Muschii tai se contracta incercand sa iti mentina o postura confortabila, fara ca tu sa poti face ceva in privinta aceasta. Aerul pe care il expiri nu depinde de tine, iar la nivelul plamanului tau, oxigenul si dioxidul de carbon trec prin membrane fara ca tu sa constientizezi macar asta.

Era o vreme cand ma simteam stapana pe viata mea. Acum, ma simt atat de mica si totusi...parca pot cuprinde totul, de parca din mine ar creste iarba si prin mine ar inflori pomii.

Probabil ca ai inteles, totul depinde de locul de unde vrei sa privesti lucrurile si sa te raportezi la ceea ce e in jur. Asa ca, stai relaxat si bucura-te de tot, ca intreg. Nu iti apartine nimic.

Suntem cu totii niste frunze prinse intr-un copac mare, numit univers. Suntem legati unul de altul, chiar daca nu vedem asta.

....pentru cine bat clopotele?... pentru tine bat.

descoperindu-ma pe mine: cuvintele

2011-04-08T18:44:00.003+03:00

Avem nevoie sa conceptualizam, sa dam o forma controlabila la orice forma, emotie, lucru, persoana. Cel mai usor este sa rostim cuvinte. Uneori, uitam ca ele sunt doar o forma. Cuvantul "apa" nu iti va tine de sete. Cuvantul "dor" nu iti va alina dorul, la fel cum cuvantul "mancare" nu iti va alina foamea. Sunt doar forme, carora noi incercam sa le dam intelesuri. Ne pierdem in semnificatii de atat de multe ori!...

Sunt o persoana puternic verbala. Uneori ma iau prea in serios. Uneori, incerc sa ma explic prin cuvinte, dar asta nu ma face decat sa incurc lucrurile mai tare si sa indrug alte si alte nerozii in incercarea mea de a ma transpune in cuvinte.

"Daca ma intrebi cine sunt, nu iti pot raspunde. N-am spus ca nu vreau. Pur si simplu nu pot.E ca si cum ai cere unui deget sa se arate pe sine. Nu poate. Exista, insa, o smecherie: el poate arata spre o oglinda. In oglinda este un deget care arata spre el. Te-ai prins?"( Calea vrajitorului - Adrian Nuta)

scurt tratat despre lupta (III): lupta pentru "punct"

2011-03-31T00:40:00.000+03:00

Punct.
Fiecare poveste se termina cu un punct. Ne ajuta sa trecem mai departe, sa putem inchide capitolele din viata noastra. Daca finalul e fericit sau ne intristeaza, mai putin conteaza, atat timp cat putem punem " . " si nu "..."(desi, daca am sta sa ne gandim un pic, am vedea ca am invatat si am crescut mai mult din experientele care ne-au facut sa suferim).

"Ce-ar fi fost daca...?", "De ce...?", "Ce anume s-a schimbat...?", "Oare se va mai intoarce...?" intrebari la care daca nu avem raspunsul, nu simtim ca lucrurile sunt incheiate si ne apasa, nu ne lasa sa trecem mai departe, ne uitam mereu spre trecut si uitam sa ne minunam de fiecare lucru ce ni se intampla in momentul acesta.
Si astfel incepe lupta pentru goana dupa raspunsurile... din noi. Putem sa spunem ca nu conteaza, ca am trecut peste, dar ele se aduna si ne tin in loc. Le putem ingropa adanc in noi si putem sa nu insemnam locul in care le-am ascuns, dar la un moment dat, vor iesi la suprafata. Putem sa le infruntam sau putem sa fugim in continuare, dar ele vor fi mereu acolo oricat ne-am amagi.

Avem nevoie de simbolica gestului de a pune punct, de a spune "cu bine!", de a tine doliu dupa un om, dupa o relatie.

Azi am inceput sa rescriu finaluri.

ultimul strop

2011-03-08T00:56:00.004+02:00

Iti pui o haina pe tine si te arunci in ploaia de afara, in intuneric. E asa cum o stiai de cand erai copil si norii te faceau sa iesi din casa si sa speri ca te va prinde de data asta ploaia plimbandu-te pe sub salcamii de pe strada si poate, cine stie, va fi si un curcubeu.
E ca atunci cand alergati tinandu-va de mana pe sub stresinile care curgeau.
Si e la fel cum o stiai cand te plimbai aiurea pe strazi cu parul ud, incercand sa iti speli amintirile de el.

Asa ca inca o data, te arunci in ploaia de afara. Asa cum isi spala pescarusii penele in apa, asa iti speli si tu toate gandurile care te napadeau. E frig, dar asta te face sa simti cum te afunzi mai mult in tine. Nu e nimeni pe strada, cu mainile in buzunare, nu stii unde mergi si nici nu vrei sa afli, esti tu, gandurile tale si peste toate, ploaia.
Maresti pasul, a inceput sa te cuprinda frigul si mainile le simti sloi. Incerci sa te relaxezi, dar simti cum se urca fiorul rece pe toata coloana si peste toate, ploaia asta care curge neincetat.
Stiai dinainte ca o sa incepi sa tremuri, dar ai continuat sa mergi. Credeai ca poti sa fugi si ca nu te va atinge de data asta. Dar un singur strop, inca unul adunat e de-ajuns sa te faca sa nu iti mai poti controla corpul. Esti tu, doar tu si tremuraturile care au inceput sa devina incontrolabile. Ai vrea sa te opresti, dar stii ca ar fi mai rau. Ai nevoie de caldura. "ce bine ar fi fost sa fi fost acum langa mine... prostul!... trebuie sa gasesc un loc cald". Cauti in jur speranta unei calduri, sa te intorci pare la mile distanta, dar trebuie sa te intorci. Te simti departe de tine, departe de orice ar putea sa iti dea caldura, ai vrea plangi, dar corpul tau nu poate.
Incerci sa te aduni, te legi de orice amintire calda, poate vei gasi una care sa te faca sa zambesti. Si peste toate ploaia.
Vezi luminile de la blocul tau. Ai reusit. Intri in scara si alergi pe scari, cheile intra atat de greu in broasca. Esti inauntru, te dezbraci si intri sub dusul fierbinte. Vaporii de apa au aburit toata baia, iti privesti pielea incretitade apa, zambesti, data viitoare vei fi pregatit pentru ploaie.

....................................................................................................
ganduri din ploaie, a trecut ceva vreme peste ele.
De ce nu spunem " e de-ajuns" si asteptam ultimul strop? stim cand va veni, dar nu vrem sa vedem, vrem sa tinem cu dintii stransi de tot ceea ce avem.

scurt tratat despre lupta (II): lupta pentru incredere

2011-03-01T00:24:00.004+02:00

Uneori e de-ajuns un lucru aparent nesemnificativ sa te faca sa iti stirbesti increderea in tine.
Evenimente absolut intamplatoare iti pot da nesiguranta ca ceea ce faci nu este bine sau ca nu vei mai reusi sa duci lucrurile la bun sfarsit cum stiai ca poti sa faci.

Cu inima stransa, pus in fata unei noi incercari, poti sa actionezi si sa uiti ca altadata te-ai lovit sau poti sa abandonezi. Daca abandonezi, vei mai adauga inca un stalp nesigurantei tale si vei intra intr-un cerc vicios din care greu mai poti iesi.
Am descoperit azi cu uimire, ca am persoane langa mine, care sunt alaturi nu doar cand infrunt cu zambetul pe buze orice o veni, ci care imi intind mana atunci cand cad sau cand spun "nu mai pot, abandonez", persoane care mi-au scuturat de praf hainele si m-au impins sa fac ceea ce este bine pentru mine.

Credeam ca lupta pentru increderea in tine este o lupta pe care o duci singur, dar azi am aflat ca in aceasta lupta ai aliati atunci cand te astepti mai putin.

drumul spre acasa

2011-02-18T22:43:00.003+02:00

Sunt in patul meu, sprijinita de perna mea. Totul e familiar.
E bine sa ai unde sa te intorci, e bine sa ai unde sa te ascunzi cand in jurul tau lucrurile par sa se destrame. Acasa esti tot timpul binevenit, acasa pare ca nimic din exterior nu te poate atinge. Acasa nu mi-e dor si nu ma tulbur. Acasa miroase mereu la fel, chiar si eu parca m-am intors cea de altadata.
Simteam cu fiecare kilometru pe care il faceam mai departe de Bucuresti cum grijile ramaneau una cate una in urma mea. Era timpul.

.................................................................................
Cuvinte scrise in urma cu doi ani cand ma intorsesem "acasa"... la celalalt "acasa".

"acasa"- un loc, o stare, o persoana, Eu.
Este ceea ce ne face sa simtim ca putem sa dam povara din spatele nostru jos pentru o clipa si sa ne oprim din drumul catre niciunde. Este momentul in care nu simti ca trebuie sa te ascunzi dupa masti, dupa ziduri, este acolo unde te simti in siguranta.
Drumul spre acasa este lung, cu multe incercari, cu lacrimi, cu iluzii, cu dezamagiri, cu persoane pe care le lasam in urma, cu persoane pe care nu le putem ajunge din urma, cu intoarceri, cu intrebari la care nu avem raspuns. Uneori te cuprinde deznadejdea si simti ca nu vei ajunge niciodata acolo, alteori pare atat de aproape si de real.

Poate ca nu imi apartin in totalitate si bucati din mine sunt risipite in toate persoanele ce mi-au influentat drumul, dar in seara asta, doar cu mine, ma simt mai acasa cum nu m-am simtit demult.
Poate intr-o zi, dupa ce vom strabate potecile pe care le avem de urmat, vom ajunge impreuna la acelasi "acasa".

o zi cu soare

2011-02-13T17:02:00.006+02:00

Dupa o noapte de somn agitat, dimineata si razele soarelui par doar sa imi faca in ciuda. Dupa ce ma dezmeticesc si imi tarasc picioarele prin casa pentru obisnuiturile tabieturi, parca vremea frumoasa ma cheama afara. Obosita, ma fac ca nu aud si nu vad, asa ca trag draperiile si ma ascund in spatele canii de cafea, pe care o sorb incet si metodic. Imi revin in minte de-a valma cuvinte, prea multe cuvinte rostite si nerostite, ma vad insiruind ganduri intr-o fastaceala ametitoare. Oftez zambind: temerile si intrebarile tot din mine sunt.

Trag cu ochiul pe geam, parca nu e chiar asa de rau.
Afara, soare si liniste, prea multa liniste, prea senin, vant domol...parca si masinile sunt lenese azi. Nimic din ceea ce vedeam nu anunta accidentul...scartait de roti, o bubuitura, niste masini rotindu-se, un om intins pe jos care geme, ambulanta care parca nu mai vine.
Esti viu si te bucuri ca de data asta nu ai fost tu cel care era pe asfalt, si, deodata, razele soarelui doar te apasa.
Azi va fi o zi tacuta.

vis..sau nu.

2011-02-07T08:44:00.004+02:00

Cu ochii intredeschisi, vad soarele prin perdea si incep sa-mi navaleasca senzatii si amintiri: aer taios, miros de munte, viscol, senzatie de neputinta, un apus, vin rosu, caldura, o camera de cabana- poate doar am visat.
Ma ridic in capul oaselor: bagajul e proptit langa pat si cateva haine sunt aruncate aiurea. A fost aievea.

Dimineata fara griji.

Dimineata cu zambet.

un an nou?un an nou!

2011-01-26T23:26:00.005+02:00

Sunt zile in care nu trebuie sa am un motiv anume sa fiu fericita.

Totul ma bucura: zapada de pe pomi, cainele din fata blocului, o cana dintr-un supermarker, o regasire muzicala!

Ciudat cum, trece un an si simtim nevoia sa facem scadenta, sa punem in balanta ce a fost, ce avem si ce va fi. Asa ca iata: trecand prin memorie anul care a trecut imi dau seama ca intr-un fel sau altul, dupa ce m-am pierdut si m-am regasit de mai multe ori, am ajuns la mine. Si nu mai plec!

Anul acesta vreau sa invat si pentru asta am deschis bine ochii, mi-am pregatit indelung zambetul si am facut primii pasi, oriunde m-ar duce, nu mi-e teama. Abia acum a inceput si pentre mine 2011- cu orice surprize ar aduce!

Am cateva planuri ambitioase, recunosc, dar ambele ganduri- sa le indeplinesc sau nu- ma fac sa zambesc!

Sa avem un an frumos!

scurt tratat despre lupta

2011-01-24T00:49:00.003+02:00

Sa lupti pentru o persoana- sa lupti sa o apropii, sa o pastrezi sau sa o readuci in viata ta- mi-ar placea mult sa povestim despre asta.
Sa lupti pentru acea persoana inseamna sa lupti si cu tine, sa iti recunosti limitele, sa iti vezi neputintele.

Trebuie sa stii cand sa lupti pentru o persoana - "mai bine mai tarziu decat niciodata"- cine a spus asta nu a avut inima franta. Uneori suntem prinsi atat de mult in propria realitate incat nu vedem semnele dinaintea unei rupturi: un zambet trist, o imbratisare de la mile distanta, o privire ingrijorata, dar ele sunt acolo mereu.

Trebuie sa stii cu ce te lupti pentru o persoana... sunt frici, sunt demoni si ingeri, sunt fantome din trecut, sunt rani care dor si trebuie sa te astepti sa gasesti deopotriva comori si desert in sufletul de langa tine.

Trebuie sa stii pentru ce te lupti - uneori vrei atat de mult sa pastrezi o lumina pe care crezi ca ai vazut-o , incat ai fi in stare sa negi umbrele de peste tot.

si poate cel mai greu...trebuie sa stii cand sa renunti. si intrebarea ramane dupa atata timp: Cand renunti la lupta?

reflectiile unui calator

2011-01-12T01:27:00.005+02:00

Atunci cand calatoresti lasi in urma nu doar locul de unde ai plecat, ci si oglinda ta si, cu fiecare pas, te indepartezi si incepi sa vezi mai multe in ea.

Atat timp cat hoinaresti simti ca nimic nu poate merge rau, nimic nu te poate rani. Oameni, multi oameni in calea ta. Te opresti, privesti, zambesti sau plangi cu ei si pleci mai departe.

Atunci cand calatoresti esti doar tu si drumul: drumul acesta care te cunoaste de o viata, care iti primeste prietenos fiecare pas... Drumul nu te judeca, nu te uita si nu pleaca. Drumul nu are toane, te asteapta de fiecare data cuminte acolo unde l-ai lasat. Drumul stie sa iti asculte cel mai bine temerile, caderile, fricile. Drumul e acasa. E DRUMUL tau.

........................................................................................

cuvinte scrise pe un servetel, departe de casa, cand drumul imi era cel mai bun prieten.

atunci cand nu vine

2011-01-04T01:32:00.005+02:00

mai intai a fost asteptarea... o asteptare lunga, gri, cu mare linistita, cu fulgi pe care nu ii poti prinde... cam asa cum isi asteptau si familiile tatii plecati pe mare. "Oare azi il voi vedea?...nu...poate maine, maine va veni..."

il vezi peste tot, in orice multime, in orice trecator si inima ta incepe sa bata cu putere, alergi spre el... dar nu e.

apoi a fost o liniste atat de adanca incat parca ii auzeai vocea la fiecare colt de strada. te intorci brusc, stii ca l-ai auzit langa tine, dar nu e. iar ti-a scapat printre degete?

nu l-ai gasit. si e intuneric acum. iti intinzi mainile, il vei gasi, chipul i-l stiai pe de rost. e in fata ta? gura, nasul, fruntea.. ii saruti tamplele, au acelasi gust, chiar si pielea se infioara la fel.

dar ochii? privirea lui...nu o mai poti ajunge.

2010-10-14T22:47:00.002+03:00

Stiai ca un picior, o mana amputata poate durea? nu vreau sa ne incurcam in termeni medicali.

As vrea sa imi smulg cuvintele din piept si sa iti vorbesc despre amputari de suflet, despre momentul in care simti ca ai pierdut o persoana draga de langa tine pentru totdeauna, despre cum ne mor prietenii... dar nu vrea sa te intristez.

As vrea sa iti pot spune glume si sa ne amuzam impreuna, dar in seara asta in oglinda nu e decat un zambet spart.

Am vazut azi o sclipire de copil in ochii unui adult si un zambet sincer.
Am vazut speranta in ochii unui bolnav pe moarte.
Voi adormi cu imaginea asta, iar maine dimineata ma voi juca cu primele raze de soare.

noapte fara stele

2010-10-01T01:03:00.002+03:00

Atata liniste-i in jur! striga ceva, orice, sa stiu ca nu am murit.

Stiu ca ma voi trezi cu razele soarelui jucandu-se jucaus pe perna si ca ma voi bucura iar si voi spera iar.
Dar pana atunci as vrea sa nu vina somnul, sa pot privi adevarul in fata gol si amar. Lasa-mi noaptea fara stele, nu vreau sa visez.
Nu-mi canta tristetile, e doar neputinta.Cu toate astea, sa am puterea sa schimb culoarea cerului si tot nu as face-o...cerul, tot cer va ramane.

Totul are o explicatie... iar intrebarea mea preferata inca a ramas "De ce?"

big city life

2010-09-23T14:22:00.003+03:00

parca nu am plecat niciodata si niciodata nu m-am intors.

Bucurestiul nu mai reuseste sa ma surprinda, l-am vazut in toate ipostazele si, mai ales, i-am auzit toate cantecele si suspinele.
Mi-ar placea sa traiesc ziua in care, iesind de pe usa casei, sa ma bucure ca dintre toate capitalele europene eu am ales-o pe aceasta.

Pana atunci, ma bucur ca acest oras reuseste inca sa palpite in mine... intr-un fel sau altul.

...

2010-09-14T14:11:00.002+03:00

Putem vorbi despre zilele si noptile ce au fost, cu vise implinite sau spulberate, cu muzica si ceai rosu.

Putem vorbi despre ceea ce ar fi putut sa fie, remodeland amintirile una cate una pana vom simti ca plutim.

Putem vorbi de temeri, de caderi, de patriotism si de tara mama, de neputinte si decizii.

Putem vorbi de viitor si despre dorintele noastre. Am putea planui in detaliu fiecare pas, imi vei zambi stiind ca iti voi fi aproape.

Putem vorbi de tristeti covarsitoare... putem vorbi despre asta, de asta iti vorbesc.
Si putem sa intrebam 'de ce?'.

inca o toamna

2010-09-07T08:08:00.003+03:00

Inca o toamna.

Stiu ca iar va ploua marunt. O sa ne picure din inima pana in talpi, tot mai rece cu fiecare strop.

O sa ne schimbam straiele si ne vom ascunde sub umbrele.

Ne vom inchide in casa si ne vom dori caldura... caldura unui ceai cald, caldura unei maini, unui cantec.

Vreau sa vad copacii in toate culorile si sa privesc cum se desprind de pe crengi frunzele.

A venit toamna, nu imi acoperi inima cu nimic, vreau sa simt, chiar daca nu vei fi.
Nu te asteptam, toamna!

de cand iubesc marea.

2010-08-29T18:30:00.005+03:00

Abia tarziu am ajuns sa iubesc marea.
Toata acea aglomeratie de trupuri intinse la soare si de copii nerabdatori sa intre in apa ma faceau sa nu o vad si sa nu o aud.

Totul s-a schimbat cand am aflat bucuria de a ma plimba singura pe malul marii in zorii zilei, asteptand cu nerabdare rasaritul soarelui. Atunci am privit-o prima oara. Incepuse sa imi fie draga.

Am descoperit mai tarziu locuri linistite si salbatice, unde sa o pot asculta in voie. Acum o aud chiar si cand sunt departe, aud valurile cum se sparg de mal si, ca si ele, ma intorc mereu.

De fiecare data la fel, dar totusi diferita, marea mereu ma asteapta, mereu ma cheama. O data, m-am intors si am gasit-o furioasa, dar atat de frumoasa. Altadata, atat de calma, incat era oglinda ce reflecta stelele.

Stiu ca nu e a mea, dar asta nu ma impiedica sa o iubesc. 'c'est pas l'homme qui prend la mer, c'est la mer qui prend l'homme'.

Ti-am spus ca uneori esti ca marea?

marea nu e a mea sa ti-o promit

2010-08-20T14:12:00.001+03:00

M-am asezat pe mal si am tras marea peste mine, sa ma invelesc.

Stelele imi spuneau povestea de noapte buna. Intins pe nisip in dreapta mea, imi zambeai ca atunci cand ne-am tinut prima data de mana. Aveam o mare intre noi, dar ce conta?!... o mare de taceri, o mare de dezamagiri, o mare de cuvinte.

Azi nu mai stiu cum sa inot printre taceri.

De cand nu ne-am vazut, am invatat sa plutesc printre Noctiluca privind stelele si imbratisand apa.

Daca inchid ochii, pot vedea drumul spre plaja si pe noi doi mergand impreuna spre o mare unde ne simtim acasa.
Putem visa asta impreuna,dar nu ti-o pot promite!

nu ma tem

2010-07-12T15:17:00.005+03:00

Nu ma tem, sunt prea mica sa ma vezi, daramite sa ma ranesti. Si chiar daca m-ai vedea, mi-am ascuns frumusetea atat de bine ca nu te vei apropia. Si daca totusi indraznesti sa te apropii prea mult, stiu cum sa te alung. Iubesc mult, dar pe furis, nu ar interesa pe nimeni dramele vietii mele. Cartile mele, ele ma inteleg, ele nu m-au dezamagit niciodata.

Nu ma tem, ma ascund dupa cuvinte, am invatat sa fac asta bine: le arunc in aer, le intorc, le amestec, le preschimb in pasari sau iubire daca vreau. Sunt barbatul care ti-a zambit galant la magazin sau pe care l-ai vazut intamplator pe strada mergand apasat. Sunt barbatul care iti va spune cele mai frumoase cuvinte de dragoste, sunt visul si scaparea ta, dar inca nu am gasit ceea ce caut.

Nu ma tem, sunt prea puternica sa ma darami. Zambesc atunci cand imi vine sa plang si spun o gluma atunci cand imi vine sa tip de durere. Stiu sa fiu mana care alina, stiu sa te ascult. Sunt umarul pe care te poti sprijini, sunt omul pe care il suni cand esti singur si nu ai cu cine vorbi la miez de noapte. Am invatat sa traiesc cu durerea si sa o ascund adanc in mine pana uit ca exista.

Nu ma tem, am descoperit ca oamenii se conduc dupa legi pe care nu le constientizeaza. Atunci cand vrei sa-mi spui ceva, gandeste-te ca ceea ce te anima sunt niste legi banale. Nu ma consider superior tie, ai inteles gresit, eu doar am descoperit care ne sunt resorturile. Ceea ce ne diferentiaza totusi e ca eu stiu ce gandesc, iar ceea ce simt... acum nu e pe primul plan.
.................

Nu mi-e frica de cel ce vine in viata mea, ci doar de cel pe care il astept, desi stiu ca n-are sa vina.
Nu mi-e frica sa-mi spui ca sunt prinsa in principii care imi fac rau si imi ingradesc libertatea, mi-e frica de compromisurile pe care imi voi permite sa le fac.
Nu mi-e frica de mine sau de tine... dar mi-e frica ca daca voi fi prea aproape de tine, nu ma voi mai putea dezlipi.

amintiri III

2010-06-20T00:23:00.004+03:00

Ciudat cum poti pastra cu sfintenie atatea amintiri in tine. Unele din ele sunt globuri asezate frumos pe rafturile din carti de joc din inima ta. Le pretuiesti, sunt frumoase, sunt pure.
Din vreme in vreme le scoti la iveala si parca sunt mai minunate pe masura ce trec anii. Ele sunt cele ce iti tin de cald cand vremuri amortite bat la usa.

Sunt ale tale si nimeni nu iti poate lua asta, iti spui. Dar uneori e de-ajuns sa privesti doar o clipa prin ochii celuilalt sa vezi parerile de rau, greselile, scuzele, tacerile, adevarurile spuse pe jumatate, cuvintele irosite in promisiuni.

Si atunci iti dai seama ca ai pastrat cu sfintenie atata amar de vreme un bibelou ciobit. Si vazut in intregime parca rade had. Acum, privind atent, parca nici culorile nu sunt atat de calde, nici parfumul, nici gustul.

Si stai si te gandesti: ale cui sunt amintirile? ale tale?... ale voastre?... sau ale lui?

pedeapsa

2010-06-16T23:55:00.002+03:00

Trosnetul crengilor si ropotul de ploaie care bate in geam ma avertizeaza ca moleseala care ne cuprinsese va lua sfarsit.
Simteam presiunea in aer de cateva zile, imi apasa tamplele, imi pironea talpile in beton. Furtuna era in preajma, ca sabia lui Damocles atarna deasupra Bucurestiului.
Am pacatuit si zeii nemilosi ne pedepsesc. O sa ne inunde strazile, o sa sparga geamuri, o sa rupa copaci si o sa ne simtim mici inca o data. Mici si neputinciosi cum am aratat atat de des in ultima vreme ca suntem.

Cum sa iubim curat cand in jurul nostru e atata mizerie?! Poate ploaia asta sa ne spele de pacate? Poate ploaia asta sa curete ce-am gresit?

Daca da, te astept! Daca imi stii numele, vino! Nu te mai strig pe nume, tu esti doar Tu. Daca iti stii numele, uita-l! Sa fim doar noi, macar o data. Sa nu ne pese ca trecutul pandeste la fiecare colt. Sa ne prefacem ca suntem doua maluri de prapastie ce le-a adus impreuna un cutremur.

poduri

2010-06-12T19:19:00.004+03:00

Aproape am ajuns. Sunt aproape pe celalalt mal.

Primul pas, prima data cand am pasit pe pod a fost cel mai greu. Era atat de nesigura calea, atat de descoperita in bataia vantului si a ploii...si, totusi, iata ca azi sunt aproape pe celalalt mal.
Am vrut de atatea ori sa ma intorc, am vrut de-atatea ori sa nu fi pus piciorul pe lemnul ce urma sa fie tovaras fiecarui pas. Mi-a fost teama si m-am tinut de fiecare franghie din calea mea, tot ce parea a fi un sprijin.

Inca o data ma opresc si ma uit in urma, te caut. Poate te voi vedea, poate de data asta esti in urma mea sau macar ma privesti dojenitor de pe partea cealalta fiindca am plecat prea mult de langa tine.

Dar nu esti. Strang franghiile in palme pana cand nodurile lor se adancesc in carne. Intr-adevar, nu esti! Si poate nici nu ai fost aievea vreodata.

Tu, care ziceai sa construim poduri! iata, avem doua maluri unite de un pod ce s-a sfaramat atat de usor! Prea usor.

"all the bridges that you burn, will come back one day to haunt you..."(Tracy Chapman)

sub umbrela

2010-06-08T22:30:00.006+03:00

Cand am plecat mi-ai dat cu mine o umbrela. Mare mi-a fost mirarea....o umbrela, o umbrela rosie cand eu imi doream atat de mult o parte din tine, macar perna impregnata cu mirosul tau...perna pe care am strans-o in brate inainte sa ies pe usa. Furioasa, ranita in orgoliu, i-am ascuns amintirea intr-una din camerele indepartate din mintea mea.

Si iata, dupa atata vreme am gasit-o!
O umbrela rosie in care sa incap toata, sa imi tina de ploaie, de vant, de soare, de lume. Si am invatat sa merg cu ea in mana peste tot, sa ma feresc de tine, de mine.

Am nevoie sa ratacesc pe strazi fara sa stiu unde.
Dar, oricat de departe as rataci voi fi mereu eu si umbrela mea rosie.

indemn

2010-06-07T22:31:00.004+03:00

Esti tacut, atat de tacut incat tacerile mi s-au lipit de buze si nu pot articula nici "Vino!". Invatasem candva sa ascult tacerile din tine, acum urechile mele refuza sa le mai auda. Vorbeste-mi sa vad cuvintele valsand intre noi!

Suntem vii azi, atat de vii ca ar trebui sa alergam pe strazi fara tinta tinandu-ne de mana, fara sa ne pese. Sa alergam pana simtim oboseala placuta din picioare si care iti spune mereu: "Simte!"

Simte!... canta!... bucura-te!... alearga!... traieste!... dar numai vino!
.........................................................................................................................
E verde afara, atat de verde ca mi-a intrat pe fereastra in camera, chiar de cum am deschis geamurile. Si am stat asa toata ziua, bucurandu-ma de verdele din jur, de verdele din mine, pana cand noaptea s-a furisat si a lasat intunericul sa ma legene pana cand pleoapele mi s-au lipit: "Noapte buna!"

pivnite

2010-06-06T22:19:00.003+03:00

O singura clipa e de-ajuns sa te pierzi de tine si sa te intorci in locul de care iti era atat de mult teama. Loc ce te astepta, isi pregatise mrejele sa te tina pentru totdeauna de data asta.

Ti-e teama sa te intorci, fiindca acolo, ca intr-o pivnita cazut, esti mic, simti ca nu te poti ridica , simti ca pamantul te trage in jos.

Acolo ai toate fricile, toate lucrurile pe care ti-e groaza sa le spui cu voce tare fiindca asta ar insemna ca sunt adevarate, toate cuvintele care le-ai ingropat, toate persoanele pe care le-ai lasat in urma... O pivnita in care nu face nimeni curat, in care nu vine niciodata primavara.

Locul asta e ascuns adanc in noi, dar te intorci mereu la el, si totusi...acolo te simti in siguranta...
mai jos nu poti sa cazi.

iasomia si eu

2010-05-21T23:25:00.003+03:00

Exista momente cruciale in fiecare anotimp.
Pentru primavara unul din ele este momentul cand infloreste iasomia. Atunci stii ca primavara e pe sfarsite, iar vara e aproape: se simte in aer, se simte in albul florilor de mai.

Iasomia nu este cea mai frumoasa, nu are cel mai atragator parfum, nu sunt scrise poeme pentru ea si nici macar nu se vinde scump. In schimb, in timiditatea ei, este un zambet intr-o zi ploioasa, are un parfum suav si este o poezie in sine.

Cu toate ca nu este floarea mea preferata, radacinile iasomiei sunt adanc inradacinate in copilaria mea. Este amitirea iubirii inocente de mama, simbolul prieteniei, naivitatii, jocului, protectiei. Intr-un buchet vedeam toate acestea si inca multe.
De atunci lucrurile s-au schimbat, am invatat sa o apreciez doar cand e in pamantul de unde ni se trag toate!

Iasomia imi spune ca a mai trecut un an... Am asteptat-o nerabdatoare!

cuvintele in noi

2010-05-03T21:56:00.003+03:00

Exista cuvinte si cuvinte.
Sunt cuvinte de dor, de bucurie, de oboseala, de frustrare, multe cuvinte, atat de expresive, atat de asteptate, dar care uneori nu vin. Cuvintele pe care nu le spui, se aduna, se strang in siroaie pana te ineaca.
Sunt cuvinte fara trup, pe care le auzi cand simturile tale intinse ca o coarda de chitara vibreaza cu fiecare leganare a aerului. Totul iti ingana.
Sunt cuvinte de legamant, care au in ele promisiunea unei anumite zile. Atat de frumoase, atat de pline de speranta, dar atat de goale fara o persoana care sa le infaptuiasca.

Uneori cuvintele te ridica, alteori te doboara. Dar la sfarsitul zilei, ascuns intre perne, cuvintele raman doar cuvinte, iar langa tine ramane ceea ce granitele tale te lasa sa infaptuiesti.

Am multe cuvinte in viata mea, multumesc pentru toate, le voi preface in cantec de leagan pentru ziua care vine.

schimband cifre

2010-05-02T11:07:00.006+03:00

Un pitic nebun se joaca in fiecare an si schimba cate o cifra- doua la varsta noastra. Azi s-au implinit 3 ani de cand un tablou a spus toate cuvintele ce pluteau in aer. De-atunci si pana acum doar el a mai ramas la fel.

Am strans amintiri si le port cu zambetul pe buze... desi uneori musca din mine, desi uneori mainile se ridica zadarnic impotriva tuturor.

Nu ma intreba ce varsta am, acum ma simt batrana si neputincioasa in fata a ceea ce vine si azi nu vreau sa lupt. Vreau sa ii aud pe cei care arunca vorbele in vant, vreau sa le vad umbrele care le intuneca asteptare. Vreau sa mi-aduc aminte de cei ce nu vor veni niciodata. Vreau sa ii stiu pe cei ce ieri au reusit fortand o usa sa ne faca sa deschidem ochii mari si sa ne intrebam: "Pentru ce?".

Lasa-ma sa privesc lumea cum o fi, nu imi colora orizontul cu linii jucause care sa inveseleasca zapuseala. Nu vorbi, nu e nimic de spus azi.

Daca vrei, poti sa ma tii in brate. Daca vrei...

greseli

2010-04-24T19:05:00.003+03:00

Gresesc mereu!

Gresesc... gresesc de cand imi pun pantofii dimineata pana cand imi arunc tarziu in noapte capul pe perna.
... cand pe strada uit sa zambesc la copaci si la soare.
... cand uit ca totul moare.
... cand trece ziua fara sa ii spun unei persoane dragi cat de minunata e.
... cand cred ca ai ramas la fel.
... cand cred ca vei intelege.
... cand el si tu imi dansati sarba pe dorsum sellae pana cand epuizata, ma arunc in alta munca pana imi umplu capul.
... cand nu iti spun cat imi e de greu.
... si cand iti spun, si stiu ca te doare, si te las sa ma dobori ca de fiecare data.

2010-04-19T00:30:00.003+03:00

Intinsa in pat, tavanul ma priveste de ceva vreme... A tras cu ochiul chiar atunci cand eu credeam ca sunt singura cu gandurile mele. El cunoaste toate framantarile , desi, uneori fug chiar si de el.

Plec lunatica pe strada si ma ascund in multimea in du-te vino. Aici nu ma ajunge. El stie ca trebuie sa iubesc toate culorile, toate florile, toti oamenii sa pot sa simt ca traiesc, si nici atunci nu e de-ajuns.

Imi lipsesc toate acele lucruri care ma faceau candva sa simt ca pulseaza in mine viata ... acele zambete, acele nopti, acele vise.

Sunt obosita si as vrea sa am pentru ce sa lupt. Si as mai vrea, daca se poate, sa imi primesc toata diminetile cu gust de cafea cu vanilie pierdute.

o bucla in timp

2010-04-13T14:00:00.004+03:00

Inchid si deschid ochii, imaginile se succed intr-un ritm alert. Fetele, sunetele, lumina, tavanul, toate sunt angrenate intr-un du-te vino ametitor. Tavanul pare sa se apropie, picioarele-mi sunt grele, in galagia din jurul meu imi aud, imi simt respiratia, mi se inchid ochii... Incerc sa imi scutur capul sa ma trezesc, dar nu imi raspunde.

Apoi un strigat, imi aud numele. "Sunt aici!" as vrea sa le spun dar nu pot sa articulez cuvinte. Imi simt sangele pulsand in artere. Podeaua e rece, mi-e frig si simt doua maini calde pe umeri. Pleoapele se deschid ca dupa un somn greu. E prea multa lumina in jur...

in noi

2010-03-12T00:46:00.000+02:00

Poti sa ii spui cum vrei, dar va ramane acelasi lucru, oricate cuvinte ai ingropa in hartia din fata ta. Intoarsa pe toate fetele, scormonita in toate ungherele, nu se va speria, ci va ramane, chiar daca ascunsa, aici. Va fi chiar si in apartamentul de dedesubt, chiar daca nu iti place vecina.

E aici, si cu mine si cu tine. E intre soferii care se claxoneaza la semafor si in batranica de la colt care vinde zambile... e chiar si in profesorul anost de la curs.

E in curiozitatea ta de a afla lucruri noi. E in puterea si dorinta ta de a te ridica si de a te transforma. E in jocurile pe care le joci in fiecare zi.

E in ceea ce te face sa zambesti cand vezi un zmeu sau o masinuta. E in acadele, ceaiul de tei, leaganele din parc, culori si vata de zahar.

E copilaria ta, ascunsa bine in tine in spatele sprancenelor incruntate sau pe care o tii atarnata la gatul tau, gata sa imbratiseze lumea.

noi dimineti

2010-02-20T15:23:00.003+02:00

Dupa ce am analizat, comparat, redefinit si rearanjat lucrurile din viata mea, am inceput sa simt golurile. Toate lucrurile aruncate vraiste pareau sa umple totul, sa dea pe afara. Dar uite ca nu e asa.

Nu credeam in schimbare, in schimbarea unei persoane. Dar in ultimul timp am inceput sa o simt pe propria piele ( si nu vorbesc despre dezvoltare, evolutie). Dar poate nu e asa de mult o schimbare cat e o raportare diferita la lucrurile din jur, ma uit in jurul meu si vad altceva decat inainte... Sau chiar asta se numeste schimbare?(am cautat in DEX, dar nu e multumitoare explicatia)

Senzatia este destul uluitoare: ma simt de parca in ultimii ani am dormit, iar acum m-am trezit dintr-un somn adanc. Cu toate ca in mod normal nu imi plac diminetile, de data asta m-am trezit binedispusa...Pentru ca stiu ca e o noua zi din viata mea.

amintiri II

2010-01-29T17:57:00.005+02:00

Mi-ai deschis usa si in timp ce ieseam din casa, tu ai plecat din viata mea. Asa cum fac toate persoanele care se muta definitiv, ai luat tot ce stransesei si ai pornit pe un alt drum. Ti-am zambit, imi aduc aminte privirea ta din clipa de dinainte si amarul sarutului fugar aruncat in graba ca si cum ne vom regasi in acelasi loc peste putina vreme.

Era soare in ziua aia. Ciudat e cum timpul ti-a descompus amintirea si azi nu pot sa te mai vad cu ochii mintii, esti imprastiat in toate colturile gandurilor mele.

Ai plecat nu doar de la mine, ai plecat din toate lucrurile care erau pentru ca noi eram. Ai plecat din vis, ai plecat din planuri. Ai plecat din linistea din camera, din noptile albe, din cantecul care magnetic ne facea sa zambim si ne strangea mai tare imbratisarea.

Nu intelege gresit, nu sufar ca te-am pierdut, ci imi pare rau ca nu am stiut sa ne descoperim unul pe altul la miile de cotituri ale povestii pe care am scris-o impreuna.

tu si zapada

2010-01-17T22:23:00.002+02:00

Zapada asta seamana cu tine. Ma trezesc cu ea la geam, atunci cand eram instalata atat de bine in comfortabilul meu fotoliu. Si surpriza face ca ea sa fi fost de ceva vreme acolo, urmarindu-mi miscarile indolente, cum imi sorb ceaiul, cum ma supar pe cartea din bratele mele. Recunosc ca nu o asteptam. Dar e binevenita, din nou! ultima oara m-a surprins cand ieseam din casa si mi-a umplut parul de fulgi albi, jucausi.

Zapada asta seamana cu tine. Ma face sa ma gandesc la liniste, la nopti lungi de iarna. Ma face sa vreau sa o cuprind si nu stiu cum, de teama sa nu ii topesc amintirea.

Zapada asta seamana prea tare cu tine. E asa rece, dar calda inauntrul meu. E cumplita cand ma prinde in vijelie, dar miroase atat de mult a acasa. Ma face sa zambesc larg, sa-mi ridic si mai sus pe ochi salul, sa imi inchipui ca sunt copil si sa stiu ca nu se va intampla nimic rau daca voi fi.

...Si mai ales, se topeste mereu sub primele raze de soare.

alb

2010-01-11T00:53:00.002+02:00

Nu voi uita ce nu trebuie uitat, poate. Asa cum poate vor mai ingadui norii un pic de bucurie pe fetele celor care se uita cu speranta spre cer si vor mai scutura putina zapada.

Sa ii teasa orasului mohorat un pulover alb, sa nu mai para drumul pana la tine atat de gri. Si sa il tina asa..alb, in asteptare.

Pana cand va ploua iar cu alb..albul florilor de prun, de iasomie, de cais.

Nu te teme de alb, de albul noptii, de albul zilelor care nu vor mai veni, de albul din urma ta... Primavara va veni curand!

a venit

2010-01-05T00:49:00.004+02:00

Ma uit in calendar si vad cifre, luni, dar nu pot reda nici pe departe ce a insemnat anul trecut. A fost un an. Mai bun, mai rau, prea putin mai conteaza acum.

A fost un an de plecari si reveniri, un an cu lumina si bucurii si cu multe emotii de toate felurile. Important e ca unele lucruri si unele persoane au trecut cel mai greu test poate, testul timpului.

Mergem si anul acesta inainte si incercam sa nu uitam ce cale vrem sa urmam.

Esti binevenit noule an cu orice fel de surprize, bune sau rele, vii!

pentru un profesor

2009-12-18T23:59:00.004+02:00

Mor oameni.
Uneori mor oameni dragi noua. Si uneori chiar pe neasteptate, lasand in urma o senzatie de descumpanire, de neputinta in fata vietii, de neputinta in fata bolii. Ramanem inmarmuriti si nu stim daca ceea ce se intampla e aievea.
Si lasa gol in urma, o fereastra deschisa in sufletul nostru, pe unde ne ninge si ne inzapezeste pana nu mai simtim decat frigul.
Dispar oamenii de pe pamant, dar lasa in urma atatea ate impletite in fapturile noastre, ca nu avem cum sa le dezlegam din noi. Ne purtam pe umeri parintii, prietenii, profesorii, oameni dragi, oameni ce apar si dispar din viata noastra ca o ploaie de vara.
Moartea lor nu o vom vindeca cu medicamente, nu se gaseste leac pentru ea in farmacie. Suferim de o boala fara nume.
Murim incet in noi de moartea lor.

Si totusi, suntem vii... prea vii sa nu ne bucuram ca afara e zapada.

Discutii

2009-11-20T00:28:00.002+02:00

- Sa nu ma urmaresti. Tu..sa ma lasi in pace. Stii totul despre mine, ai fost cu mine peste tot, ma privesti mereu, doar cand dorm am o pauza de la tine. Ma judeci, stiu ca ma judeci! Esti mereu aici, in spate, ba in fata, in dreapta, stanga..nici nu stiu unde sa te caut... Mai bine pleci. Ce? ce te uiti asa?nu vrei? bine, voi pleca eu. Uite, o sa merg incolo dupa cladirea aia, si apoi o sa fac la dreapta pe prima straduta, stii straduta aia pe care mergeam noi cand ma intorceam de la scoala, si o sa merg singura, fara tine, pana acasa. Nu sta rezemat de gard cand iti vorbesc. Ca si cum nu ti-ar pasa... uite o sa plec acum, o sa plec singura!crezi ca nu pot? ooo...dar te inseli... tu mereu te inseli, eu..eu plec acum..singura...sau cred ca mai stau putin cu tine, poate ti-e frica, se lasa intunericul...

Si umbra o privea nepasatoare in continuare.

schimbari

2009-11-15T23:28:00.004+02:00

Ti-ai ales singur calea, asa cum am facut si eu. Am avut contractul in fata, l-am privit lung si l-am semnat cu lacrimi.
Degeaba din piept te striga voci pentru ca azi nu le voi recunoaste ca fiind ale mele.
Degeaba acum cand te privesc vad doar ce a fost, daca nu vad si ce o sa fie.
Degeaba imi esti aproape daca te striveste realitatea.
Intre timp mi-am sters urmele si mi-am schimbat numele. Sa nu ma chemi de nu stii cum ma cheama cu adevarat.
Voi ajunge acasa fara tine. Ai fost acasa fara mine.

...sa nu ma privesti in ochi cand iti spun toate astea.

secunde pentru secunde

2009-11-03T23:29:00.002+02:00

tic-tac-tic-tac..
Suntem ceasuri si fiecare bate dupa propriul ritm in propriul timp. Faptul ca ne intalnim e doar o coincidenta a suprapunerii secundarelor noastre. Totul tine de sincronizare, o sincronizare perfecta.

Uneori furi secunde de la altii si le simti prin piele, se zbat sa iasa, iar timpul tau se scurge in alta parte, in alte maini.... Si trece.

Cateodata dai drumul secundei cand se credea instalata mai bine in buzunarul tau, iar golul ramas nu mai poate fi umplut de nici o alta si regreti, dar a trecut deja, vine alta.

Alteori alergi mai multe secunde si pana sa iti dai seama care e a ta, nu ai nici un ritm, plutesti undeva intre azi si ieri, intre ceea ce esti, ceea ce ai vrea sa devii si ceea ce ai fost candva. Si incerci sa le prinzi si nu te hotarasti si timpul trece si iti dai seama ca nu ai avut nici una cu adevarat.

Simti cum pulseaza in spatele coastelor?atunci e a ta, doar a ta si doar pentru tine. Tine-te bine de ea si nu te indoi.

1096

2009-10-28T21:01:00.004+02:00

Timpul trece iremediabil peste noi.
De multe ori mergem in cerc si nu ne dam seama, ne intoarcem de unde am plecat, sperand sa regasim persoanele lasate in urma in acelasi loc, dar uitam ca si ele ca si noi, sunt in miscare.

Uneori uitam sa ne oprim din alergatura aceasta infernala si sa privim in jur. Sa stai sub un copac si sa numeri frunzele care cad mereu peste tine, in ciuda ta sau sa numeri bataile inimii persoanei de langa tine sau poate doar sa te uiti la un copil jucandu-se.

De multe ori nu numaram clipele care trec peste noi. Si poate asa e cel mai bine. Ce conteaza ca a trecut o clipa, o ora, o zi, o luna de cand....?

Dar uneori conteaza. Si de aceea azi am oftat in tine si stiu ca ai simtit asta. De aceea azi scriu si tu oftezi. Sper....

azi nu

2009-10-21T21:45:00.003+03:00

Afara nu ploua si nu e cald. Nu e o zi frumoasa, urata sau extenuanta.
Nici frunze uscate in toate culorile nu au cazut azi pe jos, doar o mazga groasa pe toate drumurile.
Azi nu e luni sa astept cu nerabdare sa vad ce ma asteapta saptamana asta, saptamana este si astept cu nerabdare o zi de luni.
Nici doamna pe care o intalneam mereu in bloc nu am vazut-o.
Nici tu nu mi-ai iesit in cale, desi azi nu am urmat nici un drum.
Nici eu nu am mai iesit sa te astept acolo unde ne-am intalnit prima data. Erai copil... sau eu eram? Si m-ai tinut de mana sau doar in capul meu s-au petrecut aievea?... eram..batea... soare... frig... un zambet?
Nu esti nici tu, nu sunt nici eu.

poteci

2009-10-11T23:20:00.000+03:00

Stia ca ziua asta trebuia sa vina. Dar traia cu gandul asta la fel cum traim cu gandul ca o sa murim candva, intr-un timp indefinit, oricum, prea departe sa poata lasa umbre pe chipul tanar. Si iata, a fost luata prin surprindere. A lasat sa fie luata prin surprindere. Nici macar nu s-a luptat, pentru ca nu vedea pentru ce sa lupte.
A plans in sinea ei, a zambit trist celor din jur si apoi a plans iar. Si apoi si-a ridicat privirea si a zambit soarelui, si s-a uitat in urma la drumul pe langa care mergea inca. Vedea clar acum ca drumul se ingusta, numai era loc pentru mai multe persoane: colo perete inalt de stanca, dincolo pierzania unei rape. Era timpul sa mearga singura inainte sau sa se intoarca. Dar povara de pe umeri era grea, prea grea pentru umerii ei. Asa ca a lasat-o jos...a aruncat-o jos!nici nu a asteptat sa auda cum atingea pamantul, ca a plecat iar la drum tot inainte, singura, asteptand totusi vremea cand o sa fie ajunsa din urma sau macar cand o rascruce ii va aduce in cale alte si alte povesti.
Si totusi e o calatorie frumoasa. Ar trebui sa stii ca atunci cand apari in calea ei ar trebui sa o tii de mana.

gelozii

2009-10-06T22:08:00.003+03:00

Voi imblanzi toate frunzele toamnei si le voi face sa cada sub forma numelui tau, sa stii atunci cand mergi singur pe strazi ca cineva se gandeste la tine. Sunt geloasa pe blocurile astea care te pot vedea, pe trotuarul care simte piciorul tau, pe toti ochii care te urmaresc trecand, caci eu am numai amintiri...
Priveste norii, sunt toti pentru tine, i-am strans pe toti in lipsa ta!

corect

2009-10-04T03:36:00.003+03:00

Imi trec degetele prin nisipul din inima ta. Voi face ceea ce e corect si il voi lasa vantului cum era menit de la inceput.
Ma adancesc in mine si vad rani care inca mai dor. Voi face ceea ce e corect si voi lasa timpul sa vindece, asternand cu blandete uitarea peste ele.
Imi privesti linia corpului in umbra de pe perete. Vei face ceea ce e corect si o vei lasa sa piara sub alte atingeri.
Vom face ceea ce e corect si vom privi spre alte apusuri, fiecare imaginandu-si un alt soare.

amintiri

2009-09-24T17:36:00.002+03:00

Dimineata cand razele soarelui se joaca la fereastra, copiii care merg la scoala din sat isi iau prima masa din zi.
La fel era si acum 11 ani. Dimineata, soare, sandvisuri facute de mama mea care robotea prin bucatarie. In prag, tatal meu cu mana pe abdomenul generos ca si cum l-ar apasa ceva, astepta in usa: "Anisoara..." spuse sfarsit de ceva care plutea in aerul din casa. "Ce-i, John, te strange cureaua?" se ingrijora mama mea. "Tata... a venit Vasile..si ...tata... a murit azi-noapte!..." Nu stiu sigur daca a tipat sau a oftat... sau amandoua. Am aruncat felia pe care tocmai ma pregateam sa o musc. Am plecat in camera mea. Pe hol mama mea calca un batic negru si plangea incet("Ce conteaza daca e calcat, tatal tau a murit!" am gandit eu).
Nu stiam ce inseamna sa mori. Nu stiam ce se intampla. Am incercat sa plang, as fi vrut sa plang, dar lipsa unui om pe care nu il prea cunosteam nu ma tulbura prea tare. Copilul din mine se revolta ca nu avea pareri de rau. Totusi, amintirile cu el nu trezeau in mine prea multe: o plimbare cu magarul si un bici impletit din franghie taia aerul si ii lovea spatele impovarat cutremurandu-mi tot corpul mic, nu vedeam nici o remuscare in ochii lui, dar pe mine fiecare lovitura ma sfasia; o injuratura pe care nu o intelegeam, dar ma amuza: "tu-ti vangheaua ta dara!"; un paharel de tuica ce se oprea in fata mea plin cu vin si vocea mamei mele dojenitoare:"le inveti la prostii!". Nu multe, si acelea estompate....
Dimineata aceea ramane totusi cea mai puternica amintire despre el( in absenta sa), despre mine. Printre primele mele dezamagiri: doi ochi care nu puteau sa planga.

Sta sa ploua

2009-09-20T20:54:00.001+03:00

Sta sa ploua.

Linistea a incetinit pulsul. Muschii, incet, se relaxeaza unul cate unul. Mana cade si ea neputincioasa de pe stiloul care pe hartie a prins curaj. Mintea mea vie te alunga din fiecare colt. Te urmareste, te vaneaza, te goneste. Coboara si vindeca ochii care au privit pielea ta, si care acum scalda marea. Inaintand spre nas, da uitarii mirosul tau de pamant si azi parfumul sarat imi umple plamanii. Mintea mea stie ca gura mea inca te simte, dar o insala cu briza care ma astepta. Ma astepta si plaja pustie pe care pasii mei lasa urme spre nicaieri.
Nu voi imbratisa marea. Dar ma voi intinde pe nisip si poate ma va acoperi si imi va curata pielea de tine.

Sta sa ploua.

Nu te voi alunga din inima, ti-ai castigat cu greu locul si eu stiu ca nu poti smulge un copac cu tot cu radacina fara sa iei si o parte din pamantul din care se inalta. Il voi lasa sa faca umbra amintirii tale si cand imi va fi greu ma voi intoarce la el, caci suntem in siguranta aici, amandoi, la mine in suflet, asteptand stropii mari sa ne spele pacatele.

Sta sa ploua.

vacanta...vacanta

2009-08-13T13:46:00.005+03:00

M-am intors intr-un Bucuresti la fel. Cu aceleasi blocuri gri, aceleasi trotuare, aceiasi oameni prea grabiti ca sa zambeasca. Doar ca eu m-am intors altfel.
Mi se invarte capul de atatea idei, ochiul mi se zbate la fiecare pata de culoare din ceilalti. Prea mult timp au trait oamenii de aici vazand soarele direct la amiaza, unii crezand chiar ca el rasare din blocul de vizavi. Ma despart de ceilalti atatea rasarituri vazute din spatele ohilor mei caprui, atata iarba care a ajuns sa creasca in mine, atatea stele care nu cad, ci doar au pornit intr-o calatorie.
Azi privesc dintr-o lume paralela. Nu stiu de ce, dar azi e o altfel de zi.

...
Cred ca s-a produs o eroare undeva acum o luna. Pentru ca atunci cand m-am dus sa imi iau vacanta la pachet am cerut una lunga, departe de Bucuresti. Trebuia sa aiba munte si leneveli la Sfantu Gheorghe, portii mari de prieteni vechi, multe lecturi... O vacanta rotunda, cu nuante de portocaliu si verde. As fi luat-o la pachet cu mine toata vara. Dar uite, deja e pe duca si ma vad constransa sa stau in Bucuresti. Sfantu Gheorghe a fost inlocuit cu Vama, dar nu am mai avut parte de lenevelile din program(aici nu prea ma pot plange). Muntele cu dealul din spatele casei. Prietenii vechi au fost doar in portii mici, prea mici pentru gustul meu. Lecturile raman- nu sunt influentate de exterior. Nu este rotunda vacanta mea, poate un pic ovala, iar nuantele sunt de galben cu albastru-nu cea mai reusita combinatie. Sa nu mai spun ca in meniu intra sa ma si indragostesc. In schimb am vazut o privire care pot sa spun ca m-a fascinat. De fapt un fel de a privi. Si un zambet... dar zambetul e posibil ca doar eu sa il fi vazut.
Oricum, vacanta nu s-a terminat si chiar daca o sa se termine maine, vacanta asta ramane cu o privire.

folk si soare

2009-08-06T14:35:00.004+03:00

Faptul ca schimbarea nu e intotdeauna buna se poate vedea foarte bine contempland un pic vama- ce a fost si spre ce se indreapta. Nu m-as intoarce in vama decat daca as avea o motivatie destul de puternica. Si aceasta a fost- acum fix o saptamana cand a inceput Folk You. Prea multa lume pentru gustul meu, prea multa lume care venise doar sa faca galagie , probabil asa ar arata si Bucurestiul daca ar avea nisip si mare. Totusi marea a ramas la fel.
Concertele au fost multe si bune. S -au ridicat la masura asteptarilor -Dinu Olarasu, Eugen Avram, Nicu Alifantis, Tatiana Stepa, Andries, Mircea Baniciu, Tudor Gheorghe si cu siguranta am uitat multi care mi-au ramas in suflet. Dar unii s-au ridicat peste asteptari- Emeric Set, de exemplu sau Alina Manole, desi stiam cum si ce fel canta si nu am avut niciodata ce sa reprosez, valurile marii au sporit farmecul cantecelor ei. Stefan Hrusca a cantat colinde- macar acum nu mi se mai pare ciudat ca am oferit o felicitare de Craciun(cu oameni de zapada pe ea si cu urari de sarbatori) vara.
S-au intamplat multe in Vama si faptul ca am avut prieteni atat de buni alaturi de mine a facut ca totul sa capete o aura speciala. O fost frumos si atat.

departe de Bucuresti

2009-07-20T12:46:00.002+03:00

Azi ma rup de Bucuresti.... imi trebuie o vacanta mai lunga, sa pot sa imi umplu plamanii de aer, sa plec departe de zgomotul asta continuu care nu ma lasa sa imi mai aud gandurile, de toti oamenii astia care nu iti zambesc cand te vad pe strada, de culorile astea sterse.... Bucurestiul canta disonant, iar eu am nevoie de muzica vantului prin iarba, greieri, linistea noptii.
In cateva ore o sa fiu departe de larma orasului, dar aproape de multe lucruri dragi, atat de dragi ca imi umplu sufletul numai cand ma gandesc la ele.
Totusi imi las cateva pene din aripi aici...atat cat sa stiu unde sa ma intorc. Pentru ca ma voi intoarce...

Dinu Olarasu - Bucuresti
Asculta mai multe audio Divertisment

aproape

2009-07-18T16:22:00.002+03:00

Nu te asteptam. Dar totusi esti. Te vad, te simt, te aud. Esti aici, cu gust de munte si parfum de iarna cu viscol, in care vrei sa te adapostesti inauntru. Esti aici fara sa imi promiti primaveri nesfarsite, dar rupand bucati de soare si daruindu-mi-le fara sa le cer. Esti aici, infipt in pamantul din care m-am rupt, ancora care ma tine de lume. Esti aici cu totul: suflet si trup, fara sa stiu unde e limita dintre ele. Esti aici si e bine.
Poate daca nu ai fi atat de tangibil as crede ca esti aievea...simturile se insala. Poate doar visez intinsa pe o pajiste in varf de munte.

mai tii minte?

2009-07-16T16:27:00.000+03:00

"Numai viata mea va muri pentru mine intr-adevar, candva.
Numai iarba stie gustul pamantului.
Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar de inima mea, cand o paraseste......."

Nicu Alifantis - Scrisoare
Asculta mai multe audio Muzica

drumuri

2009-07-14T23:14:00.002+03:00

Voi pleca acum. Voi pleca spre alte zari, oameni, dureri si bucurii, spre un cer mai senin si mai aproape, spre un verde care iti umple plamanii. Ti-ar placea, dar stiu ca nu ma poti urma. Este drumul meu, drumul pe care il voi face singura.
Mainile mele au lasat urme adanci pe pieptul tau, asa voi stii sa te gasesc. Privirea ta m-a scaldat iar a mia oara, iar acum se va scurge incet pe departarea ce se va lasa, atat cat sa stiu unde sa ma intorc. Ma voi intoarce negresit. Poate ti se va parea ca ma zaresti pe strada, nu voi fi eu! Eu voi fi cand voi ajunge langa tine.

salt peste baltoaca din fata ta

2009-07-13T15:18:00.008+03:00

Privesc fotografia alb-negru de pe perete: un om care sare peste o baltoaca mare si ma intreb daca a reusit. Oare de ce nu a ocolit-o, i-ar fi fost mai usor. Totusi, daca ar fi ocolit-o nu ar mai fi fost aceasta fotografie, iar peretele meu ar fi fost gol.
Ma intreb cum as fi putut sa imi fac si eu viata mai usoara... sa nu mai fac medicina, sa nu ma inscriu in activitati extra-curriculare, sa nu spun "da" provocarilor, sa nu ma atasez de persoanele din jurul meu, sa nu mai despic firul in patru si sa incerc sa imi dau seama ce sens au toate cele ce mi se intampla, sa nu imi mai pese de ignoranta, incultura, prostie, sa nu mai incerc sa fac sa le fie bine si persoanelor din jurul meu, nu doar mie, sa spun intocmai ce gandesc fara sa imi fie teama ca voi rani.... Nu, nu vad o solutie in a renunta la nici unul din "obiceiurile" mele. Asa ca voi continua sa fiu eu cu mine, chiar daca imi voi complica existenta, pentru ca asa imi umplu viata si pentru ca noaptea dorm linistita.
................................................................................................................
2 examene..si apoi acasa, cealalta casa..undeva in fundal se vede si celalalt "acasa". inca 2... doar 2.

cu degeaba inainte

2009-07-12T21:19:00.005+03:00

M-am chinuit jumatate de ora sa montez o rezerva la stilou(da, inca scriu cu stiloul, e un moft de-al meu la care nu vreau sa renunt), deoarece majoritatea erau facute gresit - o punga cu 100 de rezerve, 90% facute gresit . Oare cati oameni au muncit la punga aia de rezerve? o munca, din punctul meu de vedere- degeaba, asemanator cu a pune 5 oameni sa faca un sant de care nu ai nevoie-si asta, slava domnului, se intampla des la noi in Romania. Bineinteles, nimanui nu ii pasa atat timp cat fiecare isi ia banii! si, avand in vedere caracterul si ignoranta lor, de ce le-ar pasa?!
Dar acest "degeaba" nu se opreste la nivelul rezervei si a santului, a cuprins parca toate activitatile din jurul nostru din ultima vreme, peste care s-a asezat frumos cuvantul "criza economica", care l-a noi a inceput cu "criza psihologica"- de aceea, refuz sa mai citesc ziare care au noutati, sa ma uit la stiri sau orice alt mijloc de informare care m-ar tine la curent cu ceea ce se intampla in politica sau economie. Stiu, poate nu este cea mai buna solutie, dar intotdeauna daca a fost ceva important, am fost anuntata, persoanele din jurul meu inca mai sunt conectate la evenimentele din a noastra frumoasa tara.
Ma informez- caut mereu pe diverse site-uri evenimente culturale, concerte sau orice altceva interactiv... Si cam atat. Traiesc asa de ceva vreme si imi e bine, nu imi e dor nici de politica, nici de economie- ii las pe prietenii mei sa le faca, doar sunt pe profil.

Acestea fiind spuse... ma voi intoarce la examenul meu, asta nu inainte de a sta un pic ... DEGEABA.

azi

2009-07-11T00:05:00.004+03:00

Azi am chef sa vorbesc.... mi-ar placea sa ma "povestesc" cuiva necunoscut!
Azi am mers prin ploaie si mi-am adus aminte cum plecam mereu de-acasa cand eram mica atunci cand vedeam ca se innoreaza, poate poate voi prinde ploaia.
Azi m-am entuziasmat atat de tare, incat am invatat un cantec la chitara!
Azi m-am gandit la munte si mi-am simtit sufletul liber. Azi m-am gandit la mare si am zambit.
Azi am invatat cu drag, cum nu mai facusem demult.
Azi am redeschis aceasta pagina...nu stiu inca pentru cat timp.

sfarsit

2009-05-27T13:38:00.003+03:00

Tot timpul am visat la sfarsituri frumoase: cei 2 plecati in apus de soare, zambind, impacati fiind cu ceea ce se intampla.
M-am despartit cu lacrimi de gradinita, cu umbre in suflet de liceu, cu lacrimi pe obrazii nostri, imbartisari si cu intrebari nepuse de tine... dar te-am regasit altfel, prietene drag. M-am despartit de cainile meu cu scancetele lui in urma pasilor mei prea grabiti, de copilarie cu amintiri multe si frumoase pe care stiam ca o sa le pierd incet, incet, de mare ma despart mereu cu aceleasi valuri in mintea mea, de munte cu miros de brad in par, de Bucuresti cu usurare.
Am pornit pe un drum care nu stiu si nici nu vreau sa stiu unde ma duce. E drumul meu pe care il accept asa cum am acceptat toate departarile care s-au lasat de-a lungul timpului. Acum trec mai departe, asa cum am facut mereu. Ma asteapta multe.. astept multe...

Cu un zambet senin ca in ziua aceea de aprilie, plec mai departe, blogule!
Cu bine.

zi speciala

2009-05-19T00:51:00.008+03:00

Azi e o zi speciala, pentru ca azi e o dimineata. Si nu orice dimineata, e dimineata aceea... Cea in care lumina a sporit alta lumina, pe care doar tu ai vazut-o. M-ai privit si m-am simtit un inger... singurul inger. M-am simtit atat de mica incat credeam ca as fi putut sa incap toata in causul palmei tale. Si atunci am vazut ca eram deja acolo... si din palma ta, m-am scurs ca nisipul dintr-o clepsidra. Si cu fiecare picatura ajugeam din palma, pe umar, pe frunte, pe buze, pe piept. Si atunci, surprins de ce ni se intampla, m-ai primit sub piele. Si ai mangaiat toate departarile si le-ai imblanzit si mi le-ai daruit, sa stiu ca doar apropierile iti raman. Ai prins chiar si un petec de cer si mi l-ai atarnat in par. Te-ai afundat pana in mijlocul pamantului sa iei lut neatins si sa imi faci inel... si ti-am fost sotie. Sufletele noastre stiau ca nu vor mai fi niciodata atat de libere decat impreuna.

Dar acum sunt si fara sa fie aproape... desi eu stiu ca umbrele lor au ramas prinse si danseaza inca melodia pe care mi-ai cantat-o intr-o noapte de mai, cum doar tu ai fi putut sa o faci... pur si simplu.
Dar azi..azi e o zi speciala, poti sa imi zici "la multi ani" fara sa ma intristez.

povestea unui suflet

2009-05-17T14:12:00.009+03:00

Unii spun ca inima e un organ in forma de para. Am vazut-o...dar in mintea mea nu am putut sa vad decat ca nu mai batea. Dar sufletul ce forma are?Si cum sta el atarnat de noi?e prins sau e doar ca o umbra care ne urmareste? are aripi? este patrat, rotund, sferic?

Am iubit candva, acum o viata sau doua de om, un suflet in forma de aripa, care stie sa zboare doar cand iubeste... este uimitor sa il vezi zburand, ai putea zice ca face dragoste cu cerul! si acolo, liber de orice constrangere, danseaza cu norii, si , din cand in cand, coboara si fura pene din aripile albatrosilor care au uitat cum sa zboare.
S-a oprit pret de o clipa si pe fruntea mea..a luat cu sine un gand, doua si a zburat mai departe... A vrut sa il gaseasca pe Dumnezeu sa ii ceara socoteala pentru durerea din jurul sau. Si a zburat tot mai sus, lasand in urma sa visele ce le prinsese in albul luminii sale. Ajuns in fata Domnului a strigat cu furie: "DE CE?" Raspunsul l-a simtit in vant, in bataia genelor: "Pentru ca tu sa inveti sa pretuiesti ce ai!... deschide ochii!". Si a privit in jur si s-a mirat mult de drumurile pe care le facuse pana atunci. Dar s-a simtit obosit, iar iluziile spulberate s-au prins de el ca un plumb si l-au doborat din inalt.
Atingerea pamantului l-a frant, penele sale s-au infiorat de griul realitatii. A crezut ca e departe de tot si toate, dar, undeva, a vazut Speranta... ca fata Morgana, i se arata spre zari. Si s-a tarat spre ea... Cat de mult o dorea! Si a crezut ca a ajuns-o si ca o atinge, dar nu a vazut ca Speranta il prinsese intr-o colivie de iluzii.
Acum, se hraneste cu lumina ce intra printre zabrele, convins fiind ca a ajuns la capat de drum. Multe carari are cerul, el le stiuse pe toate... dar batran, a uitat toate drumurile, toate razboaiele si toata dragostea. Durerea s-a incolacit atat de strans de biata sa faptura, incat e prins pe veci in colivia sa. Dar ce frumoasa colivie!...

marea din noi

2009-05-14T18:14:00.004+03:00

Lumina portocalie ce patrunde in camera ce brusc a devenit goala nu ne opreste sa simtim cum se lasa noaptea peste trupurile noastre.
Asa cum nici soarele si zambetul tau nu opreste ceata sa se lase in sufletul meu.
Sunt aici, asa cum am fost mereu, doar ca azi poti vedea atarnand de par nelinistile ce nu mai incapeau in mine. O sa le scutur si pentru tine le voi ineca in marea ce dainuie aievea in mintea mea. Ea scalda insule la care nu voi ajunge poate niciodata. Dar acolo, tu ti-ai creat propriul tau petec de pamant, propriul tau paradis. Ai lasat marile indepartate din tine si traim impreuna pe o insula pustie, unde nu ne stie nimeni.
Doar eu mai colind uneori marile... dar intotdeauna ma intorc, acolo unde soarele e mereu in ochii pe care ii privesc, unde norii raman doar pe cer, unde e foc in degetele care stiu sa iubeasca la fel de bine ca mine, unde am lasat si vise, dar si amintiri, unde sufletul meu iubeste la fel de mult ca si mintea mea.
Ma intorc de fiecare data acasa... hai sa ne intoarcem amandoi acasa.

cuvinte despre cuvinte

2009-05-13T00:29:00.008+03:00

O mana de prieteni, o chitara si un perete de camin. Nu e nevoie de vorbe goale, cantecele spun totul: daca suntem fericiti, daca ne temem, daca iubim sau suntem iubiti.

Folosim prea multe cuvinte. Raman in spatele lor prea multe emotii, imagini, nelinisti decat ar putea ele cuprinde acum. Ar trebui sa existe o poarta la iesirea din suflet, ca doar emotiile pure sa prinda forma unui cuvant. Sa nu spunem ceea ce nu simtim, sa nu spunem ceea ce nu putem sau nu vrem sa facem. Fiecare cuvant ar trebui sa fie o promisiune, iar fiecare promisiune netinuta ar trebui sa atarne greu in sufletul tau pana l-ar smulge din tine.
Dar asta nu se intampla. Asa ca ne ascundem in spatele lor, fara zicem nimic de fapt.
Suntem imbracati in cuvinte. Unii si-au tesut haine de gala din ele, altii doar niste straie ponosite. In spatele lor, ramanem invariabil noi. Noaptea, singuri sau nu, ne descoperim la fel de goi ca in prima zi de viata cand nu puteam sa rostim. Trebuie sa putem sa ne descotorosim de ele cand vrem sa ne iubim atat de strans incat nici pielea sa nu ne fie scut.

In seara asta sa lasam cuvintele doar pentru poezie!

liniste de primavara

2009-05-08T12:23:00.004+03:00

Si ce daca ma intorc acasa si patul e prea mare si prea gol?Si ce daca ma doare?Durerea e parte din mine, asa cum e si iubirea si fericirea, dar mai ales linistea.
Si ce daca nu te gasesc? Da, o sa te caut in continuare. Dar te caut in liniste, chiar daca nu vei veni eu voi fi aici, tot eu, cufundata in linistea mea.
Si ce daca uneori simt ca nu mai pot si ca maine e prea departe? Ma voi ridica si cu acelasi zambet, te voi ridica si pe tine.

Sunt aici. Astept.

gari si alte clipe

2009-05-07T09:25:00.004+03:00

Am uitat unde ne-am intalnit prima oara. Imi aduc aminte parul, ochii, gura ta si clipele care veneau si treceau ca niste trenuri, fara sa le pese cine este prins de ele.
Trebuie sa fi fost o gara.
Mi-ai intins sufletul spre mine, altii zic ca era mana, dar eu stiu ce am simtit. Am batut impreuna pe ritmul inimii tale o clipa, apoi cu urmatoarea clipa ai plecat... un tren in care eu nu eram.
Trebuie sa fi fost o gara.

Atatea trenuri vin si pleaca... acum privesc in urma si tot ce a mai ramas este fumul de tigara purtat de orice vant.

gand fugar

2009-05-04T19:56:00.008+03:00

"Crezi in salvarea unei persoane de sine insasi?"(Passion of mind)
Cred in salvarea proprie!Atat timp cat creierul este inca ancorat in realitate si inima inca imi pulseaza a viu, da. Atat timp cat discern si stiu diferenta intre da si nu, da. Si mai ales cand creierul stie mai bine decat inima, da. Nu imi e frica sa spun inimii ca nu are dreptate, cum nu imi e frica sa ma las dusa de val uneori. Nu imi e frica de nimeni si nimic, decat de ce as putea face eu. As putea sa ranesc, sa iubesc mai putin, sa uit ce nu ar trebui sa uit, sa fac aceleasi greseli, sa fac greselile lor, sa ma las prada trecutului. Imi voi impiedica inima cand ceea ce simte imi face rau. O voi face fara sa regret...am facut asta fara sa regret. A fost greu, poate cel mai greu. As mai face la fel daca as sti? nu stiu...poate...
Inima mea e prinsa intre mine si ratiune si, totusi, uneori este singura care stie adevarul.
In aceasta cursa cu mine insami eu trebuie sa ies invingatoare, desi nu se intampla mereu asta, desi eu nu sunt aceeasi de fiecare data.

soul hunting

2009-05-03T15:15:00.004+03:00

Daca ai putea vedea in sufletul meu, ce ai zice? Ai avea curajul sa pasesti in lumea care ti se deschide?
In spatele acestor ziduri, in spatele portilor inchise ferecate cu nelinisti si dezamagiri, sunt munti, sunt mari, sunt paduri intunecate si poieni cu susur de izvoare, iar iarba are toate nuantele zambetului meu. Copacii isi intind crengile spre infinit. Nu exista cer, doar un val tesut din vechile sperante ce acopera totul de priviri nedorite. Aici sunt inchisi Feti-Frumosi, Ilene Cosanzene, dar si zmei. Aici un copil poate sa cuprinda in mana sa tot universul, iar un bolnav sa se joace sotron. Muzica viselor te poate prinde intr-un ritm ametitor, iar culorile singuratatii stau de straja. Tot aici te vei gasi si pe tine, in nenumarate forme: ca un fluture, ca un copac ori ca o aripa, esti aici.
Copilul, femeia, mama si iubita din mine se ascund in adancul noptii, soarele alungandu-le in desisul umbrelor. Sunt acolo si o stii prea bine.
Da-mi la o parte radicinile astea ce imi acopera inima si priveste-ma.
Indrazneste.

...

2009-04-03T14:46:00.003+03:00

Mi-am tesut in jurul meu o panza... Am prins in ea toate sperantele, visele, asteptarile, bataile de inima, zambetele, ochii, mirosul, gustul tau si m-am infasurat in ea... ca intr-un cocon.
Acum astept prima raza de lumina sa pot iesi, sa pot vedea, sa pot simti.

Chopin- Nocturna in Si minor

2009-04-03T00:17:00.004+03:00

Prima data cand ni s-au amestecat gusturile...gustul nostru intai pe buze, apoi in vene, in inima , in pori, in unghii, in toata fiinta mea... de-atunci am stiut.
Pe acorduri de Chopin toate imi sunt mai clare acum si stiu ca totul e asa cum trebuie sa fie: toate aici inauntrul meu.
Poate e doar vina acordurilor de pian din Si minor, dar ele stiu: orice cuvant are azi mai multa tacere in miezul sau decat va avea vreodata.
Poate ca e de vina primavara, dar ea nu stie ca o sa plece si ea in curand.
Sau poate e ploaia, fiindca mi-a zambit dupa mult timp. Da..ploaia e.. ploaia asta care imi spala gandurile, care ne stie pe-amandoi, care ne urmareste toti pasii, care ma mangaie, care ma picura pe case, pe blocuri, pe copaci... care ma picura in toate zarile, in toti indragostitii, pe toate bancile, pe toate ferestrele, pe toate visele, pe toate singuratatile.
Poate mi-ai simtit caderea pe piele..azi.

nuanta lor

2009-04-02T13:55:00.005+03:00

Privind spre fereastra, lumina portocalie e singurul mod prin care lumea ajunge la mine. Un fir atat de mic incat as putea sa il cuprind intr-o singura mana. Il privesc cu curiozitate, cu blandete. E atat de fragil, nu ar putea sa treaca de zidul din jurul meu. Si totusi cu perseverenta, el incearca.

Ma ascund in spatele unei coli goale si incerc sa citesc in ea povestea... povestea ta, a mea, a noastra. Gandurile mele cos in jurul ei tot ceea ce a fost, tot ceea ce ar trebuie sa fie, tot ceea ce este. O pata portocalie pe hartie ma aduce inapoi. A ajuns la mine...
Acum nu pot decat sa o primesc.

1 aprilie-pacaleli

2009-04-01T16:13:00.002+03:00

Azi e ziua pacalelii. Nu ma pricep la pacaleli, dar voi incerca, cu curaj, o pacaleala mare....voi incerca sa-mi pacalesc inima. Voi reface drumuri, le voi inlocui pe cele vechi cu cele noi: zambetele vor fi copaci infloriti, mainile noastre unite niste porumbei, imbratisarile- vant, iar tacerea o voi preschimba in tril de vrabiute. Acum ar trebui sa fie bine, sa imi fie bine. ar trebui..

e atata lumina

2009-04-01T00:11:00.009+03:00

Azi am aflat prietenia intr-o tigara primita. "Pot sa iau o tigara?", "Te rog, pentru asta le-am adus, pareai ca ai nevoie!" am ras, dar stiam ca asa e. Si ea stia. Sa imparti, sa primesti cu zambetul pe buze, sa te daruiesti pe tine fara frica- asta este prietenie. Si am prieteni. Nu stiu daca timpul imi va demonstra acest lucru, dar am renuntat candva sa privesc intr-acolo.

In intunericul din jurul meu, sunt cateva lumini. Lumini pentru care merita sa lupt. Lumini care fac in mine lumina. Lumini care se pot transforma in orice: intr-un suras, intr-un cal zburator, in covorul fermecat, intr-un bob de fasole vrajita sau in lampa lui Aladin. Lumina e in prietenii mei, in fetita de pe strada care isi trage bunicul de maneca sa ii dea bomboane, in copacul care imi zambeste, in cerul cu nori, in vantul care a stiut sa imi usuce ochii azi sa nu plang, in porumbelul care se infoia dupa o coaja de paine. Luminile astea pot sa imi dea aripi cand am nevoie! una din luminile acelea, poate chiar cea mai luminoasa, esti tu.
Azi am simtit din nou: nu am nevoie de nimeni ca sa merg mai departe, dar viata mea ar fi mult mai trista si saraca daca nu as vedea din cand in cand o lumina. Vreau lumina.
" E atata lumina!.."

Icecream for my soul

2009-03-30T23:20:00.001+03:00

Uneori, zambetul unei persoane dragi, o plimbare in parc si o inghetata la sfarsit de martie pot face cat o mie de imbratisari si o mie de cuvinte. Pot aduce iar surasul pe buze si ochii care stiu sa zambeasca. Uneori doar de atat e nevoie.
Inca rezoneaza toate acestea in mine, asta inseamna ca inca sunt eu, iar tristetea nu m-a coplesit. Si in fond, de ce as lasa-o sa ma prinda in mrejele ei?
E primavara afara si vreau sa o primesc si in suflet. Am primit-o azi, cu toate ca stiu ca nu cu toata inima mea. Dar incet, incet o sa ma cuprinda toata si o sa fie bine, pentru ca tot timpul este bine.

PS:incercati inghetata cu caramel de la Mega Image!

Printi si Feti-Frumosi

2009-03-29T18:17:00.001+03:00

De cand eram mica am visat la o iubire ca in povesti. Da, si acum visez, chiar daca imi spun si iti spun ca nu exista El si Ea sau ca acea persoana va veni, dar trebuie sa faci multe compromisuri si chiar si atunci cand rad in sinea mea de visele adolescentine ale unora din prietenele mele. Uneori imi pierd speranta, imi pierd rabdarea, uit sa visez. Am uitat sa visez, sa ma imbujorez, sa ma pierd intr-o privire, sa cred cu naivitate.. asta..asta cred ca s-a intamplat intre timp! Si nu in ultimul rand, am uitat sa plang. Am uitat cum sa plang. Cateodata, din ochi imi curg picaturi amare, rar, periodic ca minutarul unui ceas care iti face in ciuda ca trece timpul... si totusi sufletul nu imi plange. El se tanguie, ii e dor, se zbuciuma dar nu lasa sa treaca nimic catre exterior.
Tu ar fi trebuit sa fii cavalerul meu pe un cal alb. Dar si tu uiti. Uiti ca noi presupune doua persoane, presupune sa impartim si zambete si liniste, dar si dor, tristete, suferinta. Ai uitat ca atunci cand tu te zbati si te tulburi si nu ma lasi sa-ti fiu aproape sa iti potolesc setea si sa iti racoresc fruntea de ganduri negre, pe mine ma frange in bucati si ma duce acolo unde nu e nimeni si nu poate ajunge nimeni, nici macar tu, nici macar surasul tau. Nici macar eu.
As vrea sa te pot sa te fac sa vezi prin ochii mei, sa simti cum primavara infloreste in mine de fiecare data cand imi zambesti, as vrea sa imi stii toate zambetele si in special cel care il am doar pentru tine, as vrea sa stii cum soarele poate sa rasara din mana ta si cum ochii tai pot alunga norii, la fel cum respiratia ta poate sa fie cel mai frumos cant. As vrea..
Dar tu nu stii si poate nu vei stii niciodata. Visez sa adormim zambind cu inima cat noi. noi...

studenta in sesiune...

2009-02-01T19:55:00.001+02:00

Da, sunt studenta la medicina..si sunt aproape in sesiune!
Ca tot studentul in sesiune teoretic ar trebui sa stau in casa, sa dorm destul cat sa am un tonus psihic bun, sa invat, sa fac pauze scurte si , eventual, sa consum diverse energizante.
Bineinteles, stau acasa(uneori chiar la mine acasa), dorm cand apuc, invat cand am chef si fac pauze mai mult sau mai putin scurte si beau cafea ca pe apa..are gust mai bun!Pe langa aceste indeletniciri tipice mai am si altele...Ma uit la filme, dar ca sa nu ma simt vinovata ma uit la seriale, episoadele dureaza mai putin decat un film, dar eu ma uit la cate 2 episoade..dar ma pierd in detalii! Continuand, ies in oras si ca sa nu cred ca fac un lucru rau spun ca este pauza de la invatat; vorbesc la telefon, bineinteles doar in scopul de a ma destresa; injur materiile si profesorii care o predau si stau la barfa cu colegii despre asta; fac planuri pentru ce o sa fac dupa sesiune; citesc reviste cu evenimente la care nu o sa am timp sa ajung..probabil mai sunt si altele dar nu are sens sa ma lungesc prea mult cu ceea ce vreau sa spun, doar sunt in sesiune!:-p
Am uitat sa spun ca..e PRIMA mea sesiune!nu stiu ce relevanta are asta, recunosc ca am oaresce emotii dar asta nu ma impiedica sa rad in sinea mea de colegii mei care se poarta de parca vine sfarsitul pamantului si tremura inainte de examene, de parca au vazut-o pe bunica iesita din mormant!Probabil si eu o sa tremur un pic, doar sunt om, la examenul la anatomie!Fac cu mon senior Lupu, un profesor foarte respectat, dar care te face sa te simti ca un miel in fata..lupului!!!
Nu stiu ce fac altii in sesiune si cum se simt, dar mie nu imi place!Stiu ca nu e mare lucru, dar nu gasesc o motivatie prea buna sa invat!Si tot caut motivatia aia, ba pe mess, ba la un film, la un pahar de vorba si nu o gasesc!!
Well..ma duc sa contemplez biofizica si poate cu putin noroc sa si invat ceva!